Pentru a putea să te rogi trebuie să te afli în acea stare ce ar putea fi definită prin sintagma „Împărăția lui Dumnezeu”. Trebuie să recunoaștem că El este Dumnezeu, că El este Împăratul; trebuie să ne predăm Lui. Să fim cel puțini preocupați de voința Sa, chiar dacă încă nu suntem capabili să o împlinim.
Dar dacă nu facem astfel? Dacă ne raportam la Dumnezeu precum acel tânăr bogat care nu L-a urmat pe Hristos fiindcă era prea bogat, atunci cum putem să-L întâlnim? Atât de adesea, ceea ce dorim să avem prin rugăciune, printr-o relație profundă cu Dumnezeu după care tânjim este pur și simplu o altă perioadă de fericire; nu suntem pregătiți să vindem ceea ce avem pentru a cumpăra mărgăritarul de mare preț.
Cum atunci să dobândim acest mărgăritar de mare preț?
Pe acesta nădăjduim să-l obținem?
Nu este la fel precum în relațiile dintre oameni: când un bărbat sau o femeie simte iubire pentru altcineva, pentru ei nu mai contează la fel alți oameni. Ca să folosim o scurtă zicală din vechime: „Când bărbatul iși găsește o mireasa, el nu mai este înconjurat de bărbați si femei, ci de oameni”. Nu este aceasta ceea ce s-ar putea întâmpla, ceea ce ar trebui să se întâmple cu toate bogățiile noastre atunci când ne întoarcem către Dumnezeu?
Mitropolitul Antonie de Suroj, Mai aproape de Hristos. Spovedania și iertarea, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 122