Aducându-L pe Dumnezeu în viaţa mea. Dumnezeu îmi dă mie o putere. Zice Evanghelia: „şi celor care L-au primit şi cred în Numele Lui, le-a dat putere să se facă fiii lui Dumnezeu”. Aşa dobândim Bucuria: primind şi învăţând să trăim şi să lucrăm împreună cu această Putere!
„Sfinții, datorită viețuirii lor în Hristos, sunt ca o epifanie a lui Dumnezeu pe pământ. Viața lor este o irumpere a dumnezeiescului asupra pământescului. Sunt oglinda deplină a stării de îndumnezeire, rezultate din metabolizarea autentică a harului Duhului Sfânt în viața lor. Existența lor este o fulminantă pledoarie pentru autenticitate, plenitudine și, mai ales, trăire a vieții lui Hristos, prin Taine și asceză purificatoare de patimi și de tot ceea ce denaturează, degradează omul în configurația sa duhovnicească, de făptură creată după chipul și asemănarea Lui. Sfinții sunt manifestul fulgerător și persuasiv al adevărului că viața merită să fie trăită la altitudinea existenței în har și cu intenția precisă de a coborî Treimea în sălașul de lut al ființei noastre.” (PS Ignatie, Episcopul Hușilor)
Încercările care ne vin sunt uneori antibioticul pe care ni-l dă Dumnezeu pentru bolile sufletului nostru şi care ne ajută mult duhovniceşte. Omul mănâncă numai o palmă uşoară şi îndată i se înmoaie inima. Dumnezeu ştie foarte bine în ce stare duhovnicească se află fiecare dintre noi, dar fiindcă noi nu ştim, îngăduie să fim ispitiţi ca să ne cunoaştem pe noi înşine, să ne aflăm patimile ce sunt ascunse înlăuntrul nostru şi să nu avem pretenţii nesăbuite în Ziua Judecăţii.
Pr. Nicolae Dima: Câteva dintre învățăturile Sfântului Grigorie, pe care istoria Bisericii l-a ținut minte drept cel mai mare apărător al isihasmului.
Cel potrivnic întinde zeci de mii de curse, vrând să moleșească voia și să smulgă nădejdea și dragostea către Domnul, războind sufletul în mod diferit, aducând întristări înlăuntru prin duhurile răutății sau semănând gânduri spurcate și deșarte și nelegiuite și întinate și amintind păcatele de mai înainte, osândind sufletul pentru a aduce voia la moleșeală, cum că este cu neputință să dobândească mântuirea, încât să ducă sufletul în deznădejde, ca și cum sufletul de la el însuși ar naște în inimă nelegiuiri prin gândurile deșarte și rele, și nu duhul străin ar fi cel ce gândește păcatul înlăuntru și nu el le-ar semăna în suflet.
Știm bine că postul nu constituie un scop în sine, ci un mijloc de a ne curăța sufletele de rugina păcatului. Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să postim nu doar de bucate, ci îndeosebi de păcate. Însă și hrana consumată ne va ajuta sau, dimpotrivă, ne va împiedica să transformăm ajunarea într-o veritabilă școală duhovnicească a pocăinței, a luminării spirituale.
Să nu ne înşelăm pe noi înşine! Dumnezeu există cu siguranţă, dar pentru noi nu există atunci când nu avem semne simţite ale Sale, când nu lasă întipăriri asupra noastră.
Dragostea față de semeni nu se exprimă doar prin gânduri bune, ci și prin rugăciune. Rugăciunea este cea care leagă cu puternice legături, care durează punți, care împrietenește, întărește, mângâie, tămăduiește și ajută. Ea este expresia celei mai desăvârșite – dacă putem spune așa – și celei mai dezinteresate iubiri. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Nu te lăsa învins, ci mai bine tu însuți să învingi ura prin dragoste! Și așa să biruiești: rugându-te pentru fratele tău Domnului, cu deplină sinceritate!”.
A fost întrebat odată Părintele Paisie:
Păcatele nu se șterg nici cu trecerea timpului, nici dacă cineva spune pur și simplu, în rugăciunea lui: „Doamne iartă-mă pentru că am păcătuit!”.
-Părinte, soţul meu nu vrea să meargă pe calea credinţei şi mă lupt cu el, dar nu-l pot convinge.
Potrivnicul nostru dintotdeauna, vrăjmașul care se străduiește din răsputeri să împiedice mântuirea noastră, este deosebit de viclean. De aceea, și ostașul lui Hristos, creștinul care se angajează în războiul cu patimile, trebuie să fie, și el, foarte abil. Inteligența unuia ca acesta este demonstrată de ingeniozitatea mijloacelor pe care le folosește pentru a-l înșela pe diavol și a-i zădărnici uneltirile și ispitirile. Scrierile patristice ne atrag atenția asupra multor astfel de cazuri de „inventivitate”, prin care ispititorul este alungat, iar sufletul creștinului vindecat.
Cei care vin la spovedanie din obicei și ca să salveze aparențele, cei care nu își spovedesc sincer păcatele și de rușine le acoperă sau le justifică, cei ce se îndreptățesc pe ei înșiși și îi osândesc pe alții, aceștia Îl batjocoresc pe Dumnezeu, vorbind aiurea. Dar Dumnezeu nu se lasă batjocorit fiindcă El cunoaște toate. Cei care își acoperă păcatele suferă cele asemenea celor bolnavi care își ascund bolile și nu spun adevărul la doctori din pricina rușinii, și dacă e să li se întâmple lor vreo slujire a patimii, li se întâmplă, și aleargă la doctorii cei duhovnicești, dar și trec sub tăcere adevărul.