-Vin oamenii să-şi mărturisească păcatele, dar nu-şi schimbă viaţa, nu se transformă.
Cât de scumpă este lacrima pocăinței!
Cel ce cunoaște pe Dumnezeu prin modul său de viață are Duhul lui Dumnezeu
Căci pocăința este cu adevărat începutul, iar sfârșitul este reînvierea simțurilor lăuntrice duhovnicești după care obișnuiește să vină cunoștința lui Dumnezeu eliberată de întunecime. „Ne vei da viață, zice și David, și vom chema numele Tău”. Și iarăși: „Viu va fi sufletul meu și Te va lăuda”.
Fugiţi de desfrânare!
Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
Orice clipă a vieţii noastre poate fi un prilej de rugăciune
Fiecare cuvânt al Bisericii este un mărgăritar fără de preţ pe care, dacă ajungem să-l înțelegem, cum se întâmplă câteodată, învie cugetul şi ne umple inima de o trăire care ne schimbă pentru totdeauna. Deci, să fim atenţi la fiecare cuvânt al Sfintei Liturghii, la fiecare cuvânt ce se citeşte în Biserică, şi fiecare cuvânt de rugăciune să-l facem cuvântul nostru de rugăciune. Nu numai lucruri care sunt scrise de altcineva, într-o carte pe care o citeşte altcineva cu glas tare, ci cuvântul acela trebuie să devină cuvântul meu.
Nu te teme, nu eşti singur. Singur este cel care nu ştie de Dumnezeu, chiar de i-ar fi toţi oamenii tovarăşi
Nu te teme, nu eşti singur. Singur este cel care nu ştie de Dumnezeu, chiar de i-ar fi toţi oamenii tovarăşi. Unul ca acesta şi într-o tovărăşie cât se poate de numeroasă va spune, cum spun şi acum unii: „Mă plictisesc! Nu ştiu ce să mai fac! Toate mă plictisesc cumplit”. Acestea sunt suflete goale de Dumnezeu, cenuşă fără foc. Iar tu nu eşti singur, fiindcă stai cu Domnul, şi Domnul e cu tine.
Ce să facem când nu ne putem ruga?
Când îți este greu să te rogi, stai, așa cum ți-am mai spus și altă dată, înaintea icoanei lui Hristos și nu-I spune nimic. Doar privește-L și, încet-încet, îți va vorbi El. Îți va spune: „De vreme ce te ostenești de dragul Meu, Eu te voi alina, voi fi alături de tine, te voi sprijini. Nu te întrista!”.
Atâta fericire trăim cu adevărat, câtă întâlnire autentică avem cu Dumnezeu
Fiecare ceas și clipă, fiecare întâmplare și înțeles sunt daruri ale lui Dumnezeu. Dumnezeu ne dăruiește timpul, dar, în realitate timp nu există. Timpul este ceva trecător. Lasă urme zborul unei păsări? Cu siguranță, nu! Tot așa este și timpul. Există numai veșnicia, care Îl cuprinde pe Dumnezeu și făpturile zidite după chipul Lui. Singurul veșnic, precum și singurul bun și sfânt, este Dumnezeu.
Ce minunată este rugăciunea!
Ce minunată este rugăciunea! Cel care se roagă este luminat şi cunoaşte voia lui Dumnezeu. Şi când o cunoaşte pe aceasta? Bineînţeles, când se roagă în chip bun. Şi când se roagă omul bine? Când trimite rugăciunea către Dumnezeu, cu toate „ingredientele” ei. Şi care sunt aceste „ingrediente” care o fac mai plăcută? Smerenia, lacrimile, mustrarea de sine, simplitatea şi ascultarea prin iubire. Rugăciunea răspândeşte lumină, şi această lumină vădeşte calea cea dreaptă pe care o doreşte Dumnezeu.
“Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”
“În această luptă mulţi fraţi de-ai noştri zac la pământ, acoperiţi de răni, plini de sânge şi nu-i nimeni care să-i îngrijească: nici mirean, nici preot, nimeni; n-au alături de ei nici ajutător, nici prieten, nici frate; că toţi ne gândim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii.
„Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate”
P. Coman : Descrieți-ne puțin și harisma credincioșilor, a credincioșilor simpli, care vin duminica la biserică.
Nu-i bătrân omul de la mulţi ani, ci de la multe dorinţe
Vedeţi, acel om din lume a dobândit Rugăciunea lui Iisus, de îndată, din inimă, dând totul lui Dumnezeu, iar Domnul i-a dat harul fără plată. Mai cu seamă noi, monahii, aşa trebuie să lucrăm rugăciunea – dar, iată, grijile noastre, dorinţele noastre ne împiedică. Se spune în popor: „Nu-i bătrân omul de la mulţi ani, ci de la multe dorinţe”. Dorinţele noastre ne dărâmă. Iată, osteneşte-te, nu e vreo mare greutate a se ruga omul la Dumnezeu, dar trebuie să se deprindă din inimă.
Diavolul nu se va apropia de noi dacă vede că în sufletul nostru este scrisă legea lui Dumnezeu
Diavolul nu se va apropia de noi dacă vede că în sufletul nostru este scrisă legea lui Dumnezeu şi că inima omului se face tablă a legii Sale.
În munca voastră, oricare ar fi ea, puteţi să deveniţi sfinţi
Este un mare meşteşug să izbândiţi sfinţirea sufletului vostru. Pretutindeni se poate sfinţi cineva. În munca voastră, oricare ar fi ea, puteţi să deveniţi sfinţi. Prin blândeţe, răbdare şi iubire. Să puneţi în fiecare zi un început nou, o nouă dispoziţie, cu înflăcărare şi iubire, rugăciune şi tăcere. Nu să aveţi nelinişti şi să vă doară pieptul.
Unirea cu Biserica sunt Raiul cel de pe pământ
Când toţi aud în acelaşi ceas, în acelaşi loc, Psaltirea şi toate citirile, se unesc prin auzire cu harul lui Dumnezeu, pentru că ceea ce este de spus de către citeţ este auzit şi împărtăşit tuturor. Puterea celor mulţi se înmulţeşte, ca şi când ar vedea un lucru frumos şi l-ar privi toţi cu ardoare. Ei, privirea lor, care se întâlneşte pe acest lucru frumos, îi uneşte.
„Sfânta Liturghie este rugăciune, este cea mai importantă rugăciune”
Starețul liturghisea în fiecare zi. Atunci când îl întrebai dacă a doua zi se va săvârși Sfânta Liturghie, el răspundea întotdeauna cu aceleași cuvinte: „Dacă va voi Dumnezeu, voi liturghisi”.
Dumnezeiescul har nu anulează libertatea omului
Sfântul Apostol Pavel are nişte cuvinte care, într-o oarecare măsură, sunt descurajatoare. El consideră că este un nenorocit şi explică de ce: „Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine” (Romani 7, 19-20). Însă, de cugetăm mai mult asupra cuvintelor Apostolului şi, bineînţeles, ne regăsim în ele în anumite situaţii, atunci ar trebui să avem o mare bucurie.
Blândeţea şi smerenia sunt florile care răsar din răbdarea necazurilor şi din nădejde
Blândeţea şi smerenia sunt florile care răsar din răbdarea necazurilor şi din nădejde. Blândeţea se naşte dupã ce prin răbdare au fost eliminate din fire patimile mâniei. Ea stă imediat înaintea smereniei. „Precum lumina zorilor premerge soarelui, aşa blândeţea e înainte-mergătoarea smereniei”, zice Ioan Scărarul. Blândeţea e o dispoziţie neclintită a minţii, care rămâne, în faţa onorurilor şi a jicnirilor aceeaşi. Ea înseamnă a rămâne neafectat de supărările ce ţi le produce aproapele şi a te ruga sincer pentru el.