Cum trebuie să descoperim, să înmulţim şi să încălzim Harul Sfântului Duh primit de noi la Botez? Noi trebuie să facem acest lucru prin împlinirea neabătută a poruncilor dumnezeieşti. În aceasta stă toată lucrarea mântuirii noastre şi calea vieţii mântuitoare.
Da, este grea şi foarte îngustă această cale. De aceea Domnul a şi spus: strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află (Matei 7, 14).
Adevărata smerenie lucrează în chip cu totul deosebit. Iată o pildă:
Un monah oarecare, având adâncă smerenie și viață sfântă, a sosit în vizită la o mănăstire. A intrat în biserică să se roage, iar când frații s-au așezat la cina frățească a dragostei, a luat și el loc. Unii dintre frați au început să se întrebe: „Dar acesta ce caută aici?” și i-au spus monahului: „Ridică-te și ieși afară!”.
După absolvirea ciclului primar de învăţământ, monahii urmau studiile de profesionalizare în aşa-numitele şcoli monahale de 3 ani. Şcolile monahale trebuia frecventate de toţi fraţii, rasoforii şi rasofoarele cu vârsta de până la 40 de ani (art. 11 din Regulamentul vieţii monahale). Potrivit noilor legiuiri bisericeşti, numai absolvenţii celor două cicluri elementare şi ai unei şcoli monahale cu o calificare într-o meserie puteau fi tunşi în monahism, excepţie făcând cei cu studiile seminariale sau universitare.
Este o condiție foarte umană, pusă în Tatăl nostru de Însuși Mântuitorul Hristos. Daca respectam aceasta, ni se iarta multimea păcatele noastre! Nu iertăm, nu ni se iartă! Știți cum spune Mântuitorul: cand vii la biserică și aduci darul tău – prescura și lumânarea la Sfântul Altar – dacă îți aduci aminte pe cale că cineva are ceva asupra ta, te-ai certat cu cineva și are mânie și tu de asemenea, lasă darul tau acolo, nu-l mai lua de la pangar, sau de unde l-ai luat; nu-l mai aduce la biserică, ci du-te întâi și te împacă cu fratele tău și după aceea venind, adu-ți darul tău. Altfel nu este primit darul tău și nici rugăciunea nu este primită!
Născut la 7 X 1912, în comuna Cuconeştii-Vechi, jud. Bălţi, al treilea copil al unei familii de ţărani credincioşi, a primit la botez numele Serghei. La varsta de 14 ani, la Schitul Rughi, jud. Soroca, va intra ca frate de mănăstire.
Doi ani mai târziu se înscrie la şcoala de cântăreţi bisericeşti din Mănăstirea Dobruşa, după absolvirea căreia, în toamna anului 1932, este trimis la Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica, unde îi va avea printre colegi pe actualul Patriarh Teoctist, pe Gherasim Cristea, Episcopul Râmnicului, şi pe Arhim. Grigorie Babuş.
Îndoielile, la fel ca și gândurile desfrânate și hulele, trebuie să le disprețuim, să nu le acordăm atenție. Disprețuiți-le – vrăjmașul-diavol nu va rezista, va pleca de la voi, căci toate gândurile desfrânate, hulele și îndoielile nu sunt ale voastre, atunci el vă va copleși, vă va doborî, vă va ucide.
Omul credincios, care Îl iubește pe Dumnezeu, nu poate huli, dar, cu toate acestea, observă în el două porniri: și iubește, și hulește. Evident că mai există o forță rea, care aduce îndoielile.
Împrăştierea provine din nelucrarea minţii, nepreocupându-se de cele necesare. Iar mintea nu lucrează și este fără de grijă din cauza necredinţei în prezenţa lui Dumnezeu care cercetează inimile şi rărunchii.
Căci dacă ar fi crezut aceasta, în mod sigur ar fi făcut ceea ce s-a spus: “Pururea pun pe Domnul înaintea mea; că, de este la dreapta mea, nu mă voi clătina”.
Valeriu Gafencu sau Ce aproape de noi este fericirea! Să fii refugiat din Basarabia şi despărţit de familie, să fii condamnat pe motive politice la 25 ani închisoare la vârsta de 20 ani, să-ţi vezi sfârşitul vieţii pământeşti că se apropie după 11 ani de temniţă şi să poţi afirma că eşti un om fericit, pentru cei mai mulţi dintre noi pare cu neputinţă.
Aceasta se poate prin credinţă. Prin credinţă, suferinţa se transformă în bucurie. Viaţa lui Valeriu Gafencu ne arată aceasta.
„Didahiile” sunt şi astăzi o operă actuală prin faptul că autorul lor s-a străduit, în limita puterilor sale, să sprijine, să ajute pe păstoriţi în nevoile lor, în aspiraţiile lor. El nu s-a mulţumit să rostească de la înălţimea amvonului cuvinte de mângâiere către cei asupriţi, ci le-a arătat că el însuşi cunoaşte starea fiecăruia şi este părtaş la ea: „Încăş poate să zică fieştecine din voi în gândul său: dară noi avem nevoi grele asupra noastră şi nu putem să facem aceste ce zici. Ci eu încă zic că iaste aşa şi crez: numai că la greul acela sunt şi eu părtaş şi într-acel jug ce trageţi voi, trag şi eu…” (La Duminica Vameşului, cuvânt de învăţătură).
La Sfânta Mânăstire Agapia Nouă am întâlnit-o pe maica Filofteia, în muzeul mânăstirii, îndeletnicindu-se, printre multe altele, cu a fi ghid pentru pelerinii curioşi să afle lucruri vechi şi noi legate de tumultoasa istorie a acestui aşezământ. Un loc de credinţă şi lumină, un loc de tainică lucrare a Bunului Dumnezeu prin smerite feţe monahiceşti, dar şi un loc de îndelung zbucium, fie că vorbim despre vremuri de demult, străluminate de credinţă, fie că vorbim despre un trecut recent, dar potrivnic vieţuirii întru Hristos. Mânăstirea Agapia Nouă a fost construită în secolul 17, iar în secolul 19 a fost pictată de Nicolae Grigorescu.
„Comentariul liturgic al Sfântului Nicolae Cabasila reprezintă, incontestabil, culmea cea mai înaltă a scrisului teologic bizantin în domeniul interpretării Liturghiei. El este.” (Pr. Prof. Dr. Ene Branişte)
„Având în vedere valoarea deosebită a acestei cărţi de spiritualitate ortodoxă liturgică, precum şi utilitatea studiului academic care o însoţeşte, sperăm că republicarea ei va fi spre folosul tuturor celor care doresc să cunoască mai bine înţelesul şi importanţa Sfintei Liturghii în viaţa Bisericii şi a creştinului.” (Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă)
Ținta urmărită de autorul celor Cinci cuvântări despre Dumnezeu este stabilirea doctrinei despre Sfânta Treime. În tumultuoasele secole al III-lea și al IV-lea d.Hr. apăruseră mai multe curente de gândire care încercau să ofere explicații marilor teme de reflecție ale Bisericii primare. Principalele erezii din epoca erau arianismul, eunomianismul și pnevmatomahismul; acestea își întemeiau opiniile pe suplețea alunecoasa a logicii filozofice. Susținătorii lui Arie și Eunomie negau caracterul divin al lui Hristos și considerau că esența creștinismului constă doar în cunoașterea teoretică a lucrărilor dumnezeiești prin intermediul filozofiei. Scriind cele cinci cuvântări teologice, Sf. Grigorie de Nazianz atacă opiniile acestora de pe o poziție consecvent ortodoxă, aducând o contribuție hotărâtoare la fundamentarea doctrinei despre Sfânta Treime.
Unde nu există iubire întru Hristos, nu există viaţă duhovnicească. Dragostea către fraţi trebuie să fie puternică, sinceră, curată; aceasta se vede când îi răbdăm pe fraţi, când îi ajutăm, când nu-i întristăm.
Dacă avem dragoste către Dumnezeu, împlinim toată legea. Domnul a zis: „Orice oferiţi celui mai mic dintre oameni, Mie îmi oferiţi”. Gândește-te acum: orice ajutor îi aduci unui om sărman, Îl slujești pe Însuși Hristos, chiar dacă de multe ori un ajutor adus unui om din lume e folosit pentru a păcătui.
Astăzi trăim într-o lume a judecăților între oameni, a osândirii și a clevetirii și de aceea trebuie să luăm bine aminte la severele avertismente scrise de părintele Emilianos:Legea lui Dumnezeu este valabilă pentru fiecare persoană.
Dar el (Cuviosul Nil Calavritul) având pururea în minte poruncile Stăpânului, ca și cum ar fi fost spuse numai către el, și amintindu-și că „cel ce zice fratelui său: Racca, vinovat va fi focului gheenei!” (Mt.5, 22), nu a spus niciodată către acesta vreun cuvânt rău.
Sfântul Nicon de la Optina a fost ucenicul marelui Stareţ Varsanufie şi cel din urmă dintr-un lung şir de părinţi duhovniceşti ce începe cu Stareţii Moise, Antonie, Leonid, continuă cu Macarie, Ilarion, Amvrosie, Anatolie, Isaac, Iosif şi sfârşeşte cu Anatolie cel Tânăr, Nectarie şi Isaac cel Tânăr. El s-a învrednicit de multe binecuvântări dumnezeieşti, iar după adormirea acestuia şi închiderea Optinei a pătimit întemniţări şi prigoane din partea stăpânirii celei fără de Dumnezeu, alăturându-se cetei cereşti a cuvioşilor mărturisitori în 1931. După 60 ani, Biserica l-a proslăvit ca sfânt, prăznuindu-se alături de ceilalţi Sfinţi Stareţi ai Optinei în sobor, la 11 Octombrie.
Această carte face parte dintr-un şir de patru cărţi despre Psihoterapia ortodoxă. La prima sa publicare în Grecia, Psihoterapia ortodoxă a Arhimandritului Hierotheos Vlachos a avut un impact neaşteptat, chiar exploziv, dând naştere multor discuţii şi inspirând alte trei cărţi cu acelaşi subiect: Tratament vindecător, Convorbiri despre Psihoterapia ortodoxă, şi cartea de faţă – Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia ortodoxă.