La Adevăr se ajunge numai prin credinţă

„Ce este adevărul?” Această întrebare poate – şi trebuie – să fie încadrată într-o perspecti­vă cu totul diferită. Pilat cel sceptic a pus această întrebare, dar nu era sincer; în mod ironic pentru el, l-a întrebat chiar pe Adevărul Însuşi.
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa; nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (In. 14, 6). „Veţi cunoaşte Adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (In. 8, 32). Adevărul în acest sens, adevărul care dăruieşte viaţă şi libertate veşnice, nu poate fi ajuns prin mijloace omeneşti; el nu poate fi decât descoperit, revelat de Sus de către Cineva care are puterea de a o face.

Calea care duce la acest adevăr este îngustă şi cei mai mulţi oameni – deoarece merg pe calea „cealaltă” – nu o găsesc. Cu toate acestea, nu exis­tă nici un om care să nu caute acest adevăr, pentru că aşa am fost creaţi de Dumnezeu, Cel care este Adevărul. (…)
Ideea de Revelaţie Divină a fost cu totul discreditată pentru cei care trebuie să se supună poruncilor imperioase ale „spiritului vremii”; însă este imposibil să fie stin­să setea de adevăr pe care Dumnezeu a sădit-o în om pentru a-l conduce la El, care nu poate fi po­tolită decât prin acceptarea Revelaţiei Sale. Până şi cei care se declară mulţumiţi cu adevăruri „relative” şi se socotesc prea „sofisticaţi”, sau prea „oneşti” sau chiar prea „smeriţi” pentru a cău­ta absolutul – până şi ei se satură, până la urmă, de hrana formată din bucăţele nesatisfăcătoare la care s-au limitat singuri, în mod arbitrar, şi tân­jesc după o mâncare mai consistentă.
Dar la toată mâncarea adevărului creştin se ajunge numai prin credinţă; şi principala piedică împotriva unei astfel de credinţe nu este logica, după cum afirmă opinia modernă superficială, ci o altă credinţă, opusă ei. Într-adevăr, am văzut că logica nu poate nega adevărul absolut fără a se nega pe sine însăşi; logica ce se aşază împotri­va Revelaţiei creştine este numai slujitoarea unei alte „Revelații”, a unui fals „adevăr absolut”: adi­că a nihilismului.