Stareţul nu permitea copiilor să vorbească împotriva părinţilor, chiar şi a celor care aveau neajunsuri evidente.
Un om a venit la stareţ cu mama sa, care era robită de patima beţiei. Cînd fiul doar a încercat să vorbească despre asta, părintele Serafim i-a astupat gura cu mîna şi nu l-a lăsat să spună nici un cuvînt.
Invidia celor de lângă tine – Mitropolit Bartolomeu Anania (anul 2005)
Mitropolitul Bartolomeu (Anania) (1921-2011) a fost arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Părintele Roman Braga, supraviețuitor al experimentului Pitești, despre întoarcerea în țară a românilor din diaspora, familie, vremurile de astăzi.
Născut în 1922 în Basarabia, închis peste 10 ani în temnițele comuniste, arestat în două rânduri, ultima oară cu „Rugul Aprins”. Misionar al Ortodoxiei în ultimii 40 de ani în America de Sud și de Nord.
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul glasul al 4-lea:
Bunătate învăţându-te şi îmbărbătându-te întru toate, îmbrăcându-te cuviincios cu bun cuget, ai scos din vasul alegerii cele negrăite; şi credinţa păzind, calea întocmai ai săvârşit, Sfinţite Mucenice Dionisie: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Cea mai importantă şcoală de formare a călugărilor şi călugăriţelor a fost seminarul monahal, instituţie care a suferit modificări şi constante vexaţiuni din partea autorităţilor comuniste. Întâi de toate, în 1948 toate seminarele au fost desfiinţate. Totuşi, la insistenţele Patriarhului Justinian, Ministerul Cultelor a aprobat înfiinţarea de cinci seminare, cu o şcolarizare de patru ani.
Candidaţii la înscrierea în seminar trebuia să aibă vârsta de până la 30 ani şi să fie monahi, fii de preoţi, diaconi sau cântăreţi. Însă, în presa bisericească din 1949 se arăta că, „din motive practice, s-au înfiinţat deocamdată 3 seminarii monahale“.
„Doamne, spre ajutorul meu ia aminte, Doamne, să–mi ajuţi mie grăbeşte–Te”.
Sf. Casian stăruie asupra valorii acestei rugăciuni şi îndeamnă: „Rugăciunea cu acest verset trebuie rostită neîncetat, pentru ca din înfrângeri să ne ridicăm, iar în biruinţe să fim păziţi şi să nu ne trufim. Meditaţia la acest verset să fie în sufletul tău neîntreruptă.
Pe pământ, nimeni nu este lipsit de păcat, toți suntem păcătoși, vinovați și purtăm povara păcatelor care ne-au doborât, pentru că n-am luat aminte la patimile și neputințele noastre.
Toți avem nevoie să primim iertare de la Dumnezeu! Dar pentru a primi schimbarea, iertarea și împăcarea cu Dumnezeu trebuie să ținem cuvântul Evangheliei, care zice: “Dacă veți ierta oamenilor greșalele lor și Tatăl vostru Cel din ceruri vă va ierta greșalele voastre”. Nu vom primi în nici-o situație iertare de la Dumnezeu, dacă nu-l iertăm din inimă pe aproapele nostru!
Vrăjmaşul năvăleşte cu putere asupra voastră. Asta se vede din faptul că amândorura vă place să vă rugaţi, dar smerenia de care este nevoie pentru aceasta nu aţi dobândit-o, pe cât se vede. Şi reiese că prin rugăciune n-aţi făcut decât să-l întărâtaţi pe vrăjmaş, dar neavând destulă smerenie nu aveţi împotriva lui arma trebuincioasă.
Cuviosul Filotei Sinaitul spune în al 13-lea cap: „Avem trebuinţă de mare smerenie, dacă ne îngrijim cu adevărat de păzirea minţii în Domnul- în primul rând faţă de Dumnezeu şi în al doilea rând faţă de oameni… fiindcă avem de purtat război cu demonii cei mândri şi nerecunoscători faţă de Dumnezeu”.
E veche omenirea, mult mai veche dar nu ieşită din maimuţă: nu ştiu cine spunea de nişte gene care au apărut deodată într-un ins având 47 de gene în loc de 46, şi acela a fost omul, dar cum a apărut?…
Sigur că nu L-a văzut nimeni pe Dumnezeu cum face pe om: cum adună pământ şi îi face trupul şi îi suflă suflare de viaţă şi aşa mai departe.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi,
Sfânta şi dumnezeiasca Evanghelie a duminicii de astăzi este una din cele mai scurte Evanghelii de peste an. Are numai patru paragrafe, adică patru versete, dar această dumnezeiască Evanghelie, deşi e atât de scurtă, cu atât este mai înaltă şi aduce Bisericii lui Hristos cea mai înaltă şi mai desăvârşită învăţătură pentru mântuirea sufletelor omeneşti.
Alături de inepuizabila bibliografie a localităţilor şi monumentelor realizată de istoricul Nicolae Stoicescu în anii 70 ai secolului trecut şi demersurile bibliografice pe diferite reviste bisericeşti (Biserica Ortodoxă Română, Glasul Bisericii, Ortodoxia, Studii Teologice sau Mitropolia Moldovei şi Sucevei/Teologie şi Viaţă), în acest sens dorim să semnalăm volumul „Pagini din istoria monahismului ortodox în revistele bisericeşti din România. Aşezămintele monahale“ publicat la editurile Bibliotecii Naţionale a României şi „Mitropolit Iacov Putneanu“ în 2011 şi realizat de ieromonahul Marcu Petcu, Nicolae Lihăceanu, Adrian Pintilie şi Ramona-Anca Creţu, ajutaţi de o serie de colaboratori din biblioteci şi instituţii de învăţământ.
00:01 – Pr. Cleopa Ilie: -Iată ce am învăţat eu de la Părintele Vichentie: „Răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare”. Şi când ţi-a părea matale c-ai gătit, ia-o de la capăt şi iar: „Răbdare, răbdare, răbdare…”. Dar eu nu am de lucru, că acela nu a zis nimic şi am întrebat: „Până când, părinte?”. Şi mi-a răspuns: „Nu până la prăşit, că nu spune Sfânta Evanghelie aşa. Cine va răbda până la sfârşit, acela se mântuieşte, ci nu până la prăşit”.
00:36 – Interlocutor: – Nu până la prăşit?
Dragostea este un sentiment uimitor, însă ea nu este numai un sentiment, ea e o stare a întregii fiinţe. Dragostea începe în clipa când văd în fața mea un om şi străvăd adâncurile lui, când văd deodată esenţa lui. Bineînţeles, când spun: „eu văd”, asta nu înseamnă: „pătrund cu mintea” sau „văd cu ochii”, ci „pătrund cu toată fiinţa mea”.
Taina iubirii faţă de om începe în clipa când ne uităm la el fără dorinţa de a-l poseda, fără dorinţa de a stăpâni asupra lui, fără dorinţa de a ne folosi în vreun fel de darurile lui sau de personalitatea lui, ci doar privim şi ne minunăm de frumuseţea care ni s-a descoperit.
(Mitropolitul Antonie de Suroj, Taina Iubirii, Editura Sophia, București, 2009, p. 57)
Un preot zicea că s-ar bucura să aibă o casă de sticlă, să vadă toată lumea ce face el. Un cuvânt îndrăzneţ, un cuvânt frumos. Da, să te poţi prezenta oriunde şi oricand cu ceea ce eşti, cu interiorul tău şi cu exteriorul tău, pentru că viaţa din exterior este o proiectare a vieţii din interior. Aşa că dacă ai o aşezare bună sufletească, proiectezi şi in afară ceea ce ai înăuntru şi e excepţional.
Unde-i sinceritate, acolo-i darul lui Dumnezeu. Dacă eşti sincer iţi vorbeşte Dumnezeu prin omul acela de la care aştepţi cuvântul lui Dumnezeu.
Părintele Rafail Noica explică cuvintele Sf. Siluan Athonitul: „Tine-ți mintea în iad și nu deznădajdui”
„Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui” este un cuvânt la care în ultimii ani am revenit din ce în ce mai mult şi vi-l propun, fraţilor şi surorilor mele, – nu pentru că suntem noi la nivelul Sfântului Siluan care a trăit cuvântul ăsta literal – dar [pentru ca] indică însăşi structura vieţii duhovniceşti, însăşi – hai să zicem – structura gândirii lui Dumnezeu pentru mântuirea omului, cel puţin după cădere. Iad nu este [nu are fiinta in sine, nota noastra] fiindcă Dumnezeu nu a făcut iad, dar noi ni l-am făcut.
(Predica de pe munte – Iubirea vrăjmaşilor) (Luca 6, 31-36)
Iubirea desăvârşită este aceea care este în stare să meargă până la moarte şi să treacă prin ea pentru cei iubiţi. Astfel, iubirea adevărată este bărbăţie, este eroism, şi nu simplă moliciune şi petrecere în stări de satisfacţie egoistă. Iar eroismul din iubire este mult superior oricărui alt fel de eroism, cum ar fi de pildă cel din dorinţa de slavă deşartă, din disperare sau din alte motive.