Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.
Păcatul nu este firesc pentru om, deşi noi aproape că am putea crede că ţine de firea omului să fie păcătos, pentru că ne-am trezit în lumea aceasta cu înclinări păcătoase (patimi), considerăm că păcatul face parte din firea noastră. Dar, de fapt, nu e aşa, ci păcatul este ceva adăugat. Firea omului, aşa cum a vrut-o Dumnezeu, este nepăcătoasă, este în afară de păcat.
Dacă vom ști să discernem, să alegem, vom găsi cuvinte și lucruri bune și frumoase peste tot. Dar pentru aceasta e nevoie, mai întâi de toate, de echilibru lăuntric, e nevoie să fugim de judecată și să vedem în aproapele ceea ce este bun, pentru că de răul lui, de părțile sale negative – și el este sătul.
Lumea astăzi suferă și din cauza faptului că oriunde merg și se mișcă s-au deprins a pomeni răul continuu, în orice împrejurare se găsește cineva să vorbească despre altcineva, despre un lucru, faptă sau eveniment care s-a petrecut de curând.Oamenii nu mai sunt capabili de introspecție, de vederea propriilor neputințe și patimi.
Pomenirea răului este o operă desăvârșită de vrăjmașul diavol, deoarece îi pune pe oameni permanent în contradicție, rupându-se armonia la care tinde Dumnezeu să ne aducă.
Tropar la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, glasul al 4-lea:
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Multe neînţelegeri şi certuri pornesc de la faptul că oamenii se jignesc unii pe alţii, îşi provoacă durere în suflet şi de aceea suferă. Un cuvânt spus cu dragoste face din lup mieluşel.
În familie trebuie să vorbim cu mult calm. Îmi aduc aminte de un caz din viaţa familiei Fericitului Augustin. Mama lui era o femeie foarte smerită, pe când tatăl, foarte supărăcios. Adeseori el îi provoca pe cei din casă la ceartă şi părea că scandalul e inevitabil, dar apoi se atenua. Prietenele mamei o întrebau:
Lumea a fost creată bună şi chemată la bucuria vieţii în unire cu Izvorul şi Creatorul vieţi, Domnul Dumnezeu.
Primii care au păcătuit şi s-au înstrăinat de la această unire au fost îngerii. Împărăţia îngerilor s-a despărţit: unii au rămas cu Dumnezeu, alţii, în mândria lor, au dorit să trăiscă viaţa lor proprie, independent de Dumnezeu. Lumea angelică s-a despărţit şi păcatul s-a născut acolo, dar lumea pământească a rămas bună.
“Nu vreau să te mai vad” şi “Te urăsc” zboară ca nişte pietre prin casă, lovind pe oricine în drumul lor, nu doar pe cei doi “luptători”.
Părinţii se înjură, ţipă, se resping, în timp ce copilul trăieşte evenimentul, precum un martor la război. Tremură de teamă că mama şi tata nu se înţeleg bine şi că se vor despărţi. Şi când colo, ce să vezi?… Mama şi tata se împacă nu se ştie când şi chiar îi mai fac un frăţior. Nici un fel de echilibru şi de logică pentru copil. Ce să înţeleagă?
Astfel, este înfrânarea limbii:
– a nu vorbi cuvinte multe şi deşarte;
– a ţine limba şi a nu grăi de rău;
Troparul Sfântului Efrem Sirul, glasul al 8-lea:
Harul ce izvorăşte din gura ta cuvioase, a umplut de apele vieţii Biserica şi lumii a izbucnit râuri de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinţei; ci, învăţându-ne cu cuvintele tale, Sfinte Părinte Efrem, roagă-te lui Hristos, Dumnezeul nostru să mântuiască sufletele noastre.
Există o psihoză, e adevărat, pentru că semne ale sfârşitului lumii sunt destule şi au fost şi acum o mie de ani, şi au fost şi acum 300 de ani ş.a.m.d. Insă aduceţi-vă aminte ce spune Iisus: „Luaţi exemplu de la smochin. Când îl vezi că înmugureşte, ştii că vine primăvara”.
Eu cred că noi, aşteptând, trăind în atmosfera aceasta de sfârşit de secol sau de mileniu, zicem că vine sfârşitul lumii. Dacă ai o întâlnire cu un coleg de-al tău pe care nu l-ai văzut din copilărie şi spune: „ne întâlnim în locul cutare”, inima ta se pregăteşte cu emoţie să-l primească şi vezi pe cineva venind şi zici: „cred că este el”.
Voinţa liberă este aceea care ne îndrumeazâ. Noi nu suntem, cum cred unii, la îndemâna soartei.
In limitele a ceea ce voim şi aceea ce nu voim, se află, pentru noi, binele şi răul.
De aceea Dumnezeu ne-a făgăduit împărăţia Sa – şi ne-a pus sub ameninţarea mâniei Sale. N-ar fi făcut aceasta cu nişte fiinţe care stau înlănţuite de trebuinţă. Şi la o întâmplare şi la cealaltă.
Părintele Sofian Boghiu: Tinerii, dacă ar voi, ar găsi și modele…
TVR Universul credinței. Interviu realizat de Elena Dinu în anul 2002
Pocăința nu înseamnă aderarea la o sectă, ca apoi să se spună: ”m-am mântuit”. Pocăința nu are sfârșit, nu are hotar.
Adevărată este acea pocăință care se află într-un continuu progres până în clipa morții. În credinta Ortodoxă, pocăința continuă urmată de alte virtuți duhovnicești, face sfinți!
“Părinților și fraților, bun lucru este pocăința și folosul care vine de la ea. Ştiind acest lucru, Cel ce le știe pe toate dinainte, Domnul Iisus Hristos, Dumnezeu nostru, a zis: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor“ (Mat. 4:17). Vreți dar să învățați cum fără pocaință, și fără o pocăință din suflet, așa cum o cere de la noi Cuvântul, e cu neputință să ne mântuim? Ascultați cuvintele fratelui vostru cel mai mic și păcătos, și veniți să ne închinăm și să cădem la bunul și iubitorul-de-oameni Dumnezeul nostru. Să întâmpinăm fața Lui întru mărturisire și să plângem înaintea Celui ce ne-a făcut pe noi, pentru că El este Domnul Dumnezeul nostru, și noi suntem poporul Lui și oile pășunii Lui, și nu-și va întoarce fața Lui de la noi.
Se întâmplă ca unii să nu se roage atunci când nu au o dispoziție fierbinte de rugăciune, în răcirea lor duhovnicească petrecând zile și săptămâni sau poate chiar și luni și ani fără de rugăciune. Deviza lor este: „Roagă-te doar atunci când simți că inima a este deschisă către rugăciune, iar când aceasta este închisă, nu încerca să te rogi. Aceasta îți va rămâne străină de rugăciune”.
Troparul Sfântului Cuvios Xenofont, al soţiei sale Maria şi al fiilor lor Arcadie şi Ioan, glasul al 4-lea:
Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.