“Nu vreau să te mai vad” şi “Te urăsc” zboară ca nişte pietre prin casă, lovind pe oricine în drumul lor, nu doar pe cei doi “luptători”.
Părinţii se înjură, ţipă, se resping, în timp ce copilul trăieşte evenimentul, precum un martor la război. Tremură de teamă că mama şi tata nu se înţeleg bine şi că se vor despărţi. Şi când colo, ce să vezi?… Mama şi tata se împacă nu se ştie când şi chiar îi mai fac un frăţior. Nici un fel de echilibru şi de logică pentru copil. Ce să înţeleagă?
Abţineţi-vă… Nevoia noastră de adrenalină nu merită dezechilibrul şi anexietatea copilului. Replicile atât de dure şi izbucnirile violente (cel puţin prin impact şi prin amploare, dacă nu prin confruntarea corp la corp) tulbură profund lumea interioara a copilului şi relaţiile lui viitoare.
Şi încă un lucru foarte important: certurile care se termină în pat, de fapt nu se termină. Ţineţi minte o regulă: certurile trebuie să se încheie acolo unde au început. Aţi început în bucătărie? Întoarceţi-vă în bucătărie, ca să vă amintiţi de la ce aţi pornit. Pentru că în vârtejul adrenalinei, mintea raţională se blochează şi vă lăsaţi duşi de val. Vă veţi scălda în tot felul de mocirle, dar uitând să reveniţi la cea care v-a provocat durerea de astăzi.
Mai există şi memoria afectivă a locului. Astăzi, vă trece supărarea şi vă împăcaţi: descărcarea s-a consumat, aţi obosit, tânjiţi după linişte şi relaxare. Dar mâine sau după-amiază reveniţi în bucătărie, vă întoarceţi la cartofii pe care îi curăţaţi mai devreme, în momentul izbucnirii. Şi atunci, amintirea se declanşează. Locul şi reluarea activităţii pun capăt pauzei mentale, iar “caseta” emoţională continuă de unde a rămas: el niciodată nu face, niciodata nu drege, întotdeauna s-a purtat asa… etc. Desigur că nu veţi genera un alt război, căci sunteţi rezonabili: abia v-aţi împăcat. Însă reproşurile şi nemulţumirile se adună acolo, undeva, într-un depozit. Şi vor exploda la un moment dat, în noi bombe care şuieră prin casă: “Nu vreau să te mai văd!”, “Te urăsc!”.
Îmi amintesc vorbele: “Nu vă împăcaţi prin pupături. După ce v-aţi certat, nu vă împăcaţi ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Abuzurile au loc într-o familie pentru că noi trecem peste certuri şi peste supărări, uitând. Uităm, iar la urmatoarea ceartă ne aducem aminte: “Acum o saptămână la fel ai făcut, şi acum un an şi acum doi ani…” Aveţi nevoie să va iertaţi unul pe altul. Atunci când vă trece supărarea, atunci când vă împăcaţi, cereţi iertare fiecare pentru partea lui şi iertaţi-vă unul pe altul. Avem nevoie de iertare. Iar iertarea se cere şi se dă în mod conştient. Faceţi această făgăduinţă: de a avea grijă unul de altul, de a avea grijă de relaţie, prin iertare…”
Din articolul “Replici între părinţi pe care copilul nu trebuie să le audă”, Maica Siluana Vlad