Acum slobozește pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel.
Să nu judeci pe nimeni, tată. Tare-i păcat să judeci. Vezi pe cineva că a greşit, să-ţi fie milă de el: „Doamne, săracu’, uite ce i-a făcut diavolul…” – şi să nu judeci pe nimeni. Şi să-i vezi pe toţi deopotrivă, să nu zici că unul e mai bun şi altul mai puţin bun. Să nu osândeşti pe nimeni. Să-i ai pe toţi mai buni decât tine. Şi nu mai purta grijă de ce fac alţii; ia seama la ce faci frăţia ta.
Tu vorbești de rău pe alții, observând în ei lucruri mărunte? Nu ți-e teamă că ei vor începe să vorbească de viciile tale cele mari?
E mai bine să auzi despre tine vorbe rele decât să vorbești de rău pe alții!
Despre mântuire nu vorbește decât creștinismul în mod satisfăcător. Religiile orientale, religiile păgâne care nu cunosc un Dumnezeu personal și care socotesc că după ce omul sfârșește viața de aici, se scufundă într-o esență inconștientă, nu pot vorbi de mântuire și nici nu vorbesc de mântuire. A nu mai fi însemnează a nu te mântui, ce bucurie mai ai dacă nu ești conștient după ce treci de-aici, și ce viață mai ai, încât ideea de mântuire e proprie religiilor personaliste, care cunosc un Dumnezeu personal.
Tropar la Praznicul Întâmpinării Domnului, glasul 1:
Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întuneric. Veseleşte-te şi tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în braţe pe Izbăvitorul sufletelor noastre, Cel Ce ne-a dăruit nouă şi Învierea.
Cât de mărit este Domnul în Sion
Nu poate limba a tâlcui.
Mare este Domnul în cer, pe tron,
Şi până-ntr-un fir de iarbă pe pământ.
Sărbătoarea Îmtâmpinării Domnului este de o deosebită importanţă pentru conturarea unei teologii a timpului hristologic în Biserică. Arheologia acestei sărbători poate fi datată încă din veacul al patrulea după Hristos, în scrierea pelerinei Egeria[1].
Iisus adus la Templu pentru a fi îmbisericit arată continuitatea de sens a aşezămintelor vetero-testamentare cu noul eon hristologic. Hristos integrează în sine toate raţiunile istoriei, iar aşezământul religios iudaic îşi vădeşte inteligibilitatea, dar şi limitele sale în realizarea planului divin de înomenire a lui Dumnezeu.
„N-am venit să stric Legea, ci să împlinesc”, zice Domnul Hristos (Matei 5,17). Numai că pentru a înțelege temeinic aceste cuvinte se cade a ține seama de cele două înțelesuri pe care le poate adopta verbul a împlini în limba română.
Mi se spune: adu-mi o cană de apă. Aduc cana: împlinesc porunca. Sau: adu sapa din curtea bisercii. O aduc, am împlinit porunca. Dar a împlini mai poate avea și sensul de a desăvârși, a perfecționa, a ridica la un nivel mai înalt, la un grad superior.
Tropar la Praznicul Întâmpinării Domnului, glasul 1:
Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întuneric. Veseleşte-te şi tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în braţe pe Izbăvitorul sufletelor noastre, Cel Ce ne-a dăruit nouă şi Învierea.
Biserica numește căsătorie doar acea comuniune care este bazată pe dragoste și este făcută de comun acord, care devine ceva mult mai înalt decât pasiunea inițială, în care la miri apare hotărârea de a trăi împreună nu doar momentele luminoase ale vieții, ci și pe cele triste, nu doar cele bune și frumoase, ci și toate amărăciunile de care este indisolubil legată viața pământească. O astfel de căsătorie Biserica o sfințește.
Unii oameni s-au obişnuit să osândească vremurile noastre şi să mustre neputinciosul neam omenesc, zicând: „Astăzi nu mai există printre oameni făcătorii de minuni care erau înainte!” Nu este adevărat! Dacă doriţi, vă voi arăta că şi astăzi există printre oameni făcători de minuni; numai să ascultaţi ce vă voi spune: oricine iubeşte pe vrăjmaşul său este un făcător de minuni. Auziţi, oare, când vă spun că oricine îşi iubeşte vrăjmaşii este făcător de minuni? Iar acesta este un adevăr şi îl voi dovedi cu dumnezeiasca Scriptură şi cu Sfinţii Părinţi.
Își puneau canon să nu mănânce, nici să bea, nici să vorbească, până când se vor întoarce la coliba lor. Părintele Arsenie mărturisea că: „Am mers la Karyes, ne-a făcut treburile şi ne-am întors, dar nici nu am flămânzit, nici nu am însetat, nici nu am obosit, nici nu am vorbit în deşert”. Aceasta este puterea credinţei şi a tăcerii.
Multora le place să citească cărţi bune, şi acesta e un lucru bun, dar să te rogi e mai bine decât toate, însă cine citeşte cărţi proaste sau gazete e lovit de foame sufletească; sufletul lui flămânzeşte pentru că hrana sufletului şi desfătările lui sunt în Dumnezeu. În Dumnezeu e şi viaţă, şi bucurie, şi veselie, şi Domnul ne iubeşte nespus, şi această iubire e cunoscută prin Duhul Sfânt.
Astăzi Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan; şi Sfînta Muceniţă Atanasia, cu cele trei fiice ale ei; Sf. Cuv. Nichita de la Pecerska; Mucenicii Victorin și Victor și alții dimpreună cu ei (251).
La mănăstirea Suruceni de mai multă vreme se află spre închinare părticele din moaștele Sfinților Doctori fără de arginți Chir și Ioan și a mucenicului Victor. Toţi cei cu dragoste şi râvnă întru Domnul sunt invitaţi să se închine acestor sfinţenii deosebite.
Troparul Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan şi al celor împreună cu dânşii, glasul al 5-lea:
Sălăşluindu-se darul Treimii în inimile voastre cele curate, Preafericiţilor Chir şi Ioan, v-aţi arătat înfricoşători izgonitori ai duhurilor celor necurate; şi aţi fost tămăduitori ai neputinţelor, nu numai ale celor descoperite, ci şi ale celor ascunse. Drept aceea, îndrăzneală având către Dumnezeu Cel Iubitor de oameni, prin rugăciunile voastre, cele neîncetate, tămăduiţi patimile noastre.
Troparul Sfinților Trei Ierarhi, glasul al 4-lea:
Ca cei ce ați fost întocmai la obicei cu Apostolii și lumii învățători, rugați-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă.
Fraţi creştini, (…) în cinstea sfinţilor Trei Ierarhi s-a mai vorbit şi de-a lungul lunii acesteia (…), în viaţa lor aşa de multe fapte au făcut şi aşa de frumos au scris, aşa de mult au scris, încât oricând se poate vorbi cu foarte mult folos despre ei. Opera lor este întinsă, volume întregi. E o colecţie numită Migne, în greceşte şi latineşte, volume întregi din operele lor.