Vasilios Karoghianis, cardiolog, Atena
În rândurile de mai jos vă istorisim o altă dovadă cutremurătoare a credinței noastre vii și a prezenței intense a Sfinților în viața noastră.Cardiologul Vasilios Karoghiannis ne mărturisește o experiență cutremurătoare și o mare minune a marelui Doctor sfânt al nostru, Sfântul Panteleimon.
Două sunt chipurile rugăciunii: unul al slavosloviei, cu smerenia minţii, iar al doilea, al cererii. Rugându-te, nu veni îndată spre cerere, căci îţi pârăşti voirea ta, dovedeşti că te rogi silit.
Domnul îţi va ajuta, după cum ne-a făgăduit prin Isaia, zicând: „Întoarceţi-vă spre mine ca şi eu să mă întorc spre voi”.
„Cei ce sunt ai lui Hristos şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi poftele”. Acum, această rânduială s-a întors pe dos: oamenii îşi răstignesc trupul, dar nu împreună cu patimile şi poftele, ci prin patimi şi pofte. Cum îşi mai chinuiesc ei trupul, în ziua de azi, prin îmbuibare, beţie, fapte de desfrânare, dansuri şi petreceri! Nici stăpânul cel mai lipsit de omenie nu-şi chinuieşte astfel vita leneşă…
„De la cârma minţii atârnă totul. Dacă nu ai ordine în minte nu poţi avea ordine în viaţă.”
Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor. (Lc. 9, 35)
Când Domnul Hristos S-a înălțat la ceruri a spus și ultimele Sale cuvinte aici pe pământ, pe care le găsim în Faptele Apostolilor, în istorisirea despre înălțarea la cer a Domnului Iisus Hristos. Cuvintele au fost spuse de Domnul Hristos ucenicilor: „ și-mi veți fi Mie martori în Ierusalim și-n toată Iudeea și-n Samaria, și pân’ la marginea pământului” (F. Ap. 1, 8). Acestea am putea spune că sunt cuvintele testament spuse de Domnul Hristos aici pe pământ.
Religia l-a scos pe om din animalitate; i-a îmblânzit instinctele, i-a dat imboldul spre cultura sufletului şi spre progres. Religia a trezit în sufletul omului puterile gândirii, simţirii şi voinţei, a cultivat germenii vieţii spirituale şi a impus cele mai serioase preocupări asupra rostului şi destinului lumii şi al oamenilor, fără de care nu s-ar fi născut nici ştiinţa, nici arta, nici filosofia, nici progresul. Religia e matricea în care s-a zămislit cultura, făclia vieţii din care s-au aprins toate luminiţele valorilor morale şi culturale. Din religie s-au născut aşezămintele şi organizaţiile sociale care au contribuit efectiv la civilizarea, emanciparea şi ameliorarea omului.
Cădelniţa cu cărbuni şi tămâie e o armă puternică în mâinile mele;
Voi face rugăciune ca voi, cele trei surori, să nu mai creşteţi, ci să rămâneţi aşa, cu aceste broboade albastre, la aceeaşi înălţime şi la aceeaşi vârstă. Ştiţi cum sunt ajutaţi oamenii fără zgomot atunci când vă văd? Pentru că astăzi în lume nu găsesc uşor o copilă serioasă. Cele mai multe sunt sălbăticite, cu ţigara în mână şi fac nişte grimase… Iar când văd aici tinere afierosite lui Dumnezeu, care cântă şi se bucură, te întreabă: „Ce se întâmplă aici? Ceva se petrece. Oare să spunem că sunt năroade? Nu sunt. Să spunem că le lipseşte ceva? Nu le lipseşte. Se vede că este vorba de ceva mai înalt”. Într-adevăr, ştiţi cât de mult ajută aceasta?
Rostind cuvintele acestea prin gura slujitorului său, sfânta Biserică pare că ne zice: poate că unii din voi, fiind îndepărtaţi de la lumina ştiinţelor şi înţelepciunii lumeşti, fie prin soarta naşterii, fie prin împrejurările vieţii, se vor fi căind şi-şi vor fi blestemând starea lor presupusă nefericită, socotind că ei, având priceperea firească, nu pot să pătrundă, ca oamenii învăţaţi, scopul vieţii lor şi trebuie să rămână pentru totdeauna în urma lor, nu numai în viaţa asta vremelnică, ci şi în cea veşnică. Să nu se mâhnească unii ca aceştia în zadar şi să nu-şi piardă curajul!
Rugăciunea pentru cei adormiți este, în același timp, o faptă de milostenie și o faptă de credință. Viața creștină este întemeiată pe iubirea pe care suntem datori a o exprima nu numai prin cuvinte, ci și prin fapte. Rugăciunea are o influență benefică asupra sufletelor aflate dincolo de mormânt. Întotdeauna Biserica s-a rugat și se roagă pentru cei adormiți, până la a Doua Venire a lui Hristos.
După Pogorârea de pe Cruce a Domnului și îngroparea Lui, ucenițele Domnului, „Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus” (Mc. 15, 47). În timp ce în altă parte citim „Iar acolo era Maria Magdalena și cealaltă Marie, șezând în fața mormântului” (Mt. 27, 59-61).
Pe o asemenea mărită CALE, nimeni nu poate merge singur de nu va veni în obştea Bisericii şi să fie dus de mână, de mâna nevăzută a Mântuitorului, prin Preoţi, ucenicii Săi văzuţi în fiecare rând de oameni. Deci, în calea Duhului, nu poţi merge fără ucenicie la duhovnic.
Mulţimea ispitelor, vicleniile potrivnicului nevăzut, războindu-ne prin lucrurile sau oamenii văzuţi, oricând ar putea scoate pe ucenicul Domnului din calea mântuirii şi să-l rătăcească, dacă duhovnicul n-ar avea meşteşugul, ştiinţa şi puterea de la Dumnezeu, ca să împrăştie şi mereu să strice lucrăturile potrivnicului.
La mănăstire vin de multe ori credincioşi care ar vrea să le spunem viitorul. Bineînţeles că nu li-l spunem pentru că nu putem să ne spunem nici viitorul nostru.
N-avem cum să li-l spunem. Este totuşi o practică prin unele locuri ca, pentru a cunoaşte viitorul cuiva să deschizi o carte. Sau să-şi deschidă el o carte, cartea pe care i-o prezintă cel care urmează să o interpreteze. O fac şi unii treaba asta şi omul îşi deschide cartea şi după aceea, desigur, el nu citeşte nimic de acolo, ci cartea este doar un pretext şi-i spune anumite lucruri care privesc trecutul, în înţeles de influenţe negative.
Un fel al slujirii aproapelui care îmi place, care mă unge la suflet, este slujirea prin cuvântul plăcut lui Dumnezeu şi folositor, care călăuzeşte la mântuire, De aceea iubesc pustia şi însingurarea. Cu ajutorul lor aş dori să îmi curăţesc mintea şi inima – să le curăţesc în aşa fel încât ele să se facă table vii ale cuvântului dumnezeiesc viu, ca acesta să se întipărească în ele limpede, luminat, ca din cuvântul dumnezeiesc viu să izvorască mântuire îmbelşugată, să se reverse în sufletul meu şi în sufletele celor pe care îi iubesc în Domnul.
Pe la noi, pe aici, pe pământ, Dumnezeu a dat graiuri după cum ştim: pietrei să vorbească despre mii şi milioane de ani, florii să arate frumuseţea Creatorului, precum şi mireasma să umple văzduhul şi să primească întru culegere de miere şi nectar harnica albină. A hărăzit ciocârlia să înalţe triluri spre cer, rândunica să anunţe primăvara, lupul să-şi dreagă vocea în urlet spre luna plină, mielul să vestească în tăcere jertfa Domnului Iisus, şi, Doamne, Dumnezeule, câte nu s-ar mai putea scrie întru bucuria zidirii!