„Atunci dacă cineva vă v-a spune vouă,
iată aici sau acolo este Hristos; voi să nu îl credeţi.”
(Matei 24; 23).
Biserica este una. Această unitate este înseşi esenţa Bisericii. Biserica este unitate, unitate în Hristos, „unitatea Duhului în legătura păcii” (Efeseni 4, 3). Biserica a fost creată în lume din cauza unirii şi a unităţii – „pentru ca toţi să fie una” (Ioan 17, 21). Biserica este un „trup” – adică organismul şi Trupul lui Hristos. „Căci printr-un Duh suntem toţi botezaţi într-un singur trup.” (1 Corinteni 12; 13).

Continuare …

1. Mesajul creştin a fost de la bun început unul al mântuirii. De aceea şi Domnul nostru se înfăţişa pe Sine întâi de toate ca Mântuitorul care mântuieşte pe poporul Său din legătura păcatului şi a stricăciunii. Faptul Întrupării a fost îndeobşte interpretat de teologia proto-creştină din perspectiva mântuirii. Concepţiile eronate despre Persoana lui Hristos cu care Biserica primară a fost nevoită să se confrunte, au fost condamnate şi respinse, tocmai pentru că tindeau să ştirbească adevărul despre realitatea mântuirii omului.

Continuare …

Tocmai în acest moment începe dificultatea noastră majoră. Majoritatea dintre noi am pierdut integritatea înţelegerii (minţii sau gândirii) scripuristice, chiar şi dacă sunt reţinute anumite părţi din frazeologia biblică. Omul modern se plânge adesea că adevărul lui Dumnezeu îi este oferit lui într-un „idiom arhaic” – în limbajul Bibliei – care nu mai este al său şi care nu poate fi folosit spontan. Recent s-a sugerat că ar trebui să „demitologizăm” Scriptura, înţelegând prin aceasta înlocuirea înţelesului categoriilor antice ale Scrierilor Sfinte prin ceva mai modern.

Continuare …

Predicatorii creştini nu trebuie să predice opiniile lor private. Preoţii sunt însărcinaţi şi hirotoniţi în Biserică cu scopul de a predica Cuvântul lui Dumnezeu. Lor le sunt daţi nişte termeni de referinţă ficşi – anume, Evanghelia lui Iisus Hristos – şi ei sunt dedicaţi acestui singur şi peren mesaj. Se aşteaptă din partea lor să propage şi să susţină „credinţa care a fost distribuită lor prin sfinţi.” Bineînţeles că acest cuvânt al lui Dumnezeu trebuie să fie predicat „eficient.”

Continuare …

Atunci când Domnul nostru şi-a început misiunea, El s-a dus în deşert (pustie). Domnul nostru avea mai multe posibilităţi dar a făcut o alegere – sau mai bine spus, “a fost mânat de Duhul” în deşert. Evident aceasta nu este o acţiune lipsită de sens, nu este o alegere a unui loc fără semnificaţie. Şi acolo – în deşert – Domnul se angajează într-o luptă duhovnicească, deoarece El a postit “patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi”.

Continuare …