Există. Cea particulară e pentru judecarea omului, așa cum se prezintă la moarte, și cea universală este și pentru judecarea consecințelor faptelor lui rele, după ce el nu mai este în această lume.
Oamenii ironizează supunerea femeii, însă din contră, ea se supune ca o stăpână. Actul de smerenie al ei este plin de har. Soţul să iubească astfel de atitudini la soţia sa, şi soţia sa să nu se sperie de faptul că trebuie să asculte. Şi se zice chiar la rugăciunile de la nuntă: „Ca să dăinuiască în veci căsătoria lor!”.
Evanghelia duminicii a II-a după Rusalii Matei 4, 18-23:
18. Pe când umbla Iisus pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari.
19. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.
20. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El.
A nu ști Scriptura e un neajuns pentru om, dar cel ce o cunoaște și o neglijează are un îndoit neajuns.
Îl avem în faţă pe Arghezi. Arghezi a fost un mare revoltat, dar nu înseamnă că a fost mai puţin poet religios. Înainte de a-l consacra pe Voiculescu, Şerban Cioculescu mi-a spus, odată, într-o convorbire, că, totuşi, Arghezi rămâne cel mai mare poet religios al nostru. Nu pentru faptul că ar fi trăit religia, în sensul în care vă vorbesc eu, ci pentru că renunţase chiar şi la rugăciunea formală, renunţase la ritualuri şi scrie undeva: „Rugăciunea mea e gândul”. Aşa se definea el, dar trebuie să vă spun că gândul, totuşi, nu este rugăciune.
Părintele Mina: Pentru începători, este mai bine să spună Rugăciunea lui Iisus legată de respirație. De asemenea, pentru monahii care stau în chilia lor și practică această rugăciune. Când ne aflăm în public, recomand să se spună Rugăciunea lui Iisus, pe pulsul inimii pentru ca să nu observe ceilalţi oameni că ne rugăm și să ne ironizeze. La Sfinții Părinți găsim aceste două tehnici pentru învățarea și practicarea Rugăciunii lui Iisus. Învățarea Rugăciunii lui Iisus pe respirație o recomand pentru începători. Această practică nu poate avea, însă, continuitate.
A trăi pentru Dumnezeu, de dragul lui Dumnezeu şi spre slava lui Dumnezeu: iată mântuirea, iată sensul cel adevărat şi nu cel efemer al vieţii!
A vorbi despre Dumnezeu este un lucru mare, dar este un lucru şi mai mare a te curăţi pentru Dumnezeu.
Sfântul Grigorie de Nazianz
Copiii mei, să trăim în tăcere, să trăim smerit, să trăim lăuntric, să trăim în felul duhovnicesc pe care-l vrea Dumnezeu. Să trăim mai ales, în adâncimea duhului. Adică în tăcerea nopții. Atunci vom avea toate trăirile și simțămintele slujbei.
Dacă orice om, ca să înveţe meşteşugul lui şi să reuşească în munca lui, cheltuieşte timp şi osteneală multă, dacă fiecare elev ca să afle câteva cunoştinţe folositoare pentru această viaţă muritoare şi trecătoare consacră mulţi ani, uneori zeci de ani, cum este cu putinţă ca cineva, fără nici o osteneală şi fără o pregătire duhovnicească să se apropie şi să dobândească mântuitoarea cunoştinţă a lui Dumnezeu?
Inima este un izvor, iar gura este un râu. Ceea ce se află în inimă se varsă şi se prelinge pe buze. Ce cuvinte sunt în inimă, aceleaşi cuvinte-s și pe limbă; şi ce urâciune e în inimă, aceeaşi urâciune-i și pe limbă.
Tot ceea ce nu dăm ca să folosească Dumnezeu, folosește vrăjmașul. Pentru aceasta Domnul ne dă poruncă ca să-L iubim din tot sufletul și din toată inima, ca să nu găsească loc cel viclean înlăuntrul nostru.
Creat după chipul lui Dumnezeu, omul este fiinţă liberă, aflat într-o permanentă alegere: „Viaţă şi moarte ţi-am pus Eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi!” (Deuteronom 30,19).
Această alegere nu încetează nici în momentul când ucenicul intră sub ascultarea unui părinte, angajându-se prin venirea lui în pustie să-şi supună gândurile şi însăşi viaţa sa sfaturilor părinţilor. De altfel, chiar această hotărâre este rezultatul unei alegeri.
Domnul l-a pomenit pe tâlhar în ultima clipă, pentru ca nimeni să nu deznădăjduiască. Dar numai pe unul singur, ca nimeni să nu nădăjduiască prea mult în milostivirea Sa.
Iubiţii mei, o zi luminoasă şi plină de bucurie a răsărit astăzi, sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi a mamei lui, Elena. Constantin şi Elena sunt două nume cunoscute şi populare nu doar naţiunii eline, ci întregii lumi ortodoxe. O mulţime de bărbaţi şi de femei poartă numele lor. Şi nu doar oameni simpli, ci şi principi şi regi, şi împăraţi, şi generali. De asemenea, multe biserici de la oraşe şi sate, capele şi paraclise au ca hram numele lor şi astăzi sărbătoresc. Sărbătoreşte şi frumoasa biserică a lor în Aminteos din Mitropolia Florinei, care a fost construită într-o perioadă de timp scurtă.
***
În această primă Duminică de după Rusalii sărbătorim sfinţenia şi pe sfinţi. Aţi ascultat pericopa evanghelică pe care Biserica a rânduit-o pentru ziua de astăzi. Sunt în ea cuvintele Mântuitorului pe care El le-a spus, pe de o parte, ucenicilor Săi, iar pe de alta, nouă, tuturor. Spune Domnul: „Cel ce Mă va mărturisi pe Mine în faţa oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu în faţa Tatălui Meu Care este în ceruri; dar pe cel ce se va lepăda de Mine în faţa oamenilor, de acela mă voi lepăda şi Eu în faţa Tatălui Meu Care este în ceruri”.