Bolile trupeşti se încheie odată cu moartea; cele sufleteşti, adică deprinderile şi patimile rele,nu rămân în suflet şi după ieşirea din trup?
Răspuns: Ba da, rămân, şi dincolo chinuie sufletul mai rău ca aici. Iată ce spune despre aceasta Cuviosul Dorotei: aflându-se în acest trup, sufletul capătă uşurare de patimile sale şi o anumită mângâiere: omul mănâncă, bea, doarme, stă de vorbă, umblă cu prietenii îndrăgiţi. După ce a ieşit din trup, rămâne singur cu patimile sale, şi ca atare este chinuit întotdeauna de către ele; cuprins de ele, este ars de tulburarea lor, aşa încât nu poate să-şi aducă aminte de Dumnezeu, fiindcă doar aducerea-aminte de Dumnezeu mângâie sufletul: adusu-mi-am aminte de Dumnezeu, şi m-am veselit, strigă Psalmistul, dar nici aceasta nu-i îngăduie patimile. Sfântul Părinte lămureşte printr-o pildă faptul că aceste patimi – aceste boli sufleteşti – vor chinui mai rău sufletul după moarte.
Întrebare: Ce pildă?
Răspuns: Următoarea: dacă cineva se zăvorăşte într-o chilie întunecoasă şi măcar trei zile nu mănâncă, nu bea, nu doarme, nu stă de vorbă cu nimeni, nu psalmodiază, nu se roagă şi nu-şi aduce deloc aminte de Dumnezeu, va vedea ce vor face patimile cu el – şi asta aflându-se încă în trup. Cu cât mai rău va pătimi nenorocitul după ieşirea sufletului din trup, când sufletul va fi dat pe mâna patimilor şi va rămâne singur cu ele? El lămureşte acelaşi adevăr înfricoşător şi printr-o altă pildă, luată din ştiinţa doctorilor.
Întrebare: Prin care pildă, spune-ne?
Răspuns: Unii oameni au prea multă fiere în trup, şi aceasta îi arde, nu le dă pace, ci le întunecă viaţa. Şi sufletul pătimaş este chinuit întotdeauna de obiceiul său rău, având întotdeauna aducere-aminte amară şi simţire chinuitoare de pe urma patimilor, care îl ard fără contenire.
Întrebare: Dar după moarte ne vom aminti de tot ce a fost aici?
Răspuns: Da, sufletele îşi amintesc tot ce a fost aici, zic Părinţii – şi cuvintele, şi faptele, şi gândurile, şi nimic din toate acestea nu vor putea uita. Iar cât priveşte ceea ce se spune în Psalm: în ziua aceea vor pieri toate gândurile lor (Ps. 145, 4), aceasta se spune despre gândurile acestui veac, adică gândurile la bunăstarea pământească, la avuţie şi aşa mai departe. Iar ceea ce a făcut sufletul în privinţa patimii sau virtuţii îşi aduce aminte pe de-a-ntregul, nimic din toate acestea nu piere pentru el. Am stat odată de vorbă despre aceasta cu un stareţ mare, şi el a zis că după ieşirea sufletului din trup sufletul îşi aminteşte păcatele şi îşi păstrează patimile; îşi aduce aminte însuşi felul păcatului, şi locul săvârşirii lui, şi pe cel cu care a păcătuit…
Întrebare: Ce povaţă ne dă, prin urmare, Părintele?
Răspuns: Străduiţi-vă să cultivaţi gândurile bune, ca să le aflaţi dincolo… Să ne îngrijim a ne izbăvi aici de bolile sufleteşti, ca să nu trecem cu ele dincolo.
Pentru cei bolnavi cu trupul există spitale şi lazarete: există şi pentru cei ce suferă de boli sufleteşti un loc şi aşezământ pentru lecuire?
Da. Biserica este pentru creştinii bolnavi duhovniceşte ceea ce este spitalul pentru cei ce suferă de boli ale trupului. În spital există doctori, care îi vizitează pe cei bolnavi, îi examinează şi îi tratează; în Biserică este Sfântul Doctor, Hristos, Care îi cercetează şi-i lecuieşte pe creştinii bolnavi cu duhul. În spital, doctorul le interzice bolnavilor tot ce poate împiedica lucrarea medicamentelor pe care el le prescrie; în Sfânta Biserică, Hristos le porunceşte creştinilor să se înfrâneze de la tot ce împiedică vindecarea lor duhovnicească şi primirea veşnicei mântuiri… În spital, bolnavii îi povestesc doctorului bolile de care suferă; şi creştinii trebuie să-şi vestească bolile lui Hristos, Doctorului Ceresc. În spital, nu orice boală se vindecă, pentru că sunt şi boli de nevindecat; în Sfânta Biserică lucrurile stau altfel. Nu este boală a sufletului pe care Hristos să nu vrea şi să nu o poată tămădui, cu singura condiţie ca şi bolnavul să vrea aceasta, şi s-o dorească şi să o caute de la Hristos, fiindcă toate sunt cu putinţă Celui la ale cărui cuvânt şi poruncă toate se supun şi ale Cărui voie şi cuvânt sunt faptă.
Preasfinţitul Ieremia Zăvorâtul, Reţetar Duhovnicesc, Editura Sophia