Nu te asemăna muştei sau furnicii, care pentru puţină dulceaţă îşi primejduiesc toată slobozenia. Nici porcilor nu te asemăna care, deşi sunt deseori izgoniţi din grădină, nimic nu ţin minte şi iar se întorc acolo.
De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-te măcar cu limba. Şi, dacă nu poţi pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar în simţuri. Şi, de nu eşti singur în cugetul tău, fii singur măcar cu trupul tău. Şi, de nu poţi lucra cu trupul tău, întristează-te măcar în cugetul tău. Şi, de nu poţi sta la priveghere, priveghează măcar şezând pe patul tău sau chiar întins pe el.
Iubirea nu cere mari isprăvi şi planuri mari; face mult bine doar cu o vorbă bună, cu o privire, o mică rugăciune…
Ea cată la frate, gata mereu să-i sară în ajutor. Fii blând şi bun cu toţi, ne îndeamnă Părintele Serghie, că toţi sunt în nevoi, bolnavi cu toţii. Nu-i nimeni sănătos la suflet.
„Veniți cu mintea la Iordan să vedem priveliște mare: Hristos vine spre Botez, Hristos vine la Iordan, Hristos îngroapă în apă păcatele noastre, Hristos merge să caute oaia cea rătăcită și o găsește și o duce în rai. Această taină dumnezeiască păzind, iubitorule de oameni, Doamne, învrednicește-ne pe noi, cei ce însetăm după glasul Tău, să venim la Tine, Izvorul cel pururea dătător de viață…”
Fiicei mele celei adevărate, urări de bine părinteşti.
Am primit scrisoarea ta sau, mai bine zis, „gazeta” ta! ! Am râs când am văzut-o şi m-am neliniştit când am citit-o.
De ce gândeşti astfel, copilul meu? Nu s-a întâmplat absolut nimic si nici nu se va întâmpla.
În Noul Testament, credincioșii hirotoniți de Apostoli, iar mai apoi de episcopi, în treapta de presbiteri nu se mai numesc „jertfitori” sau „sacerdoți”, cum se numeau cei din Vechiul Testament, pentru că aceste nume erau prea legate de ideea de aducători de jertfe sângeroase de animale. Față de jertfele de animale, evreiești și păgânești, jertfa lui Hristos era în fond o jertfă duhovnicească, iar cei prin care se săvârșea vizibil această aducere trebuiau să se aducă și ei duhovnicește.
Toţi oamenii vor să aibă pacea, dar nu ştiu cum să ajungă la ea. Paisie cel Mare s-a mâniat şi l-a rugat pe Domnul să-l izbăvească de mânie. Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Paisie, dacă nu vrei să te mânii, nu dori nimic, nu judeca pe nimeni, nu urî pe nimeni, şi nu te vei mai mânia”.
Ortodoxia ne învaţă că Dumnezeu nu a creat omul cu plăceri. De vreme ce nu exista în omul primordial plăcere şi durere, exista totuşi o oarecare putere mentală către plăcere prin care omul putea să se desfete de Dumnezeu, dar a făcut abuz de această firească plăcere. Dorul minţii cel firesc către Dumnezeu, omul l-a întors către simţuri.
Prea Cuvioase, spuneţi-mi vă rog, ce anume credeţi că dezbină generaţiile actuale?
– Uite, întrebarea aceasta mi-o pun toţi, dar eu nu prea văd numaidecât miez în ea… Pentru că poate după o perioadă de coborâre în istorie, cum pot fi şi perioade de urcare. Dar noi ar trebui să ne punem probleme în general, nu numai acum. Eu sunt foarte optimist, aş putea spune chiar mai mult, dar nu vreau să fac acum pe proorocul.
Să plecăm de la Dumnezeiasca Liturghie, precum leii, care scot flăcări, devenind mai înfricoşători decât diavolul (n.ed. ‒ primind de la Domnul o putere mai mare în lupta cu diavolul). Pentru că Sfântul Trup al Domnului cu care ne-am împărtăşit adapă sufletul nostru şi-i dă putere mare. Când Îl luăm cu vrednicie, îi alungă departe pe demoni şi-i aduce lângă noi pe îngeri şi pe Domnul îngerilor. Acest Sfânt Sânge este mântuirea sufletelor noastre, cu Acesta se curăţă sufletul, cu El se împodobeşte. Acest Trup face mintea mai strălucitoare decât focul, arată sufletul mai strălucitor decât aurul.
Când cineva ne respinge sau este supărat pe noi, ne apropiem de el, îl întrebăm de ce e supărat, nu cumva are ceva cu noi, îi facem un dar ca să-l îmbunăm, să-l înveselim, urmărim ce vrea ca să ne iubească mai mult sau ca să-l iubim; și este un om muritor, poate chiar păcătos. Cu mult mai mult trebuie să facem așa ceva cu un sfânt.
Stareţul athonit povesteşte cum trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să ne asculte. Rugăciunea este taina comuniunii vii cu Dumnezeu şi temelia vieţii duhovniceşti a omului ortodox. Despre ce aşteaptă Domnul de la rugăciunea noastră şi cum îl răsplăteşte pe cel care se roagă a povestit stareţul Gavriil de la Kareia.
Sărbătorile creștine ale Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei au în viața credincioșilor o semnificație aparte. Ele trezesc rezonanțe afective de înaltă sensibilitate și de puternică intensitate, creând o atmosferă de bucurie și un farmec cu totul specifice în trăirea religioasă.
A spune gândurile tale lumeşti altora înseamnă că vrei să le impui şi să te impui, ca să câştigi slava lumii. Când le spui însă părinţilor duhovniceşti, le spui arătând că le dezaprobi şi vrei să fii întărit în dezaprobarea lor. Atunci scapi de ele.
Petrecând mereu în mijlocul turmei sale, Patriarhul Pavel, ca un mare duhovnic, avea darul de a vedea cât poate împlini fiecare om din poruncile lui Dumnezeu, după măsura vârstei sale duhovniceşti: cui i se potrivea acrivia şi cui iconomia, în funcţie de împrejurări. De aici şi cercetarea amănunţită şi lămurirea acestor principii în cunoscutele sale răspunsuri din Revista Glasnik.
„A colinda” înseamnă mai mult decât a vesti Evanghelia. Înseamnă bucurie și jertfă, adăugate misiunii creștine!
Joi, 10 ianuarie 2019, în ziua prăznuirii Sfântului și Dreptului Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare, a Dreptului Împărat David și a Sfântului Apostol Iacov, fratele după trup al Domnului, episcopul Ierusalimului, obștea mănăstirii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” Suruceni, în frunte cu Maica Stareță Egumena Epistemia Goncearenco, a primit în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” pe Grupul coral bărbătesc „Gnosis” din Chișinău, care au venit cu un buchet de colinde sfinte.
În ceea ce ne priveşte pe noi, voia lui Dumnezeu este ca, trăind pe pământ, să ne învăţăm a-L cunoaşte, şi cu bucurie şi de bunăvoie să urmăm voii Lui, care este singura mântuitoare şi care umple viaţa de rostul cel adevărat. Omul poate să facă orice muncă, de la cea mai neînsemnată până la cea mai importantă şi să se mântuiască prin aceasta sau să se osândească.