Faptul că femeile mironosiţe au fost primele care L-au văzut pe Hristos înviat din morţi are o semnificaţie deosebită. Înspăimântaţi de ceea ce se petrecuse, Apostolii s-au ascuns într-o casă, în vreme ce femeile, pline de dragoste, de căldură sufletească şi de bărbăţie, s-au dus la mormânt încă dinainte de a se ivi zorile pentru ca să ungă Trupul lui Hristos cu miresme. Nu le-a fost frică nici de întuneric, nici de singurătate şi nici de soldaţi. Aceasta înseamnă că, pentru a se învrednici să-L vadă pe Hristos înviat, omul are nevoie de dragoste şi de bărbăţie.
După cum spune Sfântul Grigorie Palama, faptul că Hristos S-a arătat mai întâi femeilor mironosiţe are un profund înţeles teologic. Sfântul Grigorie învaţă că Învierea lui Hristos este înnoirea şi învierea firii omeneşti, rezidirea şi reîntoarcerea la viaţa fără de moarte pe care a avut-o primul Adam. După facerea sa, primul Adam a fost văzut mai întâi de femeie, care a fost zidită imediat după Adam, pentru că în acel ceas nu mai era nimeni altcineva care să îl vadă. În egală măsură, pe noul Adam nu L-a văzut nimeni atunci când a ieşit din mormânt, dar mai târziu, prima dată a fost văzut de femei.
Aşadar, mironosiţele au devenit evangheliste ale Evangheliştilor şi apostoli ai Apostolilor. Acest fapt are o deosebită însemnătate. Eva a fost aceea care a adus lui Adam vestea căderii, iar acum, tot femeia este cea care aduce Apostolilor vestea Învierii. În acest fel s-a făcut reaşezarea firii femeieşti pe locul avut înainte de păcat. Nimeni nu o mai poate învinui acum pe femeie de încălcarea poruncii şi de cădere.
Nichita Tâlcuitorul face şi alte observaţii în legătură cu numele femeilor mironosiţe. Aceste nume înfăţişează trăsăturile personale ale acestora şi ne arată felul în care trebuie să trăim şi drumul pe care trebuie să-l urmăm pentru a-L vedea pe Hristos înviat din morţi.
Maria Magdalena, din care Hristos a scos şapte duhuri necurate, simbolizează acel suflet care se curăţă de aluatul diavolului prin supunerea faţă de poruncile evanghelice. Salomeea, al cărei nume înseamnă pace, reprezintă omul care a dobândit pacea interioară prin biruirea patimilor, care a supus trupul sufletului şi a primit lumina cunoştinţei prin vederea de Dumnezeu şi prin înţelegerea adâncimilor duhovniceşti. Ioana, al cărei nume înseamnă porumbiţa, simbolizează sufletul fără răutate şi plin de virtuţi, care a scăpat prin blândeţe de orice patimă şi care izvorăşte înţelesuri pline de discernământ duhovnicesc. Atunci când omul se distinge prin aceste stări duhovniceşti şi se apropie de mormântul inimii sale, el vede dându-se la o parte piatra indiferenţei şi a tulburării cugetului, iar îngerii, care reprezintă conştiinţa sa, îi vestesc că a înviat în el gândul virtuţii şi al cunoştinţei care fusese mort şi, mai mult decât atât, omul se va învrednici să vadă arătarea în inima sa a lui Dumnezeu Cuvântul Însuşi, fără ca această apariţie să mai fie o preînchipuire sau un simbol.
În concluzie, pentru a se învrednici de închinarea în faţa lui Hristos înviat din morţi şi de auzirea „cuvântului învierii”, omul are nevoie de curăţire interioară.
Mitropolit Hierotheos Vlachos, Predici la Marile Sărbători, Editura Egumeniţa, 2008