Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Petru ne dă mărturie despre pogorârea lui Hristos la Iad: Pentru că şi Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El, Cel drept, pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut în duh, întru care S-a pogorât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare… (I Petru 3, 18-19).
Aşadar, prin Dumnezeirea Sa, Hristos a coborât în închisoarea duhurilor, adică a sufletelor, unde a propovăduit pocăinţă. Acelaşi lucru se spune şi într-un alt loc din Epistolă: Că spre aceasta s-a binevestit morţilor, ca să fie judecaţi ca oamenii, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu, cu duhul (4,6).
În Tradiţia Bisericii, se vorbeşte mult despre pogorârea lui Hristos la Iad, în sensul pătrunderii Sale în împărăţia morţii. Troparele care se cântă la Vecernia Paştelui sunt cutremurătoare. Ele încep astfel: „astăzi Iadul strigă suspinând”. Aşadar, Iadul se tânguieşte. În aceste tropare se mai spune printre altele că puterea Iadului a fost nimicită pentru că Hristos i-a eliberat pe toţi cei care fuseseră de veacuri sub stăpânirea sa. Grăitoare sunt în acest sens cuvintele: „Zdrobitu-s-a stăpânirea mea, Păstorul S-a răstignit şi pe Adam l-a înviat. De cei peste care eram împărat sunt lipsit, şi pe care i-am înghiţit, puternic fiind, pe toţi i-am vărsat. Deşertat-a mormintele Cel ce a fost răstignit; slăbit-a puterea morţii“.
Deosebit de important pentru înţelegerea acestor fapte este cuvântul de învăţătură al Sfântului loan Gură de Aur care se rosteşte în timpul sfintei Liturghii din Duminica Paştelui. Printre altele, în acest cuvânt se spune că, atunci când l-a întâlnit pe Hristos, Iadul „s-a amărât… s-a stricat… a fost batjocorit… a fost omorât… s-a surpat… a fost legat”. În continuare, se adăugă că, prin moartea lui Hristos pe Cruce, Iadul a răpit un trup muritor, dar s-a aflat dintr-o dată în faţa lui Dumnezeu; a înghiţit pământ-ţărână, dar a primit cerul în pântece; a luat ceea ce a văzut, adică trupul omenesc şi firea omenească, dar a fost biruit de ceea ce nu vedea, adică de Dumnezeire.
Sfântul Ioan Damaschin expune învăţătura Bisericii despre pogorârea lui Hristos la Iad într-un tropar din canonul Paştelui. Vom prezenta în întregime acest tropar, deoarece este foarte cunoscut: „Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase; iar a treia zi, ca şi Iona din chit, ai înviat din mormânt“.
În cadrul unei omilii prin care tâlcuieşte un psalm al lui David ce se referă la acest subiect (Ps. 23, 7-10), Sfântul Epifanie, Episcopul Ciprului, face o descriere minunată a pogorârii lui Hristos la Iad şi a tuturor lucrurilor care s-au petrecut în acest răstimp. În cuvinte expresive, el spune că Hristos S-a pogorât la Iad „ca un Dumnezeu, ca un războinic… ca un împărat”, însoţit nu de douăsprezece cete de îngeri, ci de mii de mii şi de milioane de milioane de îngeri.
Înainte ca Hristos să ajungă în locaşurile necercetate de lumina soarelui ale Iadului, a coborât acolo Arhanghelul Gavriil ca să vestească tuturor sosirea lui Hristos, aşa cum tot el vestise odinioară şi Fecioarei Maria zămislirea Mântuitorului în pântecele ei. Arhanghelul Gavriil a spus: Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre. După aceea a grăit Arhanghelul Mihail: …şi vă ridicaţi porţile cele veşnice. Puterile îngereşti au strigat: daţi-vă la o parte străjeri ai râului, iar stăpâniile: sfărâmaţi-vă lanţuri care nu aţi fost nicicând dezlegate… înfricoşaţi-vă tirani şi călcători de lege. Apoi a venit Hristos şi a semănat frică, tulburare şi groază. Atunci, stăpânitorii Iadului au întrebat cu glas mare: cine este acesta împăratul slavei? Iar puterile cerului au răspuns: Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel tare în război… Domnul puterilor, Acesta este împăratul slavei (Ps. 23,7-10).
În continuare, Sfântul Epifanie face o descriere minunată a convorbirii lui Hristos cu Adam. Adam a auzit paşii lui Hristos, Care Se apropia, aşa cum i-a auzit cândva şi în Rai, după căderea în păcat. Odinioară, a simţit frică, însă acum, simte bucurie şi desfătare. Cuprins de pocăinţă, Adam a strigat tuturor sufletelor: „Domnul meu să fie cu voi cu toţi”, iar Hristos a răspuns: „Şi cu duhul tău“.
După aceea, Hristos l-a prins de mână, l-a înviat şi i-a spus tot ce făcuse pentru mântuirea lui şi a întregului neam omenesc.
Mitropolit Hierotheos Vlachos, Predici la Marile Sărbători, Editura Egumeniţa, 2008