Iertarea este o minune, este ca şi cum ai fi botezat din nou

Intrebare: Vorbim despre Spovedanie şi apoi de împărtăşanie. Dar despre iertare? Iertarea este o minune, este ca şi cum ai fi botezat din nou. Ce responsabilitate! Trebuie să nu ne arătăm nevrednici de ea, primejduind-o…
Mitropolitul Antonie: Atunci când vorbim despre multiplele aspecte ale Spovedaniei, iertarea capătă un loc foarte important. Mai mulţi oameni au observat în decursul vieţii faptul că atunci când vin să se spovedească nu simt străpungere, frângere a inimii, groază ca au săvârşit păcatul, [sentimente] pe care le-au trăit, uneori, cu câteva zile sau săptămâni înainte, atunci când deodată au devenit conştienţi de răul din vieţile lor.

Continuare …

Mitropolitul Athanasie de Limassol: „Aveam nevoie de Coronavirus ca să ne amintească că vom muri într-o zi?”

Se poate întreba cineva: „Noi, cei care venim la Biserică, nu ne vom îmbolnăvi?” Ne vom îmbolnăvi și vom muri. Cine ne-a spus că vom rămâne nemuritori în această lume? Aveam nevoie de Coronavirus ca să ne amintească că vom muri într-o zi? Aveam nevoie de Coronavirus ca să ne amintească că ne vom îmbolnăvi într-o zi? Ce au spus sfinții 40 de Mucenici? Să facem din necesitate o virtute. Dacă tot vom muri într-o zi, să murim fiind cinstiți cu noi înșine și bineplăcuți înaintea lui Dumnezeu.

Continuare …

Originalitatea teologiei Sfântului Chiril al Alexandriei

În timp ce Nestorie susţinea nepătimirea divină absolută, care submina unitatea persoanei lui Hristos, Chiril avea o concepţie substanţial diferită despre nepătimirea divină. Pentru Chiril, nepătimirea divină însemna că Cuvântul a rămas nebiruit de pătimire şi de moarte şi că a fost incapabil să experieze pătimirea în a Sa „divinitate dezgolită”, ci numai în şi prin trup. Prezenţa Cuvântului a transformat pătimirile omeneşti ale lui Hristos, în timp ce a păstrat realitatea lor tragică. Cuvântul era într-un sens restrâns pătimitor, până în gradul în care Şi-a impropriat pătimirile omenităţii. Asumând experienţele omenităţii, Cuvântul le-a direcţionat către un scop mântuitor şi le-a făcut dătătoare de viaţă.

Continuare …

Răul lumii de astăzi este așa de organizat încât scăpare nu mai este…Numai Dumnezeu va fi scăparea

Vremea noastră este vreme cumplită cu probleme parcă fără răspuns, situații inexplicabile, înnodări din cele mai cumplite. Si nu deznădăjduiți, dar să ne așteptam la mai rău, nu deznădăjduiți dar să știți că în fiecare clipă Dumnezeu Cel nevăzut, cel „inexistent”, Cel „de neînduplecat” este cu noi aici, nu numai în spațiul din jurul meu, ci și în inima mea și nu există încercare pe care ne-o îngăduie Dumnezeu fără să ne dea și o cale de ieșire. Ce cale de ieșire nu știu, dar Domnul să ne călăuzească și în situații inexplicabile.

Continuare …

O, Dumnezeul meu! Cât de vicleni şi de necredincioşi suntem faţă de Tine!

La ce chemare neînchipuit de înaltă a fost chemat neamul omenesc în primul rând prin zidirea sa după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar în al doilea rând prin rezidirea şi răscumpărarea lui din cădere de către Fiul lui Dumnezeu prin baia celei de-a doua naşteri, care este Botezul, prin pecetluirea cu Sfântul Duh, prin Pocăinţă şi prin împărtăşirea Dumnezeieştilor Taine – a Trupului şi a Sângelui Domnului!

Continuare …

Cu ochiul duhovnicesc vedem de un milion de ori mai bine

Există înlăuntrul nostru un ochi duhovnicesc cu care vedem de un milion de ori mai bine decât cu ochii trupului, aceştia fiind doar un instrument al ochiului duhovnicesc, un canal de comunicare prin care sufletul cunoaşte obiectele vizibile şi reflectează asupra lor. Ce obiecte intră în aria de contemplare a ochiului duhovnicesc? Fenomenele de ordin spiritual. În afara lumii văzute există Dumnezeu ca Duh infinit, Raţiune infinită, care a creat şi creează totul în universul material, acesta constituind traducerea în fapt a planurilor şi ideilor Sale, şi există lumea duhovnicească îngerească, fără număr, care trăieşte într-o perpetuă contemplare a Divinităţii, a faptelor atotputerniciei şi înţelepciunii Sale.

Continuare …

Are femeia ta vreun cusur? Fă ce a făcut Isaac! Roagă-te lui Dumnezeu!

Auziţi acestea, bărbaţi, luaţi aminte, femei! Femeia să nu aibă nimic mai de preţ decât bărbatul ei, iar bărbatul să nu aibă nimic mai de dorit decât femeia sa. Înţelegerea dintre femeie şi bărbat ţine viaţa noastră, a tuturor. Ea ţine lumea toată. După cum dacă se clatină temeliile se dărâmă toată casa, tot aşa, dacă se răvăşesc căsniciile, se strică toată viaţa noastră.Să-ţi explic.

Continuare …

Să te căieşti, să plângi pentru păcate, să te rogi, să faci bine tuturor

Agricultorul, la timpul potrivit seamănă şi adună recolta. Tot aşa, creştinul are un asemenea timp. Agricultorul ştie timpul când trebuie să semene. Tot aşa, creştinul cunoaşte timpul potrivit când trebuie să semene sămânţa sa – acesta este timpul vieţii pământeşti. „Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (II Corinteni 6, 2).

Continuare …

„Și cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre”

Aşa va asculta Maica Domnului şi rugăciunile noastre, neluând în seamă păcatele noastre. Doar să ne adresăm mereu mijlocirii ei cereşti. Să zicem cât mai des cu buzele şi cu inimile noastre rugăciunea „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te!” sau să i ne adresăm prin chemarea scurtă de rugăciune: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!”. Şi acoperământul ei atotputernic şi iubitor se va întinde deasupra noastră.

Continuare …

Osândirea pune capăt vieţii duhovniceşti şi îndepărtează harul lui Dumnezeu

Sufletul nu poate osândi cu vrăjmăşie pe aproapele său pentru neputinţele lui şi, în acelaşi timp, să se căiască, să se îndurereze adânc pentru păcatele sale. Când examinăm neputinţele străine, noi ne abatem atenţia de la ale noastre.
Păcatele străine sunt departe de sufletul nostru. Ele nu ne apasă conştiinţa. Nu pentru ele vom răspunde noi în faţa lui Dumnezeu! Mai aproape de conştiinţa noastră este păcatul nostru propriu, cuibărit în inima noastră. El ne amărăşte viaţa. Pentru el ar trebui să suferim durerea.

Continuare …

Despre un monah care a scos pe mama lui din iad

Episcopul Teodorit al Cirului, care a trăit în secolul V, povestește că odată l-a cercetat un monah, cere venea de foarte departe. L-a primit, dându-i să mănânce și să se odihnească. În timp ce mânca, episcopul a observat că monahul folosea numai mâna stângă și că dreapta sa era înfășurată într-o bucată de rasă veche. Episcopul l-a întrebat de ce are mâna înfășurată și mai ales într-o rasă găurită, deși se vedea din toată îmbrăcămintea sa că nu era un monah zdrențăros. Chiar a vrut să-i descopere mâna să vadă, așa cum bănuia, dacă are vreo rană, însă monahul nu l-a lăsat, ci și-a acoperit-o repede, pentru că începuse să iasă o duhoare nesuferită din ea. Apoi monahul i-a povestit următoarele episcopului:

Continuare …

Hristos ne-a spus: Trebuie să doriți cerurile şi cele din ceruri!

„Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. (Matei 6, 10)
Ai văzut ce urmare minunată! Ne poruncise să dorim bunătățile viitoare şi să ne grăbim pentru plecarea noastră dincolo; dar atâta vreme cât nu se întâmplă asta şi locuim aici, ne porunceşte să ne dăm toată silința ca să viețuim ca îngerii din cer.

Continuare …