Dragii mei, păstrați-vă sănătatea sufletului, așa cum țineți cel puțin la sănătatea trupului vostru. Învățați-vă înainte de toate să aveți spirit de discernământ, a deosebi între bine și rău, între sănătos și nesănătos, între folositor și nefolositor. Este începutul înțelepciunii voastre de tineri.
Se vorbește de un tineret debusolat, care nu are niciun fel de ideal, care nu poate să-și facă un plan. Ei bine, scuturați-vă iubiții mei tineri și tinere, scuturați-vă de această superficialitate, de această comoditate a vieții și pătrundeți în firea voastră lăuntrică.
Vă va prinde bine și acum, vă va prinde bine mai cu seamă mai târziu, atunci când vă vor veni bătrânețile și veți simți că vă este sfârșitul aproape și veți privi în urmă și veți constata că Dumnezeu v-a făcut viața cât pasul de-o palmă și că nu ați lăsat sau nu ați realizat mare lucru în urma voastră. Dar dacă vă veți cunoaște ființa întreagă, în adâncul ei, atunci vă puteți clădi o viață adevărată, puternică, solidă, rodnică și atunci către sfârșitul vieții veți putea să vă apropiați împăcați, nu de neant, ci de Împărăția lui Dumnezeu, cu gândul că v-ați împlinit misiunea și v-ați trăit cu adevărat viața care trebuia trăită și care este una singură. Să vă pregătiți pentru primirea Împărăției lui Dumnezeu, care este printre noi, prin biserica lui Hristos și pe care o așteptăm în viața veacului ce va să vie. Amin.
Mitropolitul Bartolomeu Anania