Îndărătnicii de noi, n-ar trebui să vorbim despre această poruncă a desăvârşirii şi iubirii de vrăjmaşi, fiindcă nu facem altceva decât ne scuzăm mereu, că nu putem. Cu alte cuvinte, repetăm acelaşi păcat pe care l-a făcut Adam, dând vina pe Dumnezeu pentru căderea sa.
În zădar nu recurgi la ajutorul îngerului pazitor! Pe el îl poți deranja oricând ca pe un sfânt drag, ca pe cel mai apropiat prieten: „Ajută-mă, te rog, ajută-mă, păzitorul și acoperitorul sufletului și al trupului meu, ajută-mă să îndeplinesc această lucrare, care nu-mi place, ajută-mă să nu gândesc, să nu spun, să nu fac – ceea nu e spre folosul meu !… ” Și așa cu toate ocaziile.
Ispitele au fost numite astfel, pentru că dau naştere experienţei şi sunt, după firea lor, toate faptele mâhnicioase din viaţă, de la durerea cea mai mică până la durerea cea mai mare a tuturor oamenilor, care este moartea.
Pentru ce nu te ții de învățătura Sfintei Evanghelii, care spune așa: „Nimeni nu poate veni la Mine de nu-l va trage pe el Tatăl”? Deci, pe fiecare om, dacă nu-l trage și nu-l mișcă Duhul Sfânt, el rămâne împietrit ca Faraon, căruia Dumnezeu anume i-a împietrit inima ca să facă minuni prin el, să se proslăvească prin împietrirea lui.
Către M.M.
Să dispreţuiţi tot ce vă trage înapoi şi vă împiedică să păziţi poruncile lui Hristos. De ce să vă făgăduiţi singură că veţi ajunge la bătrâneţe, dacă nici despre ziua de mâine nu ştim dacă va fi sau nu a noastră? A amâna şi a înfricoşa este lucrarea atotpierzătorului: el ne sfătuieşte întotdeauna să petrecem ziua de azi în distracţii, cum o fi, fără băgare de seamă, împotriva lui Dumnezeu.
„Nenumăraţi oameni lucrează, de dimineaţă şi până seara, la lumina Soarelui, fără să privească la Soare, fără să simtă Soarele, fără să cugete măcar o dată la Soare! Nenumăraţi oameni îşi petrec veacul în lumină, cu puterea şi cu ajutorul lui Dumnezeu, fără măcar să privească la Dumnezeu, fără să cugete măcar o dată la Dumnezeu! Şi Soarele tace fără mânie, şi continuă să lumineze neîncetat. Şi Dumnezeu tace fără de mânie, şi continuă să ajute neîncetat.” Această cugetare a Sfântului Nicolae Velimirovici pare a fi și mai actuală pentru zilele noastre.
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți credincioși,
Suntem profund îngrijorați de situația critică actuală din țara noastră generată de criza pandemică și efectele negative ale ei. Ținând cont de aceste triste realități, în calitate de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova binecuvântăm ca în zilele de 2, 3 și 4 iulie să se țină post aspru, petrecând aceste trei zile în rugăciune stăruitoare însoțită de metanii sau închinăciuni.
Ura lumii şi a făpturilor ajută iniţial pe omul supus patimilor să-şi restaureze vederea nepătimaşă şi cunoaşterea sănătoasă şi să descopere adevărul lumii şi cum funcţionează cu adevărat lumea în relaţia sa (a omului) cu Dumnezeu. Ce înseamnă vedere pătimaşă sau minte pătimaşă ne spune foarte clar Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Ceva este lucrul în sine, altceva este înţelesul lucrului şi altceva este patima referitoare la acesta.
Decadența vine odată cu falsificările de tot felul. Astfel gândirea devine rea și nu bună, morala imorală, credința armă, dreapta credință, mască. Consecința acestora: dezechilibrele, fricile, tulburările, complexele de inferioritate. Religiozitatea astăzi devine ținta ironiei și este disprețuită. Nu cumva dăm și noi pricină? Nu cumva nu suntem creștini sinceri și elemente mincinoase umplu viața noastră? Nu cumva, cum spune înțeleptul Ghandi, noi nu semănăm cu Hristos și de aceea acela Îl iubește pe Hristos și nu pe creștini?
Un periplu prin viaţa umanităţii, din Antichitate până în vremea noastră, este un demers cât se poate de necesar. De ce? Fiindcă pentru a descifra ceea ce se petrece la ora actuală în lume avem nevoie de o interpretare corectă a evenimentelor care au marcat epocile trecute spre a înţelege mişcările care angajează acum viaţa oamenilor la scară planetară. Ce îl caracterizează pe omul postmodern faţă de cel antic sau medieval şi ce greşeli colosale poate face primul ne explică în interviul de mai jos preşedintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop.
Când părintele Sofronie a cerut să meargă în Anglia, a fost intervievat la Ambasada Britanică din Franța și consulul de acolo l-a întrebat: „Cu ce puteți fi de folos societății noastre?”
„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Mt. 6,33)
Cunoaşte că atunci când o nenorocire loveşte un norod şi sufletul tău plânge pentru el înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu se va milostivi de el. Pentru aceasta, Duhul Sfânt se atinge de suflet şi îi dă rugăciune pentru oameni, ca ei să fie miluiţi. Aşa iubeşte Domnul Cel Milostiv zidirea Sa.
Dacă cineva care este cuprins de frica de a nu se îmbolnăvi sau de frică, în general, îşi face cruce, îl ajută Hristos. Câţi dintre cei care au diferite boli nu trec pe la Colibă! Unii simpli îşi fac semnul crucii, sărmanii, apoi iau cănuţa ce o am acolo şi beau apă. Alţii care se tem, nici nu o ating.
„Cel ce se îndeletniceşte cu virtutea în mănăstiri de obşte, sau în însoțirea cu alții, nu e războit de obicei prea mult de frică. Dar cel ce petrece în locurile mai sihăstrești, să se lupte, ca să nu-l ia în stăpânire odrasla slavei deșarte, sau fiica necredinței, adică frica. Frica lașă este o simțire copilărească în sufletul îmbătrânit de slava deșartă.
Dacă vrei să scapi de tristeţe, nu-ţi lipi inima de nimic şi de nimeni. Tristeţea provine din ataşamentul de lucrurile văzute.