După învățătura Bisericii există două judecăți: judecata particulară, imediat după moarte, la 40 de zile, și judecata universală, atunci când istoria intră în plenitudinea Revelației. Ortodoxia, mai ales, consideră intervalul dintre judecata particulară și cea universală ca reprezentând o reală posibilitate de salvare a unor suflete, îndeosebi prin comuniunea cu Biserica, prin rugăciunea Ei, a noastră, a tuturor.
Așa a cugetat Sfântul Grigorie la Maica Domnului și la această taină a tainelor, cum întru ea S-a odrăslit mai presus de fire Fiul lui Dumnezeu, cum îi făgăduise prin Arhanghelul Gavriil: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine! Vei lua în pântece și vei naște Fiu…”.
Pe Dumnezeu Îl invocă orice religie, ba chiar Îl numește „Tată”. „Rugăciunea cea mai veche și cea mai răspândită se adresează Părintelui Ceresc”, arată Mircea Eliade. Dar este oare în orice religie cunoscut și preamărit Dumnezeu ca Tată al Iubirii celei veșnice și mântuitoare?
Putem toţi deveni tâlhari şi, în ultima clipă, ne căim şi suntem după aceea iertaţi?
Ferească Dumnezeu! Vedeţi, nu-i în mâna omului asta. Aici ne pândeşte pericolul.
Mântuitorul scoate, în final, direct la lumină: autorul a toată ispita şi pătimirea, pe care altundeva îl numeşte şi „tată”, „tatăl minciunii “ (Ioan 8, 44), este „cel rău“, „cel viclean cum se mai traduce uneori. De aceea, îndată după cererea: „Şi nu ne duce pe noi în ispită, adică „şi fă să nu intrăm în ispită, arată sufletului nostru cine este cel ce pune la cale ispita. Se înţelege, este vorba de „Satan”, cel ce l-a ispitit pe Adam. pe Iov, pe însuşi Domnul şi pe noi toţi; cel ce poartă în sine misterul răului, şi ale cărui manifestări de netăgăduit sunt: păcatul, stricăciunea, moartea.
„Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu VIII, 34).
Cu acest cuvânt dumnezeiesc începe Sfânta Evanghelie ascultată astăzi. Şi cel dintâi gând pe care ni-l inspiră icoana unei vieţi vii, în mers. Mântuitorul spune: „Cel ce voieşte să vină după Mine”. Cum le spusese şi ucenicilor: „Veniţi după Mine”. Viaţa în Hristos este cale; e mersul nostru împreună cu El, către acelaşi ţel.
Astăzi, când nu doar o armată, ci orice „semen” de lângă mine poate provoca un dezastru, ne este cu atât mai limpede că numai chemarea Părintelui Iubirii pentru toţi copiii Lui din lume, „fii în Fiul Lui” născut în peştera Bethleemului, ne salvează din „umbra morţii”, spre viaţă.
Prăznuim, toţi creştinii, coborârea lui Dumnezeu la noi, în Lumina Iubirii.
Sfântul Grigorie Teologul, „cântăreţul iubirii Treimii”, proclamă:
Nevoia profundă a ființei și existenței noastre este nevoia de dialog, de comuniune, mai ales cu Cel ce este punctul de sprijin absolut.
Or, ce înseamnă infernul? Dostoievski îl înțelege drept: „durerea celor ce nu pot iubi”. Eu cred că aici e vorba și de neviolarea libertății lor. Sfântul Isaac Sirul zice: „Să nu vă închipuiți că în iad Dumnezeu nu iubește, dar iubirea lucrează în diferite chipuri” – între noi fie vorba, eu cred că oamenii care vorbesc cel mai mult despre iubire, tocmai aceia nu o înțeleg. Foarte puțini înțeleg ce înseamnă ea, în firea ei divină!
Părintele Galeriu: Slujirea duhovnicului este un astăzi continuu, pentru că în lucrarea mântuirii nu este oprire, stare pe loc. Apa stătută se strică. Dacă nu ai de lucru, îți dă diavolul de lucru.
În Sfânta Scriptură citim: „Mântuirea stă întru mult sfat” sau „Cei lipsiți de povățuitori cad ca frunzele”. Și iar, la Sfinții Părinți aflăm cuvântul: „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească”. Este o relație fundamentală care exprimă alături, în comuniune între Dumnezeu și om, relația paralelă ‒ între părinte duhovnicesc și fiu duhovnicesc.
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Binecuvântaţi şi dreptmăritori creştini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos,
A zis Domnul: “Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.