Cine are o busolă și se orientează bine după ea, știe totdeauna cu siguranță încotro se duce. Cine are cuvântul lui Dumnezeu și se conduce mereu, ascultător, după el, știe totdeauna unde va ajunge. Acela știe că se duce spre Dumnezeu, că se duce după Dumnezeu și că va ajunge la Dumnezeu, pentru că un astfel de suflet umblă în lumină. Lucrează cât este ziuă și este fiu al zilei.
Ce minunată și fericită este viața unui astfel de suflet orientat sănătos și umblător în lumină! Ce plină de siguranță este inima lui, ce plină de bucurie este fața lui, ce strălucitoare este privirea lui! Totdeauna se străduiește să poată face fiecare pas spre Dumnezeu,
în așa fel încât, atunci când va ajunge în fața Lui, să nu-i fie rușine de niciun pas de pe tot drumul făcut până aici.
Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, la Care știe că se duce, îl va face totdeauna atent și nu-i va lăsa niciodată vreo îndoială în inima lui, nici chiar atunci când cuvântul nu-i spune chiar atât de deslușit, când ar vrea un răspuns la vreo îndoială a minții sale.
Iubind cu tot cugetul pe Domnul, la Care știe și dorește să se ducă, el va iubi și va dori tot ce-l poate ajuta pe drumul spre cer. Va iubi și va dori pe frați, adunarea frățească, sarcinile frățești, ostenelile, jertfele, privegherile și chiar mustrările frățești, știind că toate acestea îl ajută să se curățească, să se corecteze, să se smerească, spre a se putea înfățișa înaintea Domnului cu bucurie, în ziua chemării, într-o stare tot mai vrednică.
Părintele Constantin Sârbu, Lacrimă și har, Editura Bonifaciu, 2010