Întrebare: De ce au inclus căsătoria în Tainele Bisericii, iar monahismul nu?
Răspuns: Părintele Sofronie mi-a spus odată: „Închipuie-ți că nu acceptă monahismul ca taină a Bisericii, iar căsătoria este una dintre taine!” Amândouă ar trebui considerate taine, pentru că aceasta este calea lui Hristos. Icoanele, de pildă, nu sunt taină, însă sunt un mijloc foarte puternic de a ne trasmite harul lui Dumnezeu.
Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou este unul dintre cei mai profunzi trăitori și mărturisitori contemporani ai credintei ortodoxe. Este ucenicul Parintelui Sofronie Saharov care, la randul său, a fost ucenic al Sfântului Siluan Athonitul. În prezent, Parintele Zaharia este duhovnic în Mănăstirea întemeiata de Părintele Sofronie, „Sfantul Ioan Botezatorul” din Essex, Anglia.
Înlăuntrul nostru avem două lumi: cea bună şi cea rea. Amândouă îşi sorb puterea din acelaşi izvor. Această putere este ca o baterie. Dacă la ea se conectează răul, ne duce la dezastru. Dacă se foloseşte de ea binele, atunci toate în viaţa noastră sunt frumoase, liniştite, dumnezeieşti. Deci, aceeaşi putere poate alimenta fie sinele cel bun, fie sinele cel potrivnic. Suntem robi unuia dintre cei doi – celui bun sau celui rău. Să urmărim să fim ai celui bun, nu ai celui rău.
Toți ne folosim de aceste mijloace într-un fel sau altul. Utilizarea excesivă a internetului a reprezentat o problemă încă de la începuturile lui. Acesta vatămă foarte mult atunci când înlocuiește activitățile omului. Spre exemplu, atunci când înlocuiește lectura.
Deşi Cuviosul ardea de dorinţa de a pleca departe, într-un loc necunoscut, şi să trăiască iarăşi „fie şi numai o zi sinaitică”, pe măsură ce trecea timpul, înţelegea că acest lucru era deja cu neputinţă de împlinit. In 1988, a spus: „Acum, când programul mi-l face lumea, este greu să mă ascund şi mă simt cu mâinile legate. Trebuia să mă fi ocupat de această problemă mai devreme. Să fi mers la Sfintele Locuri fără rasă, doar cu un sac în loc de dulamă şi cu un fes.
Întrebare: Sfântul Sofronie spunea că creștinul trebuie să aibă neîncetat însuflare în nevoința lui. În ce constă această însuflare?
Răspuns: „Cei povățuiți de Duhul Sfânt niciodată nu încetează a se osândi ca fiind nevrednici de Dumnezeu”, spune Părintele Sofronie („Despre Rugăciune”, p. 181). Dumnezeu smerit fiind, Duhul Sfânt îl învață pe om smerenia atunci când se sălășluiește înlăuntrul lui, și această smerenie atrage și mai mult har, care devine în el adevărata însuflare.
„Cine ne va despărţi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigoana, sau sabia, sau foametea, sau golătatea? Nu! Nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici cele de acum, nici cele viitoare, nimeni, dar absolut nimeni nu va putea să ne despartă de dragostea lui Hristos” (Rom. 8, 35).
Părintele Sofronie (Serghei Simeonovici) Saharov s-a născut pe 23 septembrie 1896, în familia unor credincioși ortodocși din Moscova, Rusia. Încă de mic, copilul s-a rugat foarte mult și a citit tot atât. Cunoștea bine cărțile multor scriitori clasici ruși, precum Gogol, Turgheniev, Tolstoi, Dostoievski și Pușkin.
Cu patru zile înainte de a muri, părintele Sofronie stătea cu ochii închişi şi nu voia să ne mai vorbească. Chipul îi era luminos, deloc trist, dar plin de tensiune. Avea aceeaşi expresie ca atunci când săvârşea Dumnezeiasca Liturghie. Nu‑şi deschidea deloc ochii, nici nu vorbea, doar ridica mâna şi ne binecuvânta. Ne binecuvânta fără să vorbească, iar eu am înţeles că urma să ne părăsească.
În viața mea am supt învățăturile Sfintei Scripturi și ale Sfinților bărbați ai Bisericii noastre Ortodoxe, care m-au povățuit și îndrumat în toate împrejurările și greutățile din viața mea. După cuvintele Mântuitorului, eu am dat totdeauna lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu… (Sfântul Ierarh Dionisie Erhan)
Dacă Dumnezeu vrea să devii soţia acestui om, orice piedică va fi depăşită şi te vei căsători în mod sigur cu el. Dar dacă Dumnezeu nu vrea, atunci oricât ai încerca, nu vei reuşi.
Sufletul fiecăruia este acoperit de întuneric în faţa altcuiva. El devine limpede doar pentru omul însuşi, atunci când el intră în sine însuşi şi începe a ţine sfat cu sine despre felul în care trebuie să fie şi despre ceea ce trebuie să întreprindă. Deci, intraţi acum în voi înşivă şi acolo, împreună cu sufletul vostru, în sfatul vostru cel de taină, spuneţi: „Dar ce, suflete, să ne tot tăvălim în păcat?
Cuvântul Domnului este foarte clar. Viața veșnică ne este dăruită prin iertarea fărădelegilor noastre. Iar iertarea nu se dă în niciun alt mod decât numai în Spovedanie. Însă, pentru a primi iertarea în Taina Sfintei Spovedanii nu este de ajuns numai simpla înșirare a păcatelor noastre.
Întrebare: Sfântul Siluan și Sfântul Sofronie vorbesc adesea despre Sfântul Duh. Cum Îl trăim pe Sfântul Duh potrivit învățăturii lor?
Răspuns: Totul pornește de la credința noastră în Hristos și de la primirea cuvântului Său. Dacă facem din poruncile Lui singura lege a vieții noastre, cu timpul dobândim o adâncime tainică, devenim tainici așa cum Sfântul Duh este tainic, ascuns. Duhul lui Dumnezeu lucrează în noi în felurite chipuri.
Într-o formă sau alta a face bine este la modă. Nu există organizație respectabilă care să nu aibă un întreg departament specializat în așa ceva. Aproape că nu mai există individ sau familie onorabilă care să nu aibă o responsabilitate socială de purtat. Copiii sunt învățați de mici, de la grădiniță, să le pese de ceva (în general de mediu) și să se îngrijească de acel ceva.
De ce nu simţim slujbele?
Întrebarea „cum să depăşim plictiseala pe care o încercăm datorită obişnuinţei cu slujbele?” Presupun că această întrebare are în vedere în primul rând Sfânta Liturghie, pentru că este întotdeauna aceeaşi si ne obişnuim cu ea.
Ca să fii singur, ca să trăieşti izolarea în adâncul ei nu e nevoie astăzi să te refugiezi în pădure. Sau să pleci în deşert, ori să urci pe culmea vreunui munte pentru a te sihăstri acolo. Nu. E suficient să stai în oraş şi să nu ai prieteni sau rude în localitate. Cu cât mai mulţi sunt cei care trec pe lângă tine, fără să le ştii numele, fără să ştie dacă te doare ceva, cu atât mai mult simţi apăsarea solitudinii. Dar atunci când Dumnezeu e prezent în viaţa ta, singurătatea dispare şi devii parcă alt om.