Învaţă un lucru de la un copil mic: când un copilaş este lovit de cineva în prezenţa părinţilor săi, el nu răspunde acelei lovituri printr-o altă lovitură, ci priveşte la părinţi şi plânge. El ştie că părinţii îl vor apăra. Cum de tu nu ştii ceea ce ştie un copilaş? Cerescul tău Părinte este pururea lângă tine. De aceea, nu te răzbuna, nu răspunde răului prin rău, ci priveşte la Părintele şi plângi. Numai astfel îţi vei asigura biruinţa în conflictul cu oamenii răutăcioşi. (Proloagele de la Ohrida)
Tatăl se uită din Cer şi mă vede acoperit cu răni din pricina nedreptăţii oamenilor şi spune: „Nu te răzbuna!” Pe cine să mă răzbun o, Doamne? Pe o parte din turmă în calea ei spre tăiere? Se răzbună vreun doctor pe pacienţi săi, fiindcă este blestemat pe patul lor de moarte? Pe cine să mă răzbun? Pe zăpadă fiindcă se topeşte sau pe iarbă fiindcă se veştejeşte? Se răzbună un gropar pe cei ce se coboară în mormânt? Pe cine să mă răzbun? Pe nătăfleţi, fiindcă ei socotesc că pot face în lume altora rău în afara lor înşişi? Se răzbună vreun dascăl pe copiii analfabeţi fiindcă aceştia nu ştiu să citească?
Veşnicia îmi stă drept mărturie că toţi cei iuţi la răzbunare sunt greoi la cititul şi înţelegerea tainelor răzbunării. Timpul îmi este martor că toţi cei ce s-au răzbunat, au strâns otravă în ei înşişi şi cu otrava s-au şters singuri din cartea celor vii. Cu ce vă făliţi voi răzbunătorilor, înaintea potrivnicilor voştri, dacă nu prin faptul că sunteţi în stare să le repetaţi răul? Nu spuneţi voi prin aceasta: „Noi nu suntem cu nimic mai buni decât voi?” Dumnezeu mi-e martor: atât voi, cât şi potrivnicii voştri sunteţi la fel de nesăbuiţi şi incapabili de a face binele.
Am văzut un cireş pe care copiii l-au decojit şi l-au ars şi care a dat fructe coapte aceloraşi copii.
Şi am văzut vaci pe care oamenii le chinuiau cu poveri grele şi care răbdau şi dădeau lapte aceloraşi oameni. Şi ochii mi s-au umplut de lacrimi: de ce este natura mai milostivă faţă de oameni decât sunt oamenii între ei?
Natura îmi este martoră, răzbunătorilor, un om este mai puternic decât răufăcătorii săi, doar când acesta este neputincios în a repeta faptele lor cele rele. Nu există capăt pentru răzbunări şi moştenitorii continuă lucrarea părinţilor lor şi apoi pleacă, lăsând-o neterminată. Răul aleargă pe calea cea largă şi din fiecare luptă el dobândeşte forţă şi teren şi îşi înmulţeşte suită. Un om înţelept părăseşte drumul şi lasă răul să alerge singur. Un câine care latră se potoleşte mai degrabă cu o bucată de pâine decât cu o grămadă de pietre aruncată asupra lui.
Cel ce i-a învăţat pe oameni: dinte pentru dinte, i-a mai învăţat şi cum să rămână toţi orbi. Pe cine să mă răzbun, Cerescul meu Părinte? Pe o parte din turmă în calea ei spre tăiere?
O, cât de vrednici de plâns sunt toţi răufăcătorii şi răzbunătorii! Într-adevăr, se aseamănă celor care merg la tăiere şi nu ştiu unde merg, se luptă cu coarnele între ei şi fac junghiere înainte de junghiere.
Eu nu caut răzbunare, Părintele meu, ci mai degrabă Tu să-mi dai o mare de lacrimi, astfel încât să pot deplânge mâhnirea celor ce merg la tăiere şi nu ştiu încotro se îndreaptă. (Rugăciuni la malul lacului)
Sfântul Nicolae Velimirovici, Dicţionarul vieţii veşnice, Editura Egumeniţa