Fiecare Sfântă Liturghie are, în desfășurarea ei, un pasaj din Sfânta Evanghelie pentru ca în felul acesta să avem acces și să ne hrănim din cuvintele pe care Hristos le-a rostit și pe care ni le-a lăsat drept referință pentru viața noastră spirituală.

Momentul acesta este unul esențial, pasajele biblice fiind precedate de cuvintele: «Înțelepciune, drepți!» Trebuie să avem mintea dreaptă, să putem primi cuvântul lui Hristos, și înțelepciune pentru a înțelege ceea ce vrea Domnul să ne spună.

«Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii». (Matei 10, 16)

În acest pasaj evanghelic, Hristos ne dă un îndemn și, în același timp, descrie fizionomia lumii din punct de vedere spiritual.

Hristos le spune Apostolilor: «Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor». Cu alte cuvinte: vigilență maximă și integritate maximă.

Lupul este simbolul ferocității. În limbaj popular avem o expresie pe care o folosim când cineva este viclean și vrea să profite de pe urma relației cu semenul său, îl numim «lup îmbrăcat în piele de oaie».

Este cel care te induce în eroare prin comportamentul lui, prin lingușire, așteptând momentul să te muște. Oamenii aceștia sunt cei mai periculoși. Semnul lor distinctiv este lingușirea.

Când cineva te lingușește să te aștepți că te va ruina cu aceeași forță și intensitate cu care este capabil să te lingușească.

Feriți-vă de oamenii care vă lingușesc și de liderii cărora le place să fie lingușiți. Nu sunt integri din punct de vedere moral.

Un lider adevărat își alege întotdeauna colaboratori foarte buni, pe care să se bizuie și care să aibă curajul să îi spună unde greșește. Dacă acel lider are disponibilitatea să primească din partea consilierilor săi sfatul care să îl ajute să nu rătăcească, atunci se validează ca fiind un lider autentic. Dacă se înconjoară de oameni slabi, pe care să îi manevreze, va fi un lider slab.

Când Hristos le spune că îi trimite ca pe niște oi în mijlocul lupilor, le dă și o soluție, cum ar putea să facă față ferocității și răutății celor care le pot pune în pericol viața. Le spune: «fiți înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii».

În limba greacă, adjectivul «înțelept» se traduce prin «minte vigilentă» – om deștept, într-o stare de trezvie, capabil, în orice moment, să detecteze pericolul.

Îndemnul lui Hristos nu are în vedere viclenia șarpelui, ci vigilența acestuia de a depista foarte repede pericolul.

Domnul ne cere să fim deștepți, vigilenți în fața pericolului, mai ales când acesta se înfățișează foarte frumos ambalat.

Nicolae Steinhardt, cel în jurul căruia, în anii ’80 ai secolului trecut, era o întreagă emulație spirituală, a intelectualilor din vremea aceea, ne-a lăsat niște vorbe memorabile: «Hristos nu ne-a cerut niciodată să fim oameni proști». Ne-a cerut să fim vigilenți, deștepți, să avem capacitatea de a citi semnele vremii. Să ne dăm seama când se apropie pericolul și să avem o atitudine de prevenție.

Hristos ne cere să fim nevinovați ca porumbeii. În limba greacă, termenul «nevinovați» se traduce prin «neamestecați», puri, integri.

Ni se cere să fim integri, puri, curați. Noi îi numim pe copii, nevinovați, pentru că puritatea lor este echivalentă cu integritatea lor spirituală. Ei nu sunt atinși de patimi și de vicii. Sunt curați, plini de lumină spirituală.

Așa ni se cere și nouă: să fim și deștepți și integri. Este mare nevoie de asemenea oameni în toate domeniile. Avem nevoie de oameni vigilenți ca slujitori ai Bisericii. Avem nevoie de lideri politici deștepți și integri din punct de vedere moral. Fața societății noastre ar arăta altfel.

PS Ignatie, Episcopul Hușilor, sursa https://episcopiahusilor.ro/

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.