Merg iar în casa bunicii mele, Nastasia, să vă mai aduc câteva emoții şi iubire. Țin minte că eram la câpătâiul unuia dintre cei doisprezece copii ai ei, care murise până în patruzeci de ani. Eram lângă ea şi plângea, săraca, cu fața în mâini şi murmura o rugăciune pe care nu o voi uita niciodată! Zicea: „Dumnezeule, te rog nu mă ține până îmi îngrop toți copiii, e prea mare suferința.”
Dragă Katia! Te felicit cu prilejul zilei de nume şi îţi doresc sănătate trupească, smerenie sufletească, răbdare şi înfrânare a limbii! Doresc să ai întotdeauna pomenirea lui Dumnezeu – iar dacă n‑ai nimic din toate acestea, frânge‑ţi inima înaintea lui Dumnezeu, spune întotdeauna ca vameşul: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătoasei, ori: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine, păcătoasa!”
Vedem că, deşi izvorul are apă curată, totuşi pe fundul lui este mocirlă, noroi. Tot aşa şi în adâncul inimii omului se află tot felul de necurăţii. Precum scârboasa mocirlă şi duhoarea, aşa se ascund în sufletul omului înfumurarea şi înălţarea minţii, iubirea de argint, mânia, răutatea şi invidia, necurăţia dobitocească şi orice ticăloşie.
Fii blând şi bun cu toţi, ne îndeamnă Părintele Serghie, că toţi sunt în nevoi, bolnavi cu toţii. Nu-i nimeni sănătos la suflet. Deşi ne pare că le merge bine, de stai să cugeţi ce i-a fost hărăzit omului să fie, şi ce-a ajuns, nu poţi decât să plângi de mila lor, şi-a ta. Pe lângă asta, sunt necazurile vieţii; numai citeşte ziarul şi-ai să vezi cum omenirea se zbate în chin şi suferinţă.
Părintele Sofronie a făcut următoarea observație unui ucenic de-al său în timp ce erau împreună în curtea mănăstirii îngrijindu-se de construcția noii biserici: „Este un lucru anevoios să zidești astăzi un altar de jertfă. Aceasta va asmuți toți demonii”. A continuat apoi cu o anecdotă pe care o știa din Rusia:
În urmă cu vreo douăzeci de ani un oarecare stareț cu cei doi ucenici ai săi au mers la o oarecare chilie și au făcut priveghere pentru praznicul Bunei Vestiri. Era în Postul Mare. După priveghere părinții au luat o tratație și au plecat spre chilia lor. Trecând prin Karyes, ucenicul a întrebat pe stareț dacă este binecuvântare să cumpere pești, fiindcă numai în ziua aceea era dezlegare la pește în Postul Mare. Starețul i-a răspuns: „Dacă este voia Maicii Domnului să mâncăm pește, ni-i va aduce ea singură”. Când au ajuns la chilie au găsit o pungă agățată sus pe ușă, plină cu pești prăjiți, iar jos un vas cu supă de pește, cu o piatră așezată deasupra ca să nu o deschidă pisicile. L-au slăvit pe Dumnezeu și au mulțumit Maicii Domnului pentru purtarea ei de grijă.
În necazurile noastre, alergăm la orice om decât la Dumnezeu.
Când spui rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!, să te opreşti mai întâi la «Iisuse», căci este firesc să simţi dragoste către Hristos, arată puterea harului, şi asta s-o repetăm de mai multe ori; şi mai apoi trebuie să insistăm de mai multe ori pe miluieşte-mă pe mine, păcătosul!, căci este necesar acest sentiment al pocăinţei.
Într-o zi a venit la Părintele Cleopa un credincios, plângându-se că i s-a furat calul. Părintele i-a spus să fie liniştit, căci la întoarcerea din călătorie îl va găsi în curte. Cum a ajuns acasă, omul şi-a găsit calul în ogradă şi a dat slavă lui Dumnezeu pentru ajutorul primit.
„O inimă fără patimă este viața trupului, pe când pornirea pătimașă este ca un cariu în oase” (cf. Pilde 14, 30).
Gheronda, mi-ați spus că trebuie să-mi încarc bateria cu cele duhovnicești. Cum se face aceasta?
Să cultivi noblețea duhovnicească, mărinimia, ca să fugă cât colo interesul personal. Interesul personal împiedică rugăciunea, pentru că-l desparte pe om de Dumnezeu; creează o izolare. Știi ce înseamnă izolare? Este ca și cum ți-ar spune Dumnezeu: „Nu te înțeleg, copilașul meu!”.
Cât se înşală oamenii care caută fericirea departe de ei înşişi, în ţări străine şi în călătorii, în bogăţie şi în slavă, în marile averi şi desfătări, în plăceri şi în opulenţă, în toate aceste deşertăciuni al căror sfârşit este amărăciunea. Înălţarea castelului fericirii în afara inimii noastre se aseamănă cu zidirea clădirii sau cu terenul zguduit continuu de cutremure. Pe scurt, o asemenea zidire se va face movilă de pământ. (Sf. Nectarie din Eghina)
În vara anului 1935, când părintele Paisie era în Mănăstirea Slatina, Fălticeni, a pornit peste munte cu ucenicul său, spre schitul Rarău. După patru ore de mers, a ajuns într-un sat mic, situat chiar sub muntele Rarău, numit Slătioara.
In 1982, cam cu jumătate de an înainte de moartea sa, Părintele Serafim a vorbit din nou despre primejdia de a lăsa părerea noastră să-L umbrească pe Dumnezeu şi voia Sa pentru vieţile noastre.
Mijlocul principal, unic şi mai potrivit pentru dobândirea faptelor ce ţin de mântuire şi de desăvârşirea duhovnicească, este repetarea deasă a rugăciunii, oricât ar fi ea de neputincioasă.
Noi pomenim pe morţii noştri, pe înaintaşii noştri, pe cei pe care îi mai ştim cu numele şi pe cei pe care nu-i mai ştim, pe cei care au fost în neamul nostru şi au pierit, pe cei cărora li s-au făcut pomeni şi pe cei cărora nu li s-au făcut pomeni, pe cei pregătiţi şi pe cei nepregătiţi.
Hristos spune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Sfântul Apostol Pavel ne spune că „şi de trăim, şi de murim, ai Domnului suntem”. Deci nu vorbim despre morţi şi vii în Biserică, ci despre pururi candidaţi la înviere. Într-adevăr, dacă cei morţi ar muri, n-am putea face nimic. Dar pentru că cei morţi sunt vii, putem să facem totul pentru ei. Biserica nu este alcătuită doar din Biserica triumfătoare sau doar din Biserica luptătoare, ci din Biserica slujitoare.