Cât se înşală oamenii care caută fericirea departe de ei înşişi, în ţări străine şi în călătorii, în bogăţie şi în slavă, în marile averi şi desfătări, în plăceri şi în opulenţă, în toate aceste deşertăciuni al căror sfârşit este amărăciunea. Înălţarea castelului fericirii în afara inimii noastre se aseamănă cu zidirea clădirii sau cu terenul zguduit continuu de cutremure. Pe scurt, o asemenea zidire se va face movilă de pământ. (Sf. Nectarie din Eghina)
În Duminica a XXII-a după Rusalii, zi ce a coincis cu Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, obștea monahală și credincioșii prezenți au înălțat rugăciuni comune către bunul Dumnezeu și Sfântul Dimitrie.
Parabola evanghelică a acestei Duminici ne prezintă doi oameni: unul bogat, căruia nu i se dă nici măcar numele și unul sărman și bolnav, pe nume Lazăr. Bogatul apare ca personajul negativ al parabolei, nu pentru că era bogat, ci pentru că a folosit bogăţia doar pentru sine. În contrast cu el este prezentat Lazăr, omul sărac şi „plin de bube”.
Domnul nu pomeneşte de loc numele bogatului, ci numai pe cel al săracului. Numele bogatului ne rămâne necunoscut în toată desfăşurarea pildei, pe când Lazăr este numit atât pe pământ, cât şi în cer. Ce înseamnă aceasta? Ne răspunde Sf. Nicolae Velimirovici: „Domnul nu pomeneşte numele bogatului ca să nu cinstească pe cel cinstit de oameni, ca să arate că alta, cu totul alta e judecata lui Dumnezeu, decât a oamenilor. El nu a venit pe pământ ca să imite purtarea oamenilor faţă de oameni, ci să arate cum se poartă cerul cu oamenii! Trecând cu vederea numele bogatului, Mântuitorul ne-a dezvăluit o taină: în ceruri nici nu se pomeneşte numele unui astfel de om, nici îngerii, nici sfinţii nu-l au pe cereştile lor buze, e şters din Cartea Vieţii.”
Totodată parabola ne vorbește despre faptul că după moarte, rolul personajelor se inversează: bogatul a devenit sărac, iar Lazăr se îmbogățește prin fericirea pe care Dumnezeu i-o dăruiește pentru faptele și viața sa, adeverind cuvintele psalmistului David: „Bogații au sărăcit și au flămânzit, dar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele” (Ps. 33, 10).
Dumnezeu nu condamnă bogăția, ci reaua ei întrebuințare. El nu ne cere să fim săraci, ci să nu transformăm bogăţia într-un scop al vieții. Pentru că atunci când banii și bunurile materiale devin prioritare, pierdem ceea ce avem mai de preț, sufletul. Dumnezeu ne-a lăsat să ne completăm unii pe alţii, să ne ajutăm unii pe alţii. Sfântul Ioan Gură de Aur scria că nu cei săraci au nevoie de bogați, ci dimpotrivă, bogații au nevoie de săraci, căci săracul dobândește de la bogat doar o pâine și o haină, pe când bogatul dobândește, prin sărac, cerul și fericirea cea veșnică.
Sfântul Paisie Aghioritul ne spune: „Toată problema este să-l simți pe celălalt ca pe fratele și să te doară pentru el. Pentru că nu există nimic altceva care să miște pe Dumnezeu, ca noblețea, adică jertfa. Dar în vremea noastră este rară noblețea, pentru că a intrat iubirea de sine, interesul. Rar se află un om să spună: „Să dau rândul meu celuilalt și lasă să mă întârzii eu”.
În această Duminică îl cinstim pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, iar a-i cinsti pe sfinţi înseamnă a le urma credinţa în Hristos, a le urma jertfirea și dragostea faţă de oameni şi faţă de Hristos, înseamnă a le urma sfințirea acestei vieți prin lupta cu păcatul. Căci la ce ne poate folosi slăvirea lor prin cântări și cuvinte frumoase, dacă noi nu ne străduim să le urmăm faptele?
Sfinte Mare Mucenic Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!