Noi pomenim pe morţii noştri, pe înaintaşii noştri, pe cei pe care îi mai ştim cu numele şi pe cei pe care nu-i mai ştim, pe cei care au fost în neamul nostru şi au pierit, pe cei cărora li s-au făcut pomeni şi pe cei cărora nu li s-au făcut pomeni, pe cei pregătiţi şi pe cei nepregătiţi.
Părinte, în privinţa grijilor care apar în viaţă, cât trebuie să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu şi cât trebuie să ne zbatem noi?
– Noi acţionăm şi Dumnezeu sprijină.
– Cum ştim care este momentul în care să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu?
Preoţii, mai întâi în cort, apoi în templu, aduceau la intrare, în faţa bisericii, cum era atunci, pe o ridicătură, jertfe. A venit Hristos, S-a jertfit pe Sine şi a desfiinţat aceste jertfe. Astăzi, cea mai primită jertfă este mila păcii, jertfa laudei.
Adică ne jertfim venind în biserică şi lăudând pe Dumnezeu, aceasta este jertfa. Ce înseamnă jertfă? Înseamnă consumarea a ceva, fără folos pământesc, ca recunoştinţă.
În antichitate se spunea că „omul este măsura tuturor lucrurilor.” Hristos a venit şi a zis: „Eu sunt măsura tuturor lucrurilor.” Deci, măsura noastră este Hristos.
Vrem să-L recunoaştem pe Hristos ca măsură a tuturor lucrurilor? Eu nu vorbesc acum de aspectele mistice, de înalte trăiri, eu vorbesc de normalitatea vieţii. Şi o să spuneţi că normalitatea vieţii înseamnă sfinţenie.
Noi, Biserica Ortodoxă, care avem aşa mari, puternice, rezistente valori, noi putem să realizăm ceea ce nu se mai întâlneşte în nici o confesiune, în nici o religie. Acest aspect este recunoscut de toţi aceia din alte confesiuni care sunt sinceri.
Dar să nu ne culcăm pe-o ureche că suntem creştini de 2000 de ani, că avem valori mari, o sănătate genetică extraordinară şi aşa este, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne adormim conştiinţa. Pentru că fiecare este sau nu este creştin prin Sfântul Botez şi fiecare este sau nu este creştin în măsura în care încearcă să îndeplinească făgăduinţele de la dumnezeiescul Botez.
Prietenul are un statut deosebit în accepțiunea creștină. Prietenul este acela care poate veni oricând în casa ta. Prietenul este acela care poate mânca oricând la masa ta. Prietenului i se permit toate. De ce? Pentru că prietenia exprimă relația strânsă dintre două sau mai multe persoane, iar Dumnezeu ne iubește pe noi dacă și noi suntem cu El și adunați prin El. Prietenia, în accepțiunea creștină, privită ca început și ca stare – în același timp – a iubirii. Oamenii mai întâi se împrietenesc, după aceea se iubesc. Există și un gen anume de iubire – precedată de un fel anume de prietenie.
– Cum poate Biserica, în ansamblu, respectiv unul dintre soţi să întoarcă pe acela care apelează la vrăjitorie?
– Este complicat, pentru că din calea vrăjitorilor, ne spune Scriptura, Dumnezeu chiar stă deoparte. Vrăjitoria este o practică ocultă care nu are legătură cu ceea ce este de folos, cu mântuirea noastră. Este ceva opus lui Dumnezeu, deci dacă am ajuns acolo, este grav. Trebuie luminat acela care a apelat la vrăjitoare. Trebuie explicat ce este vrăjitoria, ce înseamnă relaţia cu Dumnezeu, ce înseamnă relaţia cu diavolul. Să-i vedem argumentele lui!
Să fim foarte atenţi cu copiii noştri, cu fetele noastre, pentru că acolo unde au lipsit mamele, au dispărut uneori popoare şi s-au destrămat imperii.
Toate imperiile au pierit în momentul în care n-au mai fost mame! Domnul nostru cel sfânt, Ştefan cel Mare, dacă nu găsea mame ca Vrâncioaia, apoi nu se întâmpla ce s-a întâmplat.