Fii blând şi bun cu toţi, ne îndeamnă Părintele Serghie, că toţi sunt în nevoi, bolnavi cu toţii. Nu-i nimeni sănătos la suflet. Deşi ne pare că le merge bine, de stai să cugeţi ce i-a fost hărăzit omului să fie, şi ce-a ajuns, nu poţi decât să plângi de mila lor, şi-a ta. Pe lângă asta, sunt necazurile vieţii; numai citeşte ziarul şi-ai să vezi cum omenirea se zbate în chin şi suferinţă.
N-au, oare, toţi aceşti oameni nefericiţi nevoie de mila şi bunătatea ta? Fiecare om pe care Domnul ţi l-a scos în cale să simtă că ţi-e drag, că-i vrei binele şi că ai dorinţa vie de a-l ajuta. Să simtă, adică, toţi iubirea ta.
Şi cum să nu-i iubeşti pe toţi, când sunt cu toţii de mare preţ în ochii lui Dumnezeu! Când fiecare, cum spune Dostoievski, mărunt şi neînsemnat cum e, are o soartă măreaţă şi zguduitoare, vrednic de luat în seamă şi de plâns. Că pentru toţi, până la unul, S-a întrupat şi S-a jertfit Hristos. Părintele Serghie spune sus şi tare că niciodată nu-i preţuim pe oameni aşa cum se cuvine şi de aceea pe cei care par că sunt mai de necinste, tocmai pe aceia cu mai multă cinste să-i întâmpinăm (cf. I Corinteni 12, 23).
Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura părintelui Serghie, Editura Sophia, București, 2007, p. 97