Dragă Katia! Te felicit cu prilejul zilei de nume şi îţi doresc sănătate trupească, smerenie sufletească, răbdare şi înfrânare a limbii! Doresc să ai întotdeauna pomenirea lui Dumnezeu – iar dacă n‑ai nimic din toate acestea, frânge‑ţi inima înaintea lui Dumnezeu, spune întotdeauna ca vameşul: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătoasei, ori: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine, păcătoasa!”
Să crezi că eşti mai prejos decât toţi, şi vei fi cinstită în ochii lui Dumnezeu. Să‑ţi fie milă de toţi oamenii, şi atunci Îi va fi milă de tine Domnului, fiindcă s‑a zis: Cu măsura cu care veţi măsura, cu aceea vi se va măsura. Să nu osândeşti pe nimeni, şi nu vei fi osândită de Dumnezeu. Alege ce‑ţi este mai uşor să faci şi lucrează asta în inima ta până vei primi roadă – iar roada duhovnicească a oricărei lucrări corecte este: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga‑răbdare, credinţa, blândeţea şi celelalte.
Domnul să te umple de aceste roade, pentru rugăciunile sfântului tău păzitor! Domnul să îţi dea binecuvântare!
***
Dragele mele Marişa şi Katia! Pace vouă şi mântuire!
Străduiţi‑vă să faceţi şi să spuneţi totul ca înaintea lui Dumnezeu. De fapt, aşa şi este: Domnul este întotdeauna peste tot şi vede toate ale noastre: inima şi gândurile, nu doar cuvintele şi faptele. Şi cele nefăcute încă de mine le‑au văzut ochii Tăi. Aşa trebuie să trăim: cu sentimentul prezenţei lui Dumnezeu, cum spunea şi simţea prorocul: Văzut‑am pe Domnul înaintea mea pururea. Dacă Domnul ne‑ar fi dat acest simţământ, întotdeauna ne‑ar fi uşor, am fi bucuroşi, întotdeauna ni s‑ar ruga inima sau, dacă n‑am ajuns încă la treapta asta, am avea dispoziţie rugătoare şi de fiecare dată când rugăm inima ar răspunde neîntârziat prin împreună‑simţire, umilinţă şi adâncă frângere şi frică de Dumnezeu, adică teamă de a nu‑L jigni [răni] cu ceva pe Domnul. Iar din această frică ia naştere deja şi iubirea de Dumnezeu, şi, după cum arată Sfinţii Părinţi, se varsă lacrimi, se aprinde inima şi se deschide uşa tainei veacului viitor…
Dragele mele, merită să slujim Domnului, merită să răbdăm toate necazurile, oricât ar fi de grele, doar să nu ne lipsim de bunătăţile cele veşnice, pe care ochiul nu le‑a văzut, urechea nu le‑a auzit şi la inima omului nu s‑au suit! Iubiţi‑vă una pe alta, fie‑vă milă de toţi, păstraţi pacea cu orice preţ: chiar dacă treaba are de suferit, pacea să se păstreze.
Katia, tu eşti fiica mea. Aşadar, păstrează pacea, fiindcă o monahie oarbă, de 92 de ani, m‑a numit fiu al păcii, întrucât părintele meu duhovnicesc avea pace. Iar tu fii fiică a păcii, fiindcă în pace este locul lui Dumnezeu. Nu da vina pe nimeni. Vezi şi tu că atunci când nu sunt oameni care să te enerveze te enervezi pe pisică sau chiar pe lucruri. Înseamnă că trăieşte în tine mânia, nu oamenii o pun în tine. Pacea lui Dumnezeu să ne adumbrească pe toţi!
Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească, Editura Sophia, 2014