În vremurile noastre trecem prin multe greutăți și una dintre acestea este pandemia. Dar de ce exagerăm lucrurile? De ce avem impresia că trecem prin mari greutăți în zilele noastre? În care epocă nu au fost greutăți? În care epocă nu a existat martiriu? Dacă am fi trăit în vremea Sfinților Apostoli cum am fi trăit? Atunci când omul îl cunoaște pe Dumnezeu, toate celelalte sunt detalii. Problema noastră e să dobândim dragostea de Dumnezeu.
Învaţă un lucru de la un copil mic: când un copilaş este lovit de cineva în prezenţa părinţilor săi, el nu răspunde acelei lovituri printr-o altă lovitură, ci priveşte la părinţi şi plânge. El ştie că părinţii îl vor apăra. Cum de tu nu ştii ceea ce ştie un copilaş?
Fiecare Sfântă Liturghie are, în desfășurarea ei, un pasaj din Sfânta Evanghelie pentru ca în felul acesta să avem acces și să ne hrănim din cuvintele pe care Hristos le-a rostit și pe care ni le-a lăsat drept referință pentru viața noastră spirituală.
Nimeni dintre cei vii nu poate cunoaște mai bine voia lui Dumnezeu cu privire la faptele sale decât numai cel ce își dorește sincer, din toată inima să lucreze în toate după voia lui Dumnezeu. Această dorință a lui va fi pentru el o adevărată călăuză în labirintul vieții spre înlăturarea greutăților ce le va întâmpina pe drum și a rătăcirilor în înțelegerea voii lui Dumnezeu cu privire la faptele sale.
Mulţi cred că dacă ar fi trăit în alte împrejurări ar fi fost oameni mai buni. Bogatului i se pare că opreliştea virtuţii este bogăţia, săracului – sărăcia, învăţatului – ştiinţa, celui simplu – simplitatea, bolnavului – boala, celui sănătos – sănătatea, bătrânului – bătrâneţea, iar tânărului – tinereţea. Însă aceasta e doar o închipuire şi o recunoaştere a înfrângerii morale.
O oarecare fiică duhovnicească îşi aduce aminte:
Cu câţiva ani în urmă, în oraşul în care locuiam, unei familii i s-a întâmplat ceva ciudat. Soţia, în decurs de 4-5 ani, şi-a înmormântat soţul şi pe cei trei copii ai ei. Pe o fiică a ei a căsătorit-o cu câteva luni înainte de moartea sa.
Pentru evitarea suferinţei, care te împovărează, trebuie şi e necesar să te rogi pentru acea persoană din pricina căreia suferi. Şi să te rogi astfel: „Mântuieşte-o Doamne şi miluieşte-o pe (numele), şi pentru rugăciunile ei ajută-mi mie păcătoasei”.
Unde sunt acum cei care critică moartea și zic că trupul acesta, care este supus patimii și stricăciunii, este piedică pentru virtute? Să audă despre biruințele Apostolului Pavel și să oprească această batjocură vicleană! Pentru că, spune-mi, cu ce a lovit neamul omenesc moartea? Și ce piedică pentru virtute a provocat stricăciunea? Gândește-te la Apostolul Pavel și vei vedea că moartea ne-a oferit foarte multe de când am devenit muritori.
„Când ai bogăție, cugetă cum vei îndura cu vrednicie sărăcia. Când ești fericit, cugetă cum vei îndura cu vrednicie nefericirea. Când te laudă oamenii, cugetă cum vei îndura cu vrednicie defăimările lor. Iar în toată viața cugetă cum vei muri cu vrednicie.” (Sfântul Nicolae Velimirovici)
Sufletul care a defăimat pe Ziditorul pentru plăcerea zidirii trebuie să vindece cu durere de bunăvoie dulceaţa cea volnică şi cu întristare de bunăvoie desfătarea prin care s-a lipsit de dumnezeiasca lumină.
Primul lucru: Dimineaţa cînd te scoli, trebuie să te speli pe ochi.
Al doilea: Faci trei închinăciuni zicînd: “Prea Sfîntă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie”, “Prea Sfîntă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă!”.
Al treilea lucru: Rugăciune cît timp poţi: 1 minut, 1 oră.
Al patrulea lucru: Masa, după mîncare rugăciunea de mulţumire.
Când este boală pe faţa pământului sau fel de fel de epidemii, ciumă sau tifos sau câte boli trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, când mor copiii, mor părinţii, mor fraţii şi surorile şi se despart unii de alţii, ea le aduce scăpare.
Este important să stăruim puţin asupra modului în care se stârnesc patimile în noi, pentru că aceasta ne va indica şi modul cum să ne opunem stârnirii lor. Precizăm că modul stârnirii este în esenţă acelaşi cu modul zămislirii patimilor. Atâta doar că zămislirea e mai grea decât stârnirea, neexistând încă patima în noi ca o fiară adormită ce are doar să se trezească. Dar un material inflamabil se găseşte în noi încă înainte de orice patimă, constituit din afecte, şi aceasta ajută într-o oarecare măsură la zămislirea patimii, aşa cum ajută patima deja existentă la stârnirea ei.
Un fel al slujirii aproapelui care îmi place, care mă unge la suflet, este slujirea prin cuvântul plăcut lui Dumnezeu şi folositor, care călăuzeşte la mântuire. De aceea iubesc pustia şi însingurarea. Cu ajutorul lor aş dori să îmi curăţesc mintea şi inima – să le curăţesc în aşa fel încât ele să se facă table vii ale cuvântului dumnezeiesc viu, ca acesta să se întipărească în ele limpede, luminat, ca din cuvântul dumnezeiesc viu să izvorască mântuire îmbelşugată, să se reverse în sufletul meu şi în sufletele celor pe care îi iubesc în Domnul.
Fiecare creştin în singurătate şi în ascuns varsă din inima lui, precum fumul de tămâie, rugăciunea de mulţumire către Domnul său. Lucrând astfel, împlinim porunca lui Hristos care glăsuieşte: Iar tu, când te rogi, intră în cămara ta, şi încuind uşa ta, roagă-Te Tatălui tău celui întru ascuns şi Tatăl tău cel ce vede întru ascuns va răsplăti ţie la arătare (Matei 6, 6). Aşadar să ne rugăm şi în taină, să ne rugăm şi cu toţi de faţă.
Spune înţeleptul Solomon că Hristos „Se lasă găsit celor ce nu-L ispitesc pe El” (Înţelepciunea lui Solomon 1, 2). „Ispititorii” lui Dumnezeu sunt cei ce se îndoiesc, ezită sau, încă şi mai rău, se împotrivesc atotputerniciei şi atotînţelepciunii Lui. Sufletul nostru nu trebuie să se împotrivească, zicând „de ce a făcut Dumnezeu asta aşa, de ce pe cealaltă altfel, nu putea să facă altcumva?”.
Ce trebuie să facem când suntem victima invidiei celorlalți?
Primul lucru care este necesar este să arătăm răbdare și îngăduință. Să ne bucurăm pentru această încercare care ne-a venit. Și să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea răbdare și îngăduință.