Hristos spune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Sfântul Apostol Pavel ne spune că „şi de trăim, şi de murim, ai Domnului suntem”. Deci nu vorbim despre morţi şi vii în Biserică, ci despre pururi candidaţi la înviere. Într-adevăr, dacă cei morţi ar muri, n-am putea face nimic. Dar pentru că cei morţi sunt vii, putem să facem totul pentru ei. Biserica nu este alcătuită doar din Biserica triumfătoare sau doar din Biserica luptătoare, ci din Biserica slujitoare.
O tânără care se mărturiseşte la mine a fost însoţită de un tânăr necredincios până la Prislop, că era şi el curios ce e pe acolo. Şi fata s-a întâlnit cu nişte colegi, au cumpărat cărţi despre Părintele, le-au împărţit între ei, s-au închinat aceia la mormânt şi s-au rugat.
Într-o zi un bărbat a văzut o femeie bătrână care stătea pe marginea drumului, dar chiar și în puțina lumină a zilei, ce mai rămăsese, putea să-și dea seama că avea nevoie de ajutor. Astfel, a parcat vechea lui mașină în fața Mercedesului ei și a ieșit din mașină. Trecuseră câteva ore de când nimeni nu oprea ca să o ajute. Dar se gândea că poate ea nu va voi să o ajute, căci el arăta ca un cerșetor. El și-a dat seama că era înfricoșată, de vreme ce stătea acolo afară în frig.
Celor aflați în ascultare, diavolul le sădește pofta unor virtuți peste putere; iar pe cei din liniștire îi îndeamnă la nevoințe nepotrivite lor.
Odată a venit o doamnă plângând, îi sărea rochia pe dânsa. Am întrebat-o ce s-a întâmplat și ea a spus că i se desface contractul de muncă și că are tre copii pe care nu știe cu ce o să-i crească.
Aici, în Occident, noi trăim într-un paradis la nebunilor, care oricând se poate pierde şi, foarte probabil, aşa se va şi întâmpla. Să începem dar să ne pregătim – nu făcând stocuri de alimente sau alte lucruri, aşa cum s-au apucat unii să facă în America, ci cu o pregătire lăuntrică de creştini ortodocşi…
Mulţi dintre acei care merg la una şi aceeaşi biserică nu se ştie de ce socotesc că au la biserică locul „lor”, cu adevărat cumpărat. Şi gândiţi-vă numai ce faceţi dacă veniţi şi locul este deja ocupat de altcineva, care a venit mai devreme decât voi la biserică.
Cred în Hristos, sunt legat de dragostea lui Hristos. Mă încred numai în Hristos, pe Care L-am cunoscut în biserică. Într-o anume clipă, căutarea sinelui autentic m-a condus în Athos. Acum, cu toate puterile sufletului meu, doresc să mă asemăn, chiar şi într-un grad mic, lui Hristos, deoarece întru Acesta îmi este mie viaţa autentică, veşnică, dumnezeiască. M-am oprit să mai caut.”
Dimineața, când încă dormim, lângă noi stă un înger și un diavol. Aceștia așteaptă să vadă cui vom sluji în acea zi. Ziua trebuie începută astfel: să ne închinăm cu semnul crucii imediat ce ne-am trezit și să sărim repede din pat, pentru ca lenea să rămână sub plapumă. Să mergem într-un colț sfânt, să facem trei metanii și să zicem: „Doamne, îți mulțumesc pentru noaptea care a trecut, binecuvântează și ziua care vine pentru a o petrece în rugăciune, fapte bune și păzesște-mă de orice dușman văzut și nevăzut”.
Marți, 3 noiembrie, ÎPS Mitropolit Vladimir a decorat mai mulți slujitori ai sfintelor mănăstiri.
Slujitorii au fost decorați cu prilejul popasurilor aniversare și de slujire sacerdotală, pentru activitate sârguincioasă spre binele și propășirea Bisericii Ortodoxe din Moldova, după cum urmează:
În viaţa Sfântului Antonie cel Mare întâlnim următorul episod.
Omul poate deveni al lui Dumnezeu şi astfel să devină om firesc şi să se bucure, să fie fericit, liber şi să dobândească tot ceea ce caută oamenii în lume şi nu găsesc nicăieri, atunci când va iubi pe Hristos. Numai atunci. Luaţi aminte, însă, că este lucru rar să găseşti un om care să-L iubească pe Hristos. Să nu vi se pară ciudat ce vă spun. Toţi Îl iubim pe Hristos, dar interesat.
Noi, aici pe pământ, împlinim o epitimie. Să nu vă miraţi că neîncetat aveţi câte un necaz. Toţi păcătuim necontenit – alunecăm şi cădem. Cădem, de fapt, în cursele diavolului. Sfinţii întăresc neîncetat un lucru: important este numai ca omul să se ridice din nou şi să o ia de la capăt pe calea către Dumnezeu.
„Ascultarea pe care o face cineva părintelui său îi naşte gânduri de evlavie şi lacrimi, chiar dacă s-a rugat doar câteva minute pe ceas.”
E la modă să ne scuipăm credinţa în vreme ce alţii şi-o apără pe-a lor cu dinţii. E la modă să nu avem nici cele mai elementare noţiuni de Ortodoxie, dar să ne luăm un aer semidoct, scârbit şi suficient şi să proferăm împotriva „creştinopaţilor” „pupători de moaşte”.
Fraţi creştini,
Într-o zi de 18/31 Octomvrie, acum o mie opt sute şi ceva de ani, Sfântul Evanghelist Luca a trecut prin martiraj la viaţa cea veşnică. Şi aşa, bătrân fiind pe pământ, el a trecut cu slavă de mucenic la viaţa cea în veci neîmbătrânitoare…
Lumina acestei vieţi el o văzu în Antiohia Siriei, într-o familie de bun neam. Şi dăruit cu viaţa aceasta, primi totodată de la bunul Dumnezeu, încă alte multe şi alese daruri sufleteşti pe care, cu sprijinul familiei, le spori şi le împodobi cu râvnă vieţii sale. Aşa el dobândi învăţătura elinească şi egipteană, nu numai în ramura filosofiei, dar îndeosebi în artă şi ştiinţa de medic, ajungând un prea iscusit doctor. Odată cu acestea însă, cultiva ca pe o plăcută îndeletnicire şi pictura. Iar în cele din urmă, dorind să cunoască şi învăţătura biblică, se duse la Ierusalim.
Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca:
Apostole Sfinte şi Evangheliste Luca, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Ucenic făcându-te Cuvântului lui Dumnezeu, împreună cu Apostolul Pavel, ai luminat tot pământul şi negura ai gonit, scriind Dumnezeiască Evanghelie, a lui Hristos, Dumnezeul nostru.