Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, este Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit. Ca Dumnezeu desăvârșit, El cuprinde toate cu dragoste, dragostea Sa nesfârșită. Ca Om desăvârșit, este iubitor cu fiecare suflet ce se apropie de El. Nouă, totuși, această dragoste a lui Dumnezeu ni se pare cumva îndepărtată, ni se pare că Dumnezeu este foarte departe de noi.
Cuvioase Părinte Stelian, sprijinitorul şi călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupeşti biruind şi împreună cu îngerii locuind, priveşti neîncetat mărirea cea gătită sfinţilor, de lumina cerească umplându-te. Acum, în slava cerească vieţuind şi înaintea Împăratului Hristos stând, nu uita pe credincioşii care cu îndrăzneală înalţă rugăciuni şi cer sprijinul tău.
Toată durerea suferită de orice om, de la Adam până la sfârşitul veacului, toate, toate, fără alegere le-a simţit Domnul într-Însul. De aceea, ocările, ispitele, hulirile, greutăţile, austerităţile, toate greutăţile şi muncile oamenilor au chinuit sufletul lui Iisus. Ba încă mai grozav decât cele ce le-a pătimit.
Lupta pe care o ducem e să ne eliberăm inima de patimi, de păcate, de tot ce ne îndepărtează de Dumnezeu. Poate fi și un lucru foarte mic. De aceea și iubirea de arginți, nu se măsoară prin câți bani ai, ci cum îi ai și cum îi folosești. Poți să ai un euro și să fii zgârcit și poți să ai un milion și să fii liber. Nu se măsoară ca număr, ci ca inimă…
Iisus înseamnă „Dumnezeu mântuieşte”, nume ce poartă în sine vocaţia pentru care a venit în lume. Este un nume care ne mântuieşte, ori de câte ori îl rostim. În tradiţia isihastă, monastică, şi nu numai, sunt foarte mulţi oameni care s-au îndeletnicit cu rugăciunea lui Iisus, cu rostirea permanentă a numelui lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-mă pe mine păcătosul!”. Pentru că numele lui Iisus, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, este cel care ne aduce linişte minţii noastre, ne aduce mântuire.
Ce trebuinţă ai, omule, să cauţi cărţi multe, care să te povăţuiască pe tine spre folos şi să întrebi pe toţi dascălii, zicând: „Spuneţi-mi, cum mă voi mântui?”. Iată, toate cărţile cele învăţătoare în două cuvinte încap, adică: întru frica lui Dumnezeu şi întru a avea pe Domnul înaintea ochilor, totdeauna. Să iei aminte la tine însuţi, precum se cade, şi vei înţelege toate poruncile lui Dumnezeu şi să le ţii pe ele.
„… Maria – parafrazez puţin – dacă a ales partea cea bună, aceasta nu se va lua de la ea. Epoca în care trăim este tocmai o epocă în care partea cea bună se tot smulge de la noi. Am învăţat de la „înţelepţii” acestei lumi că Dumnezeu nu există. Am fost sub un regim care a interzis pe Dumnezeu sub o formă sau alta, Dumnezeu şi adevărata cinstire a lui Dumnezeu, este prigonită, este interzisă în lumea întreagă.
Aș vrea să vorbesc cu voi astăzi și pe o altă temă. Nu demult ne-a vizitat un preot rus. Și într-o discuție între patru ochi m-a întrebat:
Când ai o soţie care nu se roagă, nu merge niciodată la biserică, atunci trebuie să te îngrijorezi. Şi dacă nici tu nu te rogi, atunci tuturor le va fi frică de voi.
Lucrarea pocăinței trebuie să fie lucrătoare, adică să nu fie neputincioasă și slabă, încât să nu fie în stare să producă o lucrare vrednică de numirea ei. Ci ea trebuie să fie atât de puternică, încât să stăpânească inima, ca să n-o lase să fie biruită (ca să nu zic, nici să le simtă deloc), de pofta trupului și dulceața păcatului, care intră înlăuntru odată cu năvălirile vrăjmașului.
Sfântul Dionisie Areopagitul, în lucrarea sa despre ierarhia bisericească, scrie următoarele: „Rugăciunile sfinţilor au trecere şi în această viaţă, şi cu mult mai mult după moarte, asupra acelora care sunt vrednici de sfintele rugăciuni, adică asupra credincioşilor”.
Venerabilul părinte Ştefan Anagnostopoulos, în cartea sa Cunoaşterea şi trăirea credinţei ortodoxe, ne relatează că un profesor de la Seminarul Teologic din Tesalonic, prin anul 1959, le preda elevilor săi faptul că Sfânta Împărtăşanie nu este cu adevărat Trupul şi Sângele lui Hristos, ci doar nişte simboluri.
„Bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima de ea” (Psalmi 61, 10)
Stresul este boala sufletului și nu depinde de lipsuri materiale. Este combătut prin încrederea în pronia lui Dumnezeu și prin lupta cea bună.
Sunt foarte mulţi oameni, din câte ştiu eu, care cred în Dumnezeu, care merg la biserică, se împărtăşesc, se spovedesc şi care, deşi aud şi citesc Evanghelia, deşi citesc textele patristice şi vieţile Sfinţilor, deşi vor să sporească în viaţa duhovnicească, deși vor să încerce şi ei ceva, în cele din urmă… nu izbutesc nimic.
Un călugăr l-a întrebat: Cum pot scăpa de părerea de sine şi de gândurile cele necurate?
Uită de păcatele altora, ca și Dumnezeu să le uite pe ale tale. Dacă ai spus: „Pedepsește-l pe vrăjmașul meu”, nu mai ai dreptul să deschizi gura dinaintea lui Dumnezeu. În primul rând, pentru că L-ai mâniat și în al doilea rând, pentru că ceri lucruri care sunt împotriva esenței rugăciunii.