Un preot din sudul Franţei a fost acuzat că a omorât un om. S-a dovedit că la locul crimei nu s-a aflat decât preotul şi toate aparenţele erau împotriva lui. Fiind judecat în faţa satului întreg, el s-a apărat cu tărie, susţinînd că nu este vinovat, dar cum nu erau alţi suspecţi, probele găsite erau împotriva sa şi a fost condamnat la moarte şi spânzurat în faţa sătenilor.
Oricât de îndoielnic li s-ar părea celor necredincioşi, noi afirmăm că prin intermediul inimii putem percepe anumite cuvinte ca insuflări ale lui Dumnezeu. Iar aceasta nu stă numai în putinţa celor sfinţi.
De pildă şi eu, asemenea multora, nu o singură dată am trăit aceasta extrem de intens şi cu o adâncă emoţie duhovnicească.
„Tată am greşit la cer şi înaintea ta” (Luca 15, 21).
„Nimeni nu este îndepărtat de la chemarea vieții celei sfinte, care are felurite măsuri și chipuri de petrecere. De vreme ce Harul lui Dumnezeu ce sălășluiește în sfinți se revarsă și asupra trupului, precum și a întregii făpturi necuvântătoare, și trupurile lor se sfințesc, după cum și locurile unde au petrecut sau au fost îngropați au într-însele harul lui Dumnezeu. Câți se fac părtași energiei-lucrării îndumnezeitoare a lui Dumnezeu devin temple ale Duhului Sfânt, oricare ar fi locul unde își săvârșesc petrecerea și slujirea, indiferent de îndeletnicirea sau de chipul viețuirii lor.” (IPS Hierotheos Vlachos)
Dacă noi nu ne vom strădui să avem smerenie, ne lasă Dumnezeu să cădem în tot felul de primejdii şi ne vom pierde sufletul. Dumnezeu nu mântuieşte pe omul care nu are smerenie, că aşa i-ar mântui şi pe diavoli, dar diavolii sunt îndărătnici, iubitori de sine şi vicleni.
Odată, a venit la Colibă cineva care mi-a spus că are probleme cu femeia lui. Ajunseseră la divorţ, nu voiau să se vadă unul cu altul. Amândoi erau învăţători şi aveau doi copii. Nu mâncau niciodată acasă. După ce terminau serviciul, unul mânca la un restaurant, celălalt la altul, apoi luau câteva sandvișuri pentru copii, iar sărmanii copii, atunci când se întorceau părinţii lor acasă, se duceau şi căutau prin buzunare şi prin genţi să vadă ce le-au adus să mănânce. Sufereau o mare dramă. Bărbatul ei era şi cântăreţ la o biserică. La o biserică mergea femeia lui, la alta cânta el. Până acolo ajunseseră.
Haideţi să vă povestesc una că doar toţi sunteţi ca şi copii mei. Am la picior o rană grea, o am de vreo cincisprezece ani. Am încercat tot soiul de medicamente, cred că n-a rămas nici unul singur pe care să nu-l fi luat. Degeaba. Acum, că deja sunt înaintat în vârstă, lucrurile s-au înrăutăţit şi mai mult, chinul meu a devenit şi mai mare.
Nu trăim ca în vremurile de demult. Trăim în anii marii stricăciuni şi corupţii. Nicicând oamenii nu au păcătuit ca acum. Zilele noastre par a fi zilele sfârşitului. Putem să avem case mari, cu radiofoane, cu televizoare; pot copiii noştri să studieze, să avem portofelul plin, să dispunem de automobil, să chefuim şi să ne distrăm; dar suntem păcătoşi, foarte păcătoşi. În vremurile vechi, în satele noastre erau colibe. Dar în colibele cu lumânări şi făclii locuiau sfinţi. Acum în palate locuiesc demoni.
Noi Îi dăm mulţumire, Îl venerăm, Îi cântăm imne, Îl primim în noi înşine. Cum Îl primim în noi înşine? Noi L-am primit deja în noi înşine atunci când ne-am împărtăşit cu Sfintele Taine.
Prin durere Dumnezeu ne strigă de pe calea rătăcită, ne cheamă să ne venim în fire, să ne orientăm spre adevăr şi lumină. A asculta limbajul durerii înseamnă a pune început bun la o bună comunicare cu sine şi cu semenii. A-ţi asculta durerea înseamnă a-L auzi pe Dumnezeu şi a începe să-L asculţi activ, înţelegând şi lucrând cele auzite cu cuvântul, cu gândul şi cu fapta.
Sufletul se hrăneşte cu cuvântul lui Dumnezeu, îndeosebi cu studiul Noului Testament şi al Psaltirii. Evanghelia şi Epistolele Apostolilor trebuie să le citim în picioare, în faţa sfintelor icoane, pe când Psalmii se pot citi şi stând jos. Din studiul Sfintei Scripturi, mintea se luminează şi se bucură.
Trebuie să ne îndeletnicim mintea să se hrănească cu legea Domnului, încât prin călăuzirea ei să ne conducem în viaţă.
Care este nădejdea cea mai nestrămutată, fără greșeală și vrednică de crezământ a creștinului celui adevărat? Nădejdea vieții veșnice și a răsplății veșnice. La împlinirea ei au ajuns toți cei care s-au nevoit întru adevăr după duhul Bisericii și al tuturor sfinților.
Din ce pricină este uimitoare această rugăciune? Am amintit: Îl numești pe Iisus Domn, iar apoi spui: „miluiește-mă”. Adică te smerești. Cine vrea să fie miluit? Un cerșetor. Te faci cerșetor, te smerești? L-ai omorât pe diavol. Smerenia este opusul lui.
„Domnul îndreaptă pe cei gârboviţi, Domnul înţelepţeşte orbii, Domnul iubeşte pe cei drepţi. Domnul păzeşte pe cei străini; pe orfani şi pe văduvă va sprijini şi calea păcătoşilor o va pierde.” (Ps. 145, 8-9)
Avem frică de moarte. Cel dintâi eu. Și spunem: „Mă tem de moarte, mă tem să plec…” Dar de ce te temi? Hristos a spus să nu ne temem de moartea trupească, ci de cea sufletească. De ce te temi să pleci din această viață? Te temi pentru că nu ai mărturia conștiinței că ești în regulă. Ceva nu e în regulă. Faptul că te temi înseamnă că nu ești într-o relație bună cu Dumnezeu. Îndreaptă relația cu Dumnezeu, orânduiește-ți o bună legătură cu El și nu te vei mai teme.
Până şi prin faptul că venind obosiţi de la muncă, fără să apucăm să ne fi odihnit, am ajutat aproapelui nostru să spele vasele, am slujit lui Dumnezeu Însuşi, am împlinit porunca privitoare la dragoste ‒ şi a împlini această poruncă este cel mai uşor atunci când omul nu este singur, atunci când el are o familie, sau atunci când trăieşte în mănăstire, pentru că mănăstirea este şi ea o mare familie, unde stareţul e părinte, iar monahii sunt fraţi.
Neliniştea duhului şi patimile strică sângele şi lovesc chiar în inima sănătății. Postul, și îndeobşte viaţa ascetică sunt cel mai bun mijloc de a păstra sănătatea şi de a o face să înflorească. Neamţul Gufeland a scris o carte despre prelungirea vieţii, unde ridică în slăvi și viața ascetică. Cei ce ridică în slăvi ştiinţa trebuie să asculte de el, iar noi avem alţi dascăli, mai de seamă decât acest neamţ.