Un exemplu al lipsei de răutate îl observăm în viața Sfântului Grigorie Taumaturgul: o femeie desfrânată a cerut în public de la sfânt răsplată, ca și când ar fi săvârșit păcat cu ea.
Calomnia este mai rea decât defăimarea, deoarece prin defăimare vestești ceva (rău) ce a făcut aproapele tău, în timp ce prin calomnie vestești ceva ce nu a făcut fratele tău, ci doar au născocit patimile și răutățile tale! „Nedreptate a vorbit limba ta” (Psalmul 51, 1). „Pentru aceasta Dumnezeu te va doborî până în sfârșit” (Psalmul 51, 4). Cei care i-au calomniat pe alții și mai ales pe preoți au deschis calea diavolului și s-au îndrăcit.
Mărturia unei soții. Ani întregi m-am rugat pentru bărbatul meu. În ultima vreme, deoarece nu avea cu ce se îndeletnici, stătea ceasuri întregi înaintea televizorului. Dormea cu el aprins.
Altădată erau oameni nu cu multă şcoală şi educaţie, dar cu o adevărată prostime sfântă (simplitate sfântă). Unul spunea: „Sfinte Gheorghe, ajută-mă degrab! Tu eşti tinerel şi subţire şi eşti şi călare, ajută-mă repede!”. Altul zicea: „Măi, părinte, fă închinăciunile la canon până la pământ, că am citit undeva că dacă le faci mai sus picioarele rămân neputrezite”.
Dacă nu ai iubire, toate sunt nefolositoare. (Starețul Dionisie Ignat)
În repetate rânduri, ne spun Sfinții Evangheliști, Mântuitorul Hristos, din când în când, se retrăgea în loc deosebi, adică în loc deosebit, departe de ucenicii Săi, și mergea fie într-un munte, fie într-un pustiu, ca să se roage. Toate acestea pentru a intra într-o comuniune foarte apropiată cu Părintele Său ceresc.
A zis Părintele Gherontie Ghenoiu:
– Cea mai mare faptă bună pentru mântuirea noastră, a tuturor, este milostenia. Mila faţă de semenii noştri este cea mai necesară şi mai preţioasă faptă bună pentru mântuirea noastră. Că zice Domnul: „Milă voiesc, iar nu jertfă”. De aici vedem că mila este mai mare şi decât rugăciunea, căci este fiica dragostei, iar dragostea este Însuşi Dumnezeu.
Să te rogi în fiecare ceas. N-o întrerupe. Nu fi nesârguincios. Nu înceta să chemi iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Iar Acela, dacă stăruieşti, nu te va nesocoti, ci îţi va ierta păcatele şi îţi va da tot ceea ce îi ceri. Dacă te ascultă, mulţumeşte-I şi continuă să te rogi. Dacă iarăşi nu te ascultă, nu numai că nu trebuie să deznădăjduieşti, ci trebuie să te rogi şi mai stăruitor.
Dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.
Când eram bolnavă, mă supăram pe copii că nu mișcau un deget ca să mă ajute. Am venit la părinte ca să-l întreb ce să fac:
În Evanghelia după Luca, Stăpânul nostru Hristos ni le-a spus de mai înainte cele care se vor întâmpla înainte de ziua aceea înfricoșătoare, ca să ne pregătească și să nu fim înșelați.
În zilele împăraţilor Leon şi Alexandru (886—912) un domn oarecare din Peloponez a cumpărat un copil, tătar de neam, şi l-a dat pe el preotului ce-i slujea în biserica din casa lui, să-l crească şi să-l înveţe carte. Iar, după ce se deprinsese, copilul slujea preotului la trebuinţa lui. Şi când era el de doisprezece ani, l-a întrebat pe el stăpânul lui: „Oare tătarii creştini sunt?” Şi i-a răspuns lui: „Ba nu, stăpâne al meu, nu sunt creştini; încă, după cât mi se pare, nici eu nu sunt botezat”. Şi i-a zis stăpânul lui: „Apoi cum te împărtăşeşti, nefiind creştin.
Comuniunea cu Dumnezeu
În acest punct încep să aud în mintea mea – vă aduceți aminte de surdo-mutul din Evanghelie – cele dintâi bătăi din aripi ale îngerilor. Îngerii vin ca la Daniel, ca la cei trei tineri, ca la Tobit, ca la toți sfinții. Atunci înțeleg mai mult că Dumnezeu a devenit Tatăl meu și mă recunoaște drept fiu al Lui.
Încă o lege pe care au descoperit-o Părinţii asceţi este aceea că, dacă judecăm pe aproapele nostru şi nu ne pocăim de judecată, cu siguranţă vom cădea şi noi în acelaşi păcat, mai devreme sau mai târziu. De ce? Pentru că, dacă nu putem să-l iubim pe aproapele, măcar să-l compătimim.
Părintele Nectarie Vitalis, foarte cunoscut în Lavrio pentru faptele lui şi pentru mila faţă de cei sărmani şi față de cei excluşi din lume în aceste vremuri grele, a mărturisit cele prin care a trecut atunci când era cât pe ce să moară de cancer… Ce se va spune în continuare a tot fost povestit de mai multe ori, inclusiv în cartea „Am vorbit cu Sfântul Nectarie” – Atena 1997, a celebrului scriitor M. Manolis Melons.
Glasul 1
Pe cel născut în Silivria şi ocrotitorul Eghinei, pe acela ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuţii, pe Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pe un Dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate vindecări celor ce cu evlavie strigă: Slavă lui Hristos, Celui Ce te-a proslăvit! Slavă Celui Ce minunat te-a arătat! Slavă Celui Ce prin tine lucrează tuturor tămăduiri! (Troparul Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina)
Pe steaua cea nou răsărită a Ortodoxiei şi cetatea cea nou zidită a Bisericii să-l lăudăm întru veselia inimii, că proslăvit fiind prin lucrarea Duhului izvorăşte harul nestricăcios al tămăduirilor celor ce strigă: Bucură-te, Sfinte Părinte Nectarie. (condacul Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina)
„Îngerii oare nu sunt toți duhuri slujitoare, trimiși ca să slujească, pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii?“ (Evrei 1,14)