Târziu Te-am iubit, frumusețe, atât de veche și atât de nouă, târziu Te-am iubit! Căci iată, Tu Te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afara mea. Acolo, în afara mea, Te căutam pe Tine și, în urâțenia mea, mă năpusteam asupra lucrurilor frumoase pe care le-ai creat. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine! Și mă țineau departe de Tine tocmai acele lucruri frumoase care nu ar fi existat dacă nu ar fi existat în Tine.
Gândurile, starea lăuntrică, dorinţele ne conduc viața. Așa cum ne sânt gândurile cu care ne îndeletnicim, aşa ne este şi viaţa. Dacă avem gânduri de pace, linişte, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăţie, atunci şi în noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, ce răzbate din noi, căci gândurile ne sânt pline de pace, linişte, dragoste desăvârşită şi bunătate.
În ziua căsătoriei voastre, la citirea apostolului în timpul Sfintei Liturghii, Domnul v-a dat cuvântul: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Galateni 6:2). Și încă: astăzi am stat cu lumânări aprinse, mărturisind bucuria, căci prin căsătoria voastră, veșnicia a intrat în timp, Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat, căci este scris: Împărăția lui Dumnezeu a venit deja, atunci când doi nu mai sunt doi, ci una. Cu toate acestea, această unitate, care constituie Împărăția lui Dumnezeu, se dă în chip sămânță și trebuie crescută prin nevoință. Căci dragostea este și bucurie, și duioșie, și încântare unul de celălalt, dar dragostea este și nevoință: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos.”
Să vedem acum ce este boala. Mai întâi de toate, boala este o durere. Să spunem că îmi iau în serios boala și că mă străduiesc să depășesc durerea. Dar ați văzut vreun om care să nu aibă dureri? Eu nu am văzut! Ați văzut vreun om care să fi depășit chiar și o singură durere și să nu fi căzut într-una și mai mare?
A ne educa inima este departe de a fi un fapt simplu. În schimb educarea intelectului este relativ mai uşoară – în funcţie de capacităţi, fiecare dintre noi poate să-şi dezvolte darurile sale intelectuale. Intelectul primeşte şi reţine tot ceea ce lasă asupra lui o anumită pecete. În privinţa aceasta inima este un organ duhovnicesc mult mai complex.
Păcatul se îndepărtează imediat de la mine, atunci când îmi aduc aminte că sunt un păcătos, pentru că prin acest gând Dumnezeu se apropie de mine…
– Creștinul, încercând să țină poruncile lui Dumnezeu, înțelege că nu o poate face. Și spune: «Doamne nu pot ține, acestea». Nu pot trăi nici cu Dumnezeu, nici fără Dumnezeu. Iar pentru că nu pot trăi după poruncile lui Dumnezeu, am pocăința…
Dar să nu creadă cineva că toți cei care merg la mănăstire se și mântuiesc, numai datorită faptului că au devenit monahi. Fiecare om va da socoteală lui Dumnezeu dacă și-a sfințit viața pe care și-a ales-o. Peste tot este trebuință de mărime de suflet.
Printre treptele sporirii unui suflet ce se nevoieşte, după slobozirea lui de patimi şi după dobândirea luminării dumnezeieşti, se află discernământul şi străvederea, care sunt cele mai obişnuite harisme pe care le poate dobândi orice om.
Fiți așadar totdeauna liberi și stăruiți la Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va sălășlui în voi. Și nu cereți nimic altceva, decât numai mila de la Domnul slavei.
De unde s-a deprins inima noastră să fie iubită cu atâta tărie? E limpede că noi toţi dorim să fim iubiţi şi plăcuţi de toţi şi de fiecare în parte. Inima noastră nu s-a putut deprinde aici, pe pământ, nici de la părinţi, căci şi ei sunt mărginiţi de timp şi de spaţiu, iar sufletul caută la cele veşnice. Inima noastră s-a învăţat să fie iubită şi plăcută de la inima cea dumnezeiască şi veşnică, căci şi noi suntem dragoste dumnezeiască, de aceea suntem chemaţi să fim fiii luminii şi fiii lui Dumnezeu, plini de dragoste dumnezeiască.
Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii (Pildele lui Solomon 1:7).
Gheronda, Sfântul Isaac Sirul, scrie: „Dumnezeu ia în considerare virtutea după discernământul cu care este săvârșită”.