Păcatul în tradiţia ortodoxă nu este o negare simplă a legii, ci îndepărtarea omului de Dumnezeu. Prin urmare, păcatul nu are doar o accepţiune etică, ci în principal una ontologică. În realitate, păcatul este cădere, moarte, întunecare şi captivitate a minţii. În esenţă, acesta este şi păcatul strămoşesc. Iar această întunecare a minţii nu este nimic altceva decât identificarea ei cu logica şi înrobirea ei de patimi şi de condiţiile mediului de viaţă.
În acest fel, iertarea păcatelor este în primul rând luminarea minţii, eliberarea ei de asuprirea logicii şi a patimilor. Desigur, nu uităm că, în momentul când mintea omului se întunecă, atunci lucrează toate patimile, şi omul cade în felurite păcate. Astfel, iertarea păcatelor este pe de-o parte luminarea minţii, adică eliberarea minţii din asuprirea logicii şi a patimilor, iar pe de alta, transfigurarea patimilor. Iar când aceste două lucruri sunt practicate în strânsă legătură cu Taina Spovedaniei, aşa cum am menţionat mai sus, atunci putem vorbi despre iertarea păcatelor.
În general, iertarea păcatelor are o dublă accepţiune. Prima este corecta acţiune terapeutică de a ne elibera mintea de dominaţia logicii şi a patimilor, şi după aceea luminarea ei de harul lui Dumnezeu, care se face de omul „plin de har”, posesorul unor experienţe duhovniceşti personale. Aceasta este lucrarea de căpetenie. A doua este rugăciunea de iertare, care este dată de episcop în principal, şi apoi de preoţii cărora episcopul le-a dat posibilitatea să săvârşească Taina Sfintei Spovedanii. Acest lucru reprezintă oficializarea terapiei şi reintrarea creştinului în viaţa Bisericii. Totdeauna precedă prima accepţiune şi urmează a doua. De asemenea, este de la sine înţeles faptul că terapia continuă şi după spovedanie.
Aceste lucruri se văd limpede din Tradiţia Bisericii. Ani întregi, cineva care săvârşea un anume păcat urma metoda terapeutică a Spovedaniei, după care episcopul îi citea rugăciunile cu privire la iertare. El era primit în acest fel la Euharistie şi se împărtăşea cu Sfintele Taine, cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Rugăciunea de iertare a fost finalitatea unei terapii anterioare a acelui om şi certificarea că el este vindecat, ca apoi, vindecat fiind, să meargă mai departe la cuminecarea cu Trupul şi cu Sângele lui Hristos.
După analiza făcută iertării păcatelor e necesar să observăm şi marea temă a Spovedaniei.
Extras din Hierotheos Vlachos, Spovedania şi vindecarea sufletului, Ed. Doxologia, Iasi 2011