Părintele Sofronie socotea că blestemul cel mai mare este a nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. Bănuiesc că mulţi din contemporanii noştri sunt “bine mersi” fără Dumnezeu. Poate ne e un pic dor de El, poate mai avem şi nişte greutăţi şi ne amintim că mai este şi Dumnezeu şi poate… să ne ajute El când alţii nu pot, însă nu ne dăm seama…; a murit ceva în sufletul nostru şi nu ne dăm seama – tocmai fiindcă suntem morţi – ce moarte înseamnă faptul de a nu-L cunoaşte pe Dumnezeu.
“Dacã nu cunosc pe Dumnezeu, dacã nu-L trãiesc în viaţa asta pe Dumnezeu, când mi se sfârşeşte sorocul meu pãmântesc şi mă despart de trup, o sã rãmân în întunericul în care sunt. Sfântul Simeon Noul Teolog zicea un lucru înfricoşãtor: “Cine n-a văzut pe Dumnezeu în viaţa asta nu-L va vedea nici în cealaltă”. Aici aş aduce cuvântul Sfântului Siluan: “Ţine-ţi mintea în iad, dar nu deznãdãjdui”. Cã zice Sfântul Siluan: “Nu vom deznãdãjdui, cã milostiv este Dumnezeu”. Adicã, noi nu trebuie sã ne ascundem îndãrãtul unor închipuiri sau dorinţe de-ale noastre – “ei, las` că poate o să meargă şi aşa şi aşa”. Trebuie sã ştim legea asta, ca lege cumplitã: dacã nu Îl port acuma pe Dumnezeu, dacã nu-L vãd acuma în viaţa mea pe Dumnezeu, nici dincolo de viaţa asta nu-L voi vedea”.
Extras din conferinţa Pr. Rafail Noica cu titlul „Din ce moarte ne-a izbavit Hristos?”