Cuviosul Serafim de Sarov (1759-1833), acest mare sfânt al Ortodoxiei, era întărit în lupte de pronia dumnezeiască, cu care îi alinau sufletul. Diacon fiind, vedea câteodată la slujbe cum sfinţii îngeri slujeau împreună cu monahii.
Iuda, după ce a luat bucăţica, a ieşit afară în grabă. Era noapte… E noapte totdeauna când gândul diavolesc biruieşte în vreun fel un suflet de ucenic credincios. Este o întunecare a minţii totdeauna când păcatul pune stăpânire pe o inimă, iar diavolul reuşeşte să o smulgă din părtăşia frăţească, făcând-o o unealtă de vânzare. E noapte totdeauna când frăţietatea se dezbină, când ucenicii se despart, când legământul dintâi este călcat, când mânia şi ura împing omul la răzbunare.
Ce este sărbătoarea? Ea este apropierea de noi, de Biserică, a bucuriei date de Dumnezeu. Pe de o parte, întreaga viață a Bisericii este o sărbătoare fără sfârșit; pe de altă parte, ea este pregătirea pentru ultima sărbătoare: împlinirea tuturor lucrurilor, a lumii înseși, în Dumnezeu. Așa înțelegem de ce fiecare sărbătoare, fiecare celebrare a Bisericii este clădită pe o dublă structură de pregătire și împlinire.
Însăși nașterea lui Iisus arată moartea Sa: și ce strălucire măreață se revarsă asupra Crucii privite în această lumină!
Terapia omului este o întreagă ştiinţă şi de aceea şi moduri de terapie (vindecare) pe care le va folosi cineva sunt multe. Iar în acest punct voi menţiona învăţătura Sfântului Grigorie Teologul întrucât dacă nu avem o experiere personală a lui Dumnezeu, să urmăm măcar experienţa Sfinţilor Bisericii noastre. Aceştia sunt conducători îndumnezeiţi şi neînşelaţi ai poporului lui Dumnezeu. Dacă este un lucru important ca preotul să-şi cunoască patimile lui şi să le vindece, cu atât mai important este „cu atat mai important este să poată vindeca patimile celorlalți și să-i restaureze cu înțelepciune”, încât terapia să aducă folos atât pentru cei care au nevoie de ea, cât şi pentru cei ce exercită această lucrare.
Două precizări cu privire la răstignire:
Intâmplarea ce urmează, care ne-a povestit-o tot Părintele Iacov (Talichis), s-a întâmplat într-o Vinere Mare.
„Iată Mirele vine” (Matei 25, 6), şi fericită este sluga care se va învrednici să-I primească cercetarea mântuitoare şi să poarte cununa cea nestricăcioasă.
Lăsaţi moda! La Biserică vino să te rogi!
„De acum să nu se mai facă din tine rod în veci. Şi îndată s-a uscat smochinul” (Matei 21, 19).
Iubiţii mei fraţi,
Odată cu Duminica Floriilor, cele patruzeci de zile ale Postului Mare au luat sfârşit. Cei ce au dorit să se împace cu Domnul nostru Iisus Hristos şi cu semenii lor în aceste patruzeci de zile, au făcut tot ce le-a stat în puterea lor.
De mâine începe Săptămâna Mare (Ioan 12,1-18). Poporul îl slăveşte pe Hristos deoarece crede că este atotputernic, deoarece crede că poate să-i îndeplinească cererile. Poporul Îl slăveşte pe Hristos, deoarece crede că poate să-l facă atotputernic, deoarece crede că poate să-l facă să stăpânească, astfel încât să se desfăteze de cinstirile şi de slava acestei lumi.
La Utrenia din Lunea cea Mare, Biserica ne amintește de smochinul uscat, despre care se vorbește în Evanghelie (vezi Matei 21, 18-22). Hristos a rămas toată ziua intrării în Ierusalim, în slăvita Cetate. De îndată însă ce s-a înserat, a plecat. Era primejdios, căci în Cetate existau răufăcători, cu suflete nelegiute. De aceea preferă pustia. Mai bine cu animalele sălbatice, decât cu oameni răi.
Hristos a ieșit cu Ucenicii Săi în mijlocul naturii; acolo a înnoptat și acolo se ruga. Când s-a luminat de ziuă, a pornit din nou spre Ierusalim. Deși știa că va suferi Patimi și va fi răstignit, era hotărât să Se jertfească și și să-Și verse Sângele Său pentru mântuirea lumii. Să nu ni se pară ciudat aceasta.
„Stâlpări de fapte bune să aducem, fraților, lui Hristos Dumnezeu, Celui ce vine ca un om să pătimească de bunăvoie pentru noi, ca să dăruiască tuturor nepătimire, cu puterea Dumnezeirii!” (Vecernia Duminicii Floriilor)
Săptămâna a șasea din post este plină de evenimente și de mare densitate duhovnicească. În treacăt, ea ne aduce aminte de tradiția pustnicească a primelor veacuri creștine, pomenită în viața Cuvioasei Maria Egipteanca. La sfârșitul săptămânii, pustnicii se întorceau în obște de prin pustiile în care se nevoiseră în vremea postului, pentru împărtășirea cu Sfintele Taine și împreună-prăznuirea Sfintelor Paști. „Veniți cei de prin pustii, de prin munți și de prin peșteri, adunați-vă împreună cu noi, ținând, ca să întâmpinăm pe Împăratul și Stăpânul, că vine să mântuiască sufletele noastre” (Vineri, tripesniț).
A scos pe mortul rău mirositor, după a patra zi de la moarte, din mormânt şi a poruncit celui legat şi împiedicat, să umble. Şi îndată moartea a fugit de la el şi mortul s-a mişcat, izbăvit de putreziciune. Lepădând răul miros al acesteia, a ieşit scăpat de porţile morţii şi neîmpiedicat de legături. Eliberat de acoperământul feţei, care-i opera vederea, a alergat neîmpiedicat spre Cel ce l-a chemat, cunoscând glasul Stăpânului. Căci cuvântul avea putere dumnezeiască şi porunca împărătească avea puterea să desfiinţeze moartea şi să înlăture stricăciunea, fiind dovada unei puteri mai presus de raţiune. Folosirea de strigarea pătrunzătoare era străină şi neobişnuită Mântuitorului Hristos.
Însă tu ia aminte de unde are norodul înțelepciune! Căci el (poporul), văzând pe Lazăr înviat din morți, nu a ascuns minunea, ci a arătat-o tuturor, mărturisind și propovăduind adevărul. Și iarăși, auzind de mărturisire, (poporul) nu a rămas acasă din lenevire, ci în același ceas a alergat către Iisus, ca și pe Lazăr să-l vadă, dar și să îmbrățișeze pe Însuși Iisus, și cu inimă curată să-L laude și să-L cinstească pe El ca pe un Binefăcător al tuturor.
Sfinții Părinți spun: „Mai presus de lucrare este paza”. Mulți dintre noi se sârguiesc cu multă mărinimie atât la ascultare, cât și la privegherea de noapte. Într-adevăr, se ostenesc mult, în mod deosebit pentru a ajunge la umilință și la lacrimi înainte de împărtășire, dar cu toate acestea, fiindcă nu iau aminte la ei înșiși, rămân aproape în același loc sau de multe ori se întorc mai mult înapoi decât merg înainte. Și atunci unii se întreabă: „Unde greșesc?