Voind să afle despre cugetările înalte și stările de har pe care le avea Starețul Efrem Katunakiotul, un tânăr aflat în vizită a întrebat:
– Părinte, cum să ne mântuim?
– Prin Spovedanie și Sfânta împărtășanie, a răspuns Starețul. Iar toate celelalte vor veni de la sine.
Tânărul a fost surprins de simplitatea răspunsului. Apoi tânărul i-a mărturisit între patru ochi Starețului că vrea să se facă monah, dar nu știe ce să aleagă: viața de obște sau pustia. Entuziasmat de chipul luminos al Starețului și de faptele lui de evlavie, despre care auzise mai dinainte, ar fi vrut să-l întrebe dacă pe viitor îl va putea primi lângă el. Voia să afle cam ce gândește Starețul, căci auzise că el nu primea ucenici. Tânărul era însă puțin influențat de unii care spuneau: „Mai întâi în viața de obște și apoi, după ce te-ai copt, în pustie”.
Atunci Starețul i-a spus răspicat:
– Ascultă, fiul meu. Pe care sfânt îl ai la evlavie?
– Pe Sfântul Nectarie.
– Ei, atunci să te rogi, spunând: „Sfinte al lui Dumnezeu, eu nu știu care dintre acestea două îmi va fi de folos. Luminează-mă să urmez calea cea dreaptă, căci Tu ca sfânt o cunoști”.
– Dar cum voi înțelege care este voia lui Dumnezeu și a sfântului?
– Vei simți unde te odihnești mai mult sufletește. Acolo să mergi!
– Dar dacă și așa greșesc?
– Sfântul la care te rogi te va îmbrânci puțin să mergi acolo unde trebuie.
Tânărul a rămas uimit. Credea că voia lui Dumnezeu cu privire la viața lui personală trebuia să i-o descopere o persoană. Însă Starețul avea noblețe sufletească pentru că respecta libera alegere a fiecăruia. Câteodată le spunea unora pe un ton glumeț, fixându-i cu privirea sa pătrunzătoare: „De-ai noștri ești sau ești dintre potrivnici?” (Isus Navi 3, 15), vrând parcă să le spună: „ai chemare monahală sau nu?” Și astfel îi lăsa să se cerceteze pe ei înșiși.
Iar când nu știau ce să aleagă dintre monahism și viața lumească, Starețul îi trimitea la icoana Maicii Domnului „Grabnic-Ascultătoarea”, de la Mănăstirea Dohiariu, ca să o roage să-i lumineze și astfel să facă alegerea cea bună. Părintele Efrem fiind o pildă vie a monahismului care prin cuvinte și fapte a înmulțit harul și a arătat înălțimea vieții monahale, niciodată nu a silit conștiința cuiva în alegerea sa.
Atunci când îl întrebau care este voia lui Dumnezeu sau îi cereau să se roage și apoi să le-o spună, el le răspundea: „Fiii mei, eu mă voi ruga să vă lumineze Dumnezeu, pentru ca voi înșivă să alegeți calea prin care vă veți mântui și astfel să-L proslăviți pe Dumnezeu”. Chiar și atunci când, din evlavie, îl constrângeau să le-o descopere, el tot nu-și schimba cu nimic poziția. Ci dimpotrivă, spunea cu o oarecare încăpățânare: „Chiar dacă m-ar înștiința Dumnezeu care este voia Lui, tot nu le-aș spune-o, deoarece dacă le-o spun, atunci vrăjmașul le va pune o mulțime de piedici ca să n-o împlinească, și astfel păcatul va fi mai mare”.
Ierom. Iosif Aghioritul, Starețul Efrem Katunakiotul, Editura Evanghelismos, București, 2004