Ortodoxia nu poate fi o filosofie și un moralism sterp, ci o știință a tămăduirii. Ea îl tămăduiește pe om. Teologia ortodoxă este strâns legată mai mult de medicină decât de filosofie. După cum un bolnav, pentru a se putea vindeca, trebuie să-și conștientizeze boala și să cerceteze un doctor, tot așa stau lucrurile și în privința bolii duhovnicești. Din păcate, trăim într-o epocă în care păcatul de căpetenie este necunoașterea stării în care ne aflăm.
Curățește-mă cu harul Tău, Milostive Părinte; șterge întinăciunile mele cu isopul Tău atotcurățitor și tămăduiește rănile mele, ca să dau mulțumită harului Tău!
“Pocăinţa este atotputernică, fiind aşezământ al atotputernicului Dumnezeu. Nu e păcat care să ţină piept pocăinţei. Ea este dar dat firii omeneşti căzute; ea este rămăşiţă a neprihănirii întru care a fost zidit Adam, fiind recunoaştere a acelei neprihăniri şi tânguire pentru pierderea ei; ea este înnoire a botezului; ea este legătură a pământului cu cerul, scară către cer. Prin ea e curăţit, e şters orice păcat.
Dăm pământ şi primim în schimb cer. Facem schimb, dând materie şi primind duh. Orice sudoare, orice durere, orice nevoinţă pentru Dumnezeu este ca un schimb de valută. Ţi se ia sânge şi ţi se insuflă duh. Harul acesta creşte atât cât poate omul să cuprindă, în funcţie de mărimea vasului. Se cheamă har al „faptei” sau har curăţitor. „Fapta” este urmată de „luminare”. Acesta este al doilea stadiu. Harul luminator.
Pentru a-ţi agonisi virtutea neosândirii şi a nu ţine pizmă faţă de vrăjmaşii tăi, ci a-i iubi, a-i ierta şi a te ruga lui Dumnzeu din tot sufletul să fie iertaţi, chiar dacă te-au ocărât, chiar dacă te-au păgubit şi chiar dacă ţi-au pus şi viaţa în pericol de moarte, contemplă pe Domnul răstignit pe cruce.
L-am întrebat într-o zi:
„De nu va prisosi mai mult dreptatea voastră decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veţi intra întru Împărăţia Cerurilor.”
1. „Psihoterapia Ortodoxă”
De mulți ani slujesc ca Părinte Duhovnicesc și am avut sub îndrumarea mea mulți oameni care veneau să-și descopere căderile și să ceară călăuzire.
Lumânările aprinse în fața icoanelor sfinților reflectă iubirea lor arzătoare pentru Dumnezeu, Cel pentru Care au renunțat la toate, lepădându-se de toate bunurile la care țin oamenii în viața aceasta și chiar la propria lor viață, așa cum au făcut Sfinții Apostoli, sfinții mucenici și mulți alții.
„Harismele sunt felurite, dar e Același Duh… toate acestea le lucrează Unul și Același Duh, împărțind fiecăruia deosebi, după cum voiește” (I Corinteni 12, 4; 11)
Cuviosul Siluan Athonitul iubea în mod special pe Duhul Sfânt și în rugăciunea lui Îl chema, cum ne spune el însuși în cuvioasele lui scrieri pe care le-a păstrat ucenicul cel de un cuget cu el, Gheronda Sofronie. „Doamne, dă-ne nouă pe Duhul Sfânt. Întru El Te vom slăvi ziua și noaptea, fiindcă trupul nostru este neputincios, în timp ce Duhul Tău este viu și dă în suflet putere de a Te sluji cu sârguință. Se sprijină duhul nostru pe dragostea Ta, îl face să afle în Tine pacea și desăvârșita lui odihnă.
Viaţa duhovnicească este o viaţă în Duhul Sfânt. Viața duhovnicească nu înseamnă să citeşti cărţi, să agoniseşti cunoştinţe, să domini în discuţii, să asculţi muzică şi să fii un bun cunoscător al scrierilor bisericeşti. Nu înseamnă nici chiar o bună dispoziţie a minţii sau a inimii. Viaţa duhovnicească este tânjire după Duhul Sfânt, agonisire, trăire a Lui, cunoaşterea Adevărului. (Monahul Moise Aghioritul)
La sărbătoarea Sfântului Duh se cuvine ca toată profunzimea gândului și a inimilor noastre s-o îndreptăm spre cunoașterea Lui. În rugăciunea Sfântului Duh, pe care o știți, se spun extrem de multe lucruri despre El. Trebuie să înțelegeți această rugăciune.
„Domnul iubește atât de mult pe om că îi dă darurile Sfântului Duh. Dar până ce învață să păstreze harul, sufletul trece prin multe furtuni.” (Sfântul Siluan Athonitul)