Blândețea este nerăutatea pruncilor; dar nu doar a pruncilor, ci și a îngerilor; și nu doar a îngerilor, ci și a lui Dumnezeu. Însușirea de temelie a sfinților este blândețea.
O astfel de blândețe a avut-o Sfântul Serafim de Sarov; când au năpădit asupra lui trei tâlhari, el a aruncat la pământ toporul, și-a încrucișat mâinile pe piept și le-a spus acelora cu blândețe: „Faceți cu mine cum credeți.” Tâlharii l-au bătut până aproape de moarte pe sfântul stareț cu toporul acestuia. Și când ei au fost vădiți și dați pe mâna judecății, atunci Sfântul Serafim s-a dus în fața autorităților, cerând ca ei să fie sloboziți de pedeapsă. Iar asta nu a fost de ajuns. Tâlharii, la mijlocirea Preacuviosului Serafim, au fost sloboziți din închisoare. Atunci ei au venit la plăcutul lui Dumnezeu ca să-i ceară iertare, și el, din toată inima, precum un tată, i-a iertat.
Această blândețe a avut-o și Sfântul Tihon de Zadonsk. Când un moșier mândru și plin de răutate l-a lovit peste față, Sfântul Tihon a căzut la picioarele moșierului și i-a cerut iertare.
Pe deplin și în chip desăvârșit a avut această minunată blândețe Mântuitorul nostru. Când L-au bătut peste cap și I-au pus cunună de spini și L-au scuipat peste față, Domnul nu Și-a întors capul Său, ci cu blândețe și tăcere a privit spre chinuitorii Săi. Iar când L-au pironit pe Cruce, El S-a rugat pentru ucigașii Săi.
Iată către ce har și către ce înaltă și minunată chemare trebuie să năzuim din toată inima. Dacă ajungem la această blândețe, vom ajunge la fericirea cerească a Împărăției lui Hristos. (Sfântul Serafim Sobolev)
Călăuză duhovnicească. Sfaturi ale nevoitorilor ortodocși din veacul al XX-lea, Editura Sophia, 2015