Ce are de spus Biblia părinţilor de azi? Iată cele mai importante şapte principii scripturistice de parenting

Primul: Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi (cf. Deuteronom 6, 6-7). Unul dintre rolurile cele mai importante pe care le avem noi, părinţii, este acela de educatori. Suntem primii profesori ai copiilor noştri. Materia pe care o predăm se numeşte (con)vieţuire. Întrebarea cea mai importantă pe care o pun copiii este: cum să trăim fericiţi? Iar manualul cel mai bun după tare predăm este Biblia. De ce? Pentru că în ea se găsesc instrucţiunile (a se citi poruncile) lui Dumnezeu pentru a trăi o viaţă fericită.
Al doilea: Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea (cf. Proverbe 22, 6). Jordan Peterson, ilustrul psiholog canadian, în bestseller-ul „12 reguli de viaţă. Un antidot pentru haos” intitulează capitolul pentru părinţi astfel: Nu-ţi lăsa copiii să facă lucruri care te vor enerva. Sună egoist. Nu? Aproape brutal! Aşa mi s-a părut şi mie. La prima vedere. Dar este adecvat. Dacă îi învăţăm pe copii de mici calea cea bună, când vor deveni mari ne vor face cinste. Şi vor preda lecţiile învăţate copiilor lor.
Al treilea: Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept (cf. Efeseni 6, 1). Dacă ei trebuie să asculte, noi trebuie să îi învăţăm. O, voi accentua cât voi putea aspectul acesta. Părinţii sunt datori să îşi educe odraslele. Cei şapte ani de acasă, bunele maniere, răspunsurile la „de ce-urile” curioase, cuvintele magice „mulţumesc”, „iartă-mă” şi „te rog” sunt pe lista de discipline parentale. Dar mai ales instruirea în credinţa creştină. De ce? Pentru că astfel vor câştiga nu doar „pământul”, ci şi cerul.
Al patrulea: Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului (cf. Efeseni 6, 4). Cum îi putem întărâta la mânie pe copiii noştri? Făcând promisiuni şi încălcându-le. Observând comportamente greşite şi neimplicându-ne în corectarea lor. Refuzându-le timpul cu noi. Râzând de defectele lor. Şi asta nu e bine. E timpul pentru o schimbare.
Al cincilea: Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri (Filipeni 4, 6). Copiii sunt cel mai bun termometru. Ei preiau temperatura nocivă a fricilor părinţilor şi o multiplică exponenţial. În loc să vorbim despre îngrijorările noastre în faţa lor, mai bine ne-am aşeza în genunchi împreună cu ei pentru a le mărturisi cerului. Un exemplu. Matias a fost martorul propriei minuni atunci când Dumnezeu a răspuns rugăciunii lui (a noastre) în legătură cu pământul care venea continuu peste geamul camerei lui din cauză că vecinul întârzia să construiască gardul de susţinere. Într-o zi de ianuarie a anului 2018 a jubilat: „Tati, Dumnezeu chiar m-a ascultat!” Iată un moment fantastic în viaţa spirituală a fiului meu. Matias e un exemplu de credinţă.
Al şaselea: Tu (fiule n.n.), însă, ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, dragostea mea, răbdarea mea (cf. 2 Timotei 3, 10). Cel mai bun mod de a-i învăţa pe copii este exemplul personal. Astfel, faptele noastre strigă mai tare decât vorbele noastre. Şi asta e de bine.
Al şaptelea: Dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim? (cf. Evrei 12, 9). Atenţionare pentru părinţii „moderni” (sau, mai corect, „terni”): să nu cădem în cursa de a nu-i pedepsi* pe copii atunci când trebuie. Asta le-ar pricinui un mare rău pe termen lung. Sigur, cu măsura potrivită.
Dragi părinţi, meditaţi, comentaţi şi aplicaţi aceste principii. Copiii voştri au nevoie de ele. Vă vor salva de mult stres. Dacă e vreo carte pe care aş lua-o cu mine pe o insulă pustie, atunci acea carte e Biblia.
Doamne-ajută!