Domnul îngăduie multe dezamăgiri, necazuri şi suferinţe aici, pe pământ, ca să ne ridicăm mâinile din lume (când aceasta ne răneşte atât de mult) şi să înţelegem că Domnul Singur este izvorul întregii mângâieri, al păcii şi liniştii. Noi, de obicei, ne mâniem când suntem ocărâți și batjocoriţi – până ce harul lui Dumnezeu nu se pogoară peste noi. Iar când primim harul, nu ne mai vătămăm (când suntem ocărâţi), ci rămânem totdeauna liniştiţi, plini de bucurie, tăcuți, ca și cum nu am mai fi cei dinainte.
Când ajungem la vreo neînţelegere, ne străduim întotdeauna să-l convingem pe celălalt că nu are dreptate. Şi astfel se ajunge la înăsprire. Acela se împotriveşte şi nu recunoaşte, iar noi în zadar ne pierdem vremea şi pacea sufletului. Dacă suntem pătrunzători, vom simţi ce se află în spate, că nu omul dinaintea noastră se împotriveşte, ci duhul care se află dincolo de el, care vorbeşte în el, prin el. Nu-i de niciun folos să vă certaţi cu acela care luptă de mii de ani şi care, de-a lungul miilor de ani, s-a deprins în lupta cu oamenii!
Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, traducere de Valentin Petre Lică, Editura Predania, București, 7514/2006, pp. 126-127