Sâmbătă, 8 august 2025, zi în care Biserica îl pomenește pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, numeroși credincioși s-au alăturat obștii monahale pentru a participa la Sfânta Liturghie de Sărbătoare. Cu acest prilej, credincioșii au avut posibilitatea să se închine la părticele din moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, păstrate în Biserica așezământului monahal.
Dorinţa de a ne vedea „toate păcatele” e foarte periculoasă şi poate fi prilej de mare cădere, venind dintr-o mândrie ascunsă deliberat sub o falsă smerenie, sau necunoscută din lipsa de îndrumare duhovnicească. Mulţi care au pornit pe această cale fără ascultare de duhovnic şi de sfânta rânduială a Bisericii au sfârşit fie în deznădejde şi renunţare la lupta cea bună, fie în tulburări emoţionale care ne îndepărtează de calea simplă şi cuminte a dobândirii bucuriei sfinte, pas cu pas şi numai cu mila Domnului.
Cinstim sfânta pomenire a Marelui Mucenic Pantelimon. Tema noastră va fi întrebarea: Care este pricina prigoanei Sfântului Pantelimon? La aceasta vom da un scurt răspuns.
Toţi care Îl avem pe Dumnezeu ca Tată avem ca Maică duhovnicească pe Maica Domnului, care pururea se roagă şi pururea mijloceşte pentru noi şi pentru mântuirea neamului omenesc.
Evagrie zice că cel ce este păcătos și se roagă lui Dumnezeu să moară curând, se aseamănă unui om bolnav care roagă pe lemnar să-i strice patul, socotind că patul îi pricinuiește boala.
Crezi cu adevărat că pacea interioară pe care o dorești depinde de locul unde vei alege în cele din urmă să trăiești?
Semnul practic care ne unește cu Hristos este Împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui. Ceea ce conferă caracterul autentic unei relații este împărtășirea. Mântuitorul ne-a spus limpede: dacă nu mâncăm Trupul și Sângele Lui, nu vom avea viață veșnică în noi înșine…
Potrivit Sfântului Apostol Pavel, între viața sensibilă și viața duhovnicească a omului există o luptă neîncetată. „Căci trupul dorește împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului, căci acestea se împotrivesc unul altuia”. Dar adeseori biruiește trupul fiindcă are drept aliat, ca să spunem așa, lumea sensibilă cea de un chip cu el, în timp ce duhul, ca unul care se află în afara lumii acesteia, nici un alt sprijin nu are decât numai harul dumnezeiesc cel atotputernic, care este pururea gata să ajute.
Mulţi oameni, chiar dacă nu se roagă în mod deosebit, recunosc puterea şi valoarea rugăciunii şi în momente foarte grele ale vieţii lor recurg la ajutorul Bisericii şi al mănăstirii şi îi roagă pe preoţi şi pe monahi să se roage pentru ei. Acesta nu este un lucru rău, însă poate arăta că ei înşişi nu vor să-şi asume responsabilitatea.
Ziceam la început că rugăciunile noastre frumoase pe care ni le-a dat Biserica: acatiste, paraclise, toate slujbele noastre, culmea culturii noastre – Liturghia, în care ne întâlnim cu Însuşi Dumnezeu, Însuşi Hristos in forma Acelui Trup şi Sânge pe care noi Le-am jertfit şi pe care El ni Le dă, ca să ne mântuim de păcatul de a-L jertfi – toate rugăciunile sunt vrednice.
Noi avem puterea să împlinim voia Domnului, să urmăm rostul pentru care ne-a zidit, dar putem face şi altminteri.
Un punct de angajare în viaţa duhovnicească, este rugăciunea de dimineaţă şi de seară şi de la vremea mesei. Nu poţi avea credinţă în Dumnezeu dacă nu te rogi lui Dumnezeu. Sunt unii oameni care se socotesc credincioşi, dar nu se roagă. Ceea ce nu ştiu ei, pentru că li se întunecă minţile, este aceea că renunţă la vorbirea minţii cu Dumnezeu. Un om credincios nu poate să nu-I spună lui Dumnezeu cele ce le poartă în suflet, nu poate să nu aducă preamărire lui Dumnezeu.
Părinte, ați spus că iubirea lui Dumnezeu pentru apostolii Ioan și Iuda era aceeași. Cum să înțelegem atunci ceea ce scrie în Evanghelie, și anume că Ioan este numit „ucenicul pe care îl iubea Iisus”?
Vecin rău şi viclean, mai cu seamă pentru cei neîntăriţi şi pentru cei ce încep să se nevoiască, sunt schimbările sau prefacerile firii. Ele seamănă cu condiţiile climaterice, care se schimbă sau se transformă. Acestea nu sunt permanente, ci trecătoare. De aceea nu trebuie să ne înfricoşeze, încât să schimbe cursul vieţii noastre duhovniceşti. În acest sens avem pilda marinarilor. Ei nu încetează să călătorească pentru că marea devine primejdioasă în momentul furtunii. Leagă puţin timp corabia la ţărm şi aşteaptă. După aceea îşi continuă călătoria fără să mai fie preocupaţi de furtună.
În vechime când nu existau atâtea facilități și știința nu înaintase într-atât, oamenii erau siliți, în toate greutățile lor, să alerge la Dumnezeu și Dumnezeu ajuta. Acum fiindcă știința a progresat, oamenii Îl dau pe Dumnezeu la o parte. Merge fără Dumnezeu astăzi. Se gândesc în sinea lor: „Vom face asta și asta”. Se gândesc la pompierie, la întreținere, una, alta, dar fără Dumnezeu ce poate face omul?
Icoana Maicii Domnului de la Poceaev este una dintre cele mai cinstite sfinte odoare ale Bisericii Ruse. Lavra Poceaev, un bastion vechi al Ortodoxiei, adăpostește icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de aproximativ 400 de ani. Minunile săvârșite înaintea sfintei icoane a Maicii Domnului sunt numeroase și sunt mărturisite în registrele pe care mănăstirea le ține, cu explicațiile detaliate făcute de credincioși, care prin rugăciune au dobândit eliberare de duhuri necurate, eliberarea din captivitate, și care au fost aduși la calea cea dreaptă.
Să nu creadă cineva că numai clericii şi monahii sunt datori a se ruga neîncetat. Toţi creştinii suntem datori a ne afla totdeauna întru rugăciune, adică în pomenirea cu mintea a numelui lui Dumnezeu.