Biserica noastră Ortodoxă este ca o grădină. În ea se găsesc flori cu bună-mireasmă nemuritoare. Flori duhovniceşti sunt şi cei Trei Ierarhi, pe care îi sărbătorim astăzi – Sfinţii Vasile, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.
Aşa de bogaţi…, în viaţa lor aşa de multe fapte au făcut şi aşa de frumos au scris, aşa de mult au scris, încât oricând se poate vorbi cu foarte mult folos despre ei. Opera lor este întinsă, volume întregi. E o colecţie numită Migne, în greceşte şi latineşte, volume întregi din operele lor.
Să spunem și ceva despre smerenie, pe care nu o avem. Temelia tuturor virtuților și ușa prin care intră harul dumnezeiesc în om este smerenia. Este veșmântul dumnezeirii, după cum spune Sfântul Isaac Sirul. (…) Dacă cineva vrea să afle odihnă pentru sufletul său, trebuie să învețe această mare artă a smereniei, care, în esență, este un dar al Sfântului Duh. Este o harismă de la Dumnezeu. Însă ceea ce ține de noi este împreună-lucrarea cu harul. Să facem ceea ce putem cu niște unelte ale smereniei, iar celelalte le va aduce Dumnezeu încet, încet.
Să nu facem un creștinism după minta noastră, ca să fim îndreptățiți să-l respingem și să ducem o viață cu care ne-am rușina dacă l-am primi. Credința noastră este credința Bucuriei.
Se întâmplă adeseori în lume, iubiţi fraţi, spune Sfântul Nicodim Aghioritul, ca omul să se teamă mult. Se teme ca nu cumva să se îmbolnăvească, să păţească ceva, să-i facă cineva vreun rău, să nu reuşească, să nu propăşească, să-şi piardă bunul nume, să nu fie apreciat, recunoscut. Pentru mântuirea sufletului său nepieritor nu se sinchiseşte, nu se teme, nu se frământă din cale-afară, nădăjduieşte doar la mila Preaînduratului Dumnezeu, dacă, desigur, îi mai e aminte şi de asta şi îi mai pasă.
Împărate Ceresc e prima rugăciune, după ce I-ai mulțumit lui Dumnezeu că te-ai trezit. „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești”, adică le umpli, „vino și Te sălășluiește întru noi” – vă dați seama, ditamai Dumnezeu Duhul Sfânt să vină să stea în mine, și vine!, eu sunt templul Duhului Sfânt, nu?
Atunci când ne doare pentru aproapele nostru și îl rugăm pe Dumnezeu să-l ajute, El se înduioșează foarte mult și intervine fără ca să silească voia noastră liberă. Dumnezeu vrea să ajute pe oamenii ce suferă.
Rugăciunea celui ce nedreptăţeşte pe alţii n-are în ea sensibilitatea delicată, dar pătrunzătoare, care se face luată în seamă de Dumnezeu. E ea însăşi grosolană, antipatică, cum e grosolan, antipatic autorul ei. Astfel, în acela se simte existenţa unor oameni loviţi de el.
Cum putem să înţelegem noi pe Dumnezeu? Cum putem, într-adevăr, fiindcă scrie şi Scriptura că mintea omului nu poate să cuprindă pe Dumnezeu, că gândurile lui Dumnezeu sunt mai presus de gândurile omului, precum cerul mai presus de pământ. Şi atuncea i-a dat omului, prin trăirea ascultării, să înţeleagă pe Dumnezeu.
Ia aminte la tine, o, tinereţe, dorind a te nevoi, să nu cumva să treacă zilele tale în răspândire. Să nu primeşti gândurile cele rele şi viclene, ca să nu obosească puterea ta în războiul vrăjmaşului tău. Să ai totdeauna pe dulcele Stăpân în cugetul tău, ca să se încununeze drumul nevoinţei tale. Aleargă iute în lupta nevoinţei tale, o, tinereţe, căci a sosit ziua şi s-a apropiat vremea când cei ce se ostenesc se încununează şi cei ce s-au trândăvit se căiesc.
Fără smerenie, nicio faptă nu este „binemirositoare”. Este ca și cum am zice: nicio mâncare nu este gustoasă dacă nu-i pui sare! Dacă nu pui smerenie, nicio lucrare de a ta, mică sau mare, nu are har. Nu are nici gust, nici mireasmă, nici frumusețe, pentru că nu există înlăuntru ingredientele necesare, care vindecă. Mândria este otrava care le pierde pe toate și orice ingredient necesar îl arată cu desăvârșire nefolositor. (Arhimandritul Efrem Filotheitul)