În fiecare dintre noi are loc Învierea lui Hristos

Învierea lui Hristos este învierea noastră a celor zăceam jos, la pământ (…) Învierea și slava lui Hristos este însă, precum s-a spus, slava noastră, care are loc, se face arătată și văzută nouă prin Învierea Lui întru noi; căci însușindu-Și o dată (prin Întrupare) cele ale noastre, cele pe care le face întru noi Și le atribuie Lui Însuși. Învierea sufletului este deci unirea cu viața; căci așa cum trupul mort, dacă nu primește întru sine sufletul viu și nu se amestecă în chip neamestecat cu acesta, nu se spune că este și nu poate să fie viu dacă nu se unește în chip negrăit și necontopit cu Dumnezeu, care e cu adevărat viața veșnică (I Ioan, 5, 20). (…)

Continuare …

Eli, Eli, lama sabahtani?

Cuvintele Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit? nu sunt cuvinte ușor de înțeles. Cum poate Dumnezeu-Tatăl să-Și părăsească Fiul? Iisus Însuși a spus: Tatăl iubește pe Fiul și toate le-a dat în mâna Lui… Eu și Tatăl una suntem… Cum poate Fiul să se simtă părăsit de Dumnezeu-Tatăl? Și totuși, aceste cuvinte nu sunt o simplă metaforă, nu e numai un verset dintr-un psalm (Ps. 21, 1), ci ele exprimă o realitate. Care realitate? Doar o suferință fizică? Nu, mult mai mult decât atât. Este un sentiment cumplit al abandonului.

Continuare …

Podoaba, cununa şi trofeul Bisericii este Crucea

După cum se spune în Sinaxar, în Sfânta şi Marea zi de Vineri se prăznuiesc sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos: „scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroane­le, suliţa, şi înainte de toate, Crucea şi moartea”.

Continuare …

Dumnezeul meu, Dumnezeul meu…

Într-o zi, în Vinerea Mare, mă aflam la slujbă. Biserica era plină de lume. Ce-am pățit! Citeam Evanghelia și, când am ajuns la „Eli, Eli, lama sabahtani?” adică: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 24, 46), n-am putut să mai sfârșesc. N-am mai spus „pentru ce M-ai părăsit?” Am fost cuprins de o cutremurare sfântă. Mi s-a tăiat glasul. Dinaintea mea aveam întreaga scenă tragică. Am văzut fața aceea. Am auzit acel glas. Îl vedeam pe Hristos foarte viu.

Continuare …

Puterea tămăduitoare a Sfintei Împărtăşanii

Trupul şi Sângele lui Hristos, răspândindu-se în trupul şi sufletul celui care le primeşte prin Sfânta Împărtăşanie şi amestecându-se cu ele, lucrează cu putere tămăduitoare în întreaga fiinţă a omului. Ele curăţă sufletul şi trupul de toată întinăciunea păcatului, îl vindecă pe om de bolile patimilor care s-au abătut peste el din pricina negrijii sale de a vieţui potrivit darurilor primite la Botez.

Continuare …

Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele…?!

Numai acela care, plin de mângâiere, ştie că de la Dumnezeu a venit şi că la Dumnezeu se duce, numai acela are putere să se dezbrace pe sine de sine. Acela se poatedezbrăca de orice mândrie, de orice pretenţie, de orice interes, de orice laudă şi chiar deorice merite. Acela se poate dezbrăca de hainele lui, pentru a le da celui mai dezbrăcat cael. Se poate lipsi de pâinea lui, spre a-i potoli foamea semenului său mai flămând ca el. Se poate lipsi de dreptul său, în folosul altuia mai lipsit ca el (1 Corinteni 10, 33).

Continuare …

Mântuitorul ne-a învăţat să avem smerenie sinceră, nu falsă şi prefăcută

În Joia Mare încep cele trei zile de Patimi ale Domnului, care constituie şi finalul Triodului. În ziua aceasta săvârşim pomenirea a patru eveni­mente: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, rugăciunea cea mai presus de fire a Dom­nului către Tatăl şi trădarea lui Iuda.

Continuare …

Rugăciunea lui Hristos din Grădina Ghetsimani

Rugăciunea lui Hristos din Grădina Ghetsimani e cea mai nobilă dintre toate rugăciunile prin tăria și puterea ei de a ispăși pentru păcatele lumii.

Adusă Dumnezeului Veșnic, Care este Tatăl, în duhul dragostei dumnezeiești, ea continuă să strălucească cu o lumină ce nu poate fi stinsă, atrăgând pe veci sufletele ce s-au asemănat cu Dumnezeu.

Continuare …

Creștinul trebuie să simtă agonia Domnului din grădina Ghetsimani

Moartea unui ascet, iubiții mei frați, nu are nimic din îndolierea zguduitoare a morților de rând. Este doar sfârșitul liniștit al unei vieți frumoase și pline de credință și începutul unui mers sigur spre veșnicia cea neînserată. Pentru ascet, moartea este punctul orientării lui zilnice, spre care privește cu o tainică nostalgie. Însă, pentru frații și prietenii din jur, plecarea unui om sfânt constituie o pierdere cu adevărat incalculabilă, cel puțin din punct de vedere al realității sensibile.

Continuare …