– Părinte, sufăr atunci când îmi vine un gând de mândrie.
Lupta cu gândurile
Răbdare până trece valul
Odată Stareţul Efrem Katunakiotul ne-a mărturisit: „La fiecare patru-cinci ani Dumnezeu îngăduie să vină peste mine un val de tristeţe. Gânduri de descurajare, de deznădejde înconjoară sufletul. Atunci este nevoie de răbdare până trece valul. Dar este bine ca nimeni să nu te observe.
Nu este nimic mai dureros decât a avea dragostea lui Hristos în această lume
Nu poţi iubi fără a suferi. Cea mai mare durere este a iubi până în sfârşit. Hristos atâta a iubit, încât S-a dat unei morţi cumplite. Tot astfel şi sfinţii. Raiul şi iadul cer întotdeauna acest preţ. Rugăciunea pentru lume este rodul unei suferinţe cât se poate de adânci şi de vii.
Începe tot lucrul, oricât de mic, cu Dumnezeu
Fii cu Domnul în fiecare zi, clipă de clipă. Fă-ţi cale către El cu faptele şi gândurile tale. Cel care le-a făcut pe toate, a pus în toate un temei dumnezeiesc.
Deşi citim nenumărate cărţi patristice, nu vrem să punem început bun…
Stareţul Iosif nu a cedat nici măcar o singură dată la aţâţările patimii mâniei, ci cu osândire de sine şi cu rugăciune le înăbuşea pe toate înlăuntrul său. Şi astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu a ajuns la desăvârşita omorâre a acestei patimi.
Acum ne apropiem de ţinta arătată nouă de Hristos
Dintre toate nevoinţele ascetice, năzuinţa după rugăciune este cea mai anevoioasă. Mintea noastră va fi într-o curgere permanentă. Uneori rugăciunea curge ca un curent puternic; alteori inima noastră se simte uscată şi seacă. Dar răgazurile în care ne pierdem ardoarea devin tot mai scurte.
Lumea devine mai bună, doar dacă fiecare dintre noi alegem Binele!
Reacţionând cu rău la rău nu reuşim decât să înmulţim răul pe pământ. Putem ieşi din acest cerc vicios doar dacă cerem de la Dumnezeu puterea şi ştiinţa Lui de a accepta durerea pe care ne-o produce răul, fără a răni şi noi, dar şi fără a tolera răul.
Ceea ce ţine de tine este încercarea de a avea o atitudine corectă înaintea lui Dumnezeu
Rugăciunea curată, ca şi credinţa, este darul lui Dumnezeu. Zice Apostolul Pavel că pe toate ni le dă Dumnezeu pe baza credinţei şi adaugă: iar aceasta darul lui Dumnezeu este (Efes. 2,8).
Rugăciunea este necontenită facere
Dacă mintea se află în chipuri pătimaşe, atunci întregul om se spurcă: şi mintea, şi sufletul, şi chiar şi trupul. Şi dimpotrivă, când mintea noastră, rănită prin harul cel de sus de dragostea lui Hristos, este trasă acolo unde este El, Hristos, atunci se întâmplă contrariul: mintea şi întreaga noastră făptură se sfinţeşte şi se înalţă, se apropie de Dumnezeu, şi cu anii devine în stare a se deprinde cu Dumnezeu, încât zi şi noapte omul petrece în toată vremea în Dumnezeu.
Să nu avem minte greoaie!
„(…) Cel cu minte greoaie care privește în jos și își pleacă sufletul către plăcerile trupului precum oile către pășune, trăind doar pentru pântece și pentru cele de sub pântece, este înstrăinat de viața lui Dumnezeu (Efeseni 4, 18) și străin de făgăduința Testamentelor, căci socotește că alt bine nu există în afară de desfătarea trupului. Acesta, ca tot cel care umblă în întuneric (Ioan 12, 35), după cum spune Scriptura, născocește toate relele acestei vieți, precum lăcomia, neînfrânarea patimilor, nestăpânirea poftelor, iubirea de putere, dorința de slavă deșartă și toată mulțimea patimilor care sălășluiesc în om.
Să nu așteptăm minuni, nici să căutăm dovezi ale puterii lui Dumnezeu
„(…) Iar omul, lăsând la o parte frica, a început să se plece spre credință și, voind să arate că datorită drumului pe care l-a făcut el s-a petrecut aceasta, își dădea silința ca să nu se creadă că în zadar s-a străduit. De aceea a voit să afle toate în amănunt. Și a crezut el și toată casa lui. Într-adevăr, mărturia era de netăgăduit.
(…) Deci ce avem de învățat de aici? Să nu așteptăm minuni, nici să căutăm dovezi ale puterii lui Dumnezeu. Văd și acum mulți care au devenit mai evlavioși atunci când, având copilul suferind sau soția bolnavă, s-au bucurat de oarecare alinare.
„Dacă nu veți crede, nu veți înțelege”
„Dar când zicem credință, înțelegem cunoaşterea adevărată despre Dumnezeu, şi nu altceva. Cunoaşterea este deci prin credință. Va mărturisi aceasta prorocul Isaia: Dacă nu veți crede, nu veți înțelege (Isaia 7, 9). Iar că o cunoaştere care constă dintr-o simplă teorie e declarată de scrierile Sfinților (de Scripturi) nefolositoare, poți înțelege şi din următoarele.
“Doamne al meu, rogu-mă, strigătul, primeşte revărsarea inimii mele!”
Să fim întotdeauna viteji, suflete frumoase, fără urme de nenorocire şi văicăreală…şi când în căderea şi în păcatul tău spui: “Doamne al meu, auzi-mi, rogu-mă, strigătul, primeşte revărsarea inimii mele!”, având deplina simţire că Domnul este înaintea ta şi te aude (Ps. 15, 8), atunci îndată vine întreaga rouă a cerului peste tine şi devii sfânt.
Tu, Doamne, mi-ai ajutat…
Îmbărbătaţi-vă în nevoinţă, nu renunţaţi la ea, chiar dacă întreg iadul s-ar ridica împotriva voastră şi lumea întreagă ar fierbe răutate şi ameninţare şi credeţi: „Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El, de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr (Ps. 144, 18)”. Amin!
„Să credem cu nădejde împotriva oricărei nădejdi…” Duminica a IX-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni
Duminica a IX-a după Cincizecime a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Pericopa evanghelică a acestei Duminici relatează, în continuarea minunii înmulțirii pâinii și a peștilor din duminica precedentă, o altă minune, și anume umblarea lui Hristos pe Marea Galileii în timpul unei furtuni și potolirea acesteia.
PS Macarie: „Mântuitorul ne cheamă să ne desprindem de orice fel de atașamente, frici, spaime pentru a ne scoate definitiv din robia patimilor, scopurilor și dorințelor pământești”
În pericopa evanghelică după Sfântul Apostol și Evanghelist Matei care s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie, ni se relatează una dintre cele mai „spectaculoase” minuni din viața Mântuitorului, umblarea pe mare, minune care a rămas și în mentalul culturii de consum a societății actuale secularizate.
Duminica a IX-a după Rusalii (Umblarea pe mare – Potolirea furtunii)
Evanghelia de astăzi cuprinde o biruinţă covârşitoare a lui Hristos asupra firii.
Era după slăvita minune a înmulţirii pâinilor, când Domnul a hrănit cinci mii de bărbaţi şi, pe lângă ei, femeile şi copiii, cu cinci pâini şi doi peşti, mai rămânând încă douăsprezece coşuri cu rămăşiţe. De pe atunci Domnul a străvăzut ce va fi şi a pregătit pas cu pas o minune nouă, la care ucenicii nici nu visau.