Să presărăm rugăciune în viața de familie

Părinţii se plâng uneori ca sunt prea ocupaţi sau prea obosiţi pentru a se putea ţine de o regulă de rugăciune. Cu toate acestea, fiecare poate rosti fie şi numai o singură dată, la intervale regulate (de exemplu, o dată la fiecare ceas sau jumătate de oră) rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”, rostind cuvintele încet, cu luare-aminte şi din toată fiinţa, evitând orice alt gând. Intensitatea unei asemenea rugăciuni, chiar atunci când avem puţin timp la dispoziţie sau suntem prinşi cu alte activităţi, are efectul de a prelungi starea de rugăciune şi sentimentul prezenţei lui Dumnezeu până la următoarea rostire a rugăciunii.

Continuare …

Boala păcatului

Cel care nu-și dă seama că este bolnav și că zace „în patul păcatului și al morții” este „nebun”, afirmă în continuare Sfântul Simeon Noul Teolog. Prin urmare, orice creștin care nu rămâne în Biserică pentru a fi vindecat, sau care consideră că este sănătos și nu are trebuință de medic duhovnicesc, este nebun.

Continuare …

Dacă vreți să lucrați corect în voi înșivă, să nu cercetați ce fac ceilalți din jurul vostru

Părinte, care sunt caracteristicile gândului slab?
La ce te referi? Pentru prima dată aud aceasta.
Aţi spus că faptul de a avea cineva gând de-a stânga, de a interpreta rău un comportament…
Şi am spus că acesta este un gând slab?

Continuare …

Nesăturarea de hrană este sănătate

În legătură cu desfătările lumii acesteia, nu numai că sunt trecătoare şi curgătoare, ci ne pricinuiesc şi multe alte necazuri, în frecuşul cu vâltoarea lor se toceşte şi puterea trupului şi se slăbeşte şi bărbăţia sufletului. Şi nu obişnuiesc revărsările râurilor să sfarme şi să mănânce aşa de mult din maluri şi să le niveleze, cum surpă desfătarea şi comodităţile cu atâta uşurinţă şi pe ascuns toate eforturile noastre de a ne menţine sănătatea.

Continuare …

Rugăciunea și cererea fără răspuns

In episodul cu femeia canaaneancă (Mt. 15,22), îl vedem pe Hristos, cel puţin la început, refuzând să răspundă unei rugăciuni. Acesta este un caz de rugăciune încercată într-un mod extrem de dur. Femeia a cerut ceva întru totul potrivit, a venit cu o credinţă desăvârşită şi nici măcar nu a spus „dacă poţi”, doar a venit, sigură că Hristos poate şi că va fi dispus, iar copilul ei va fi tămăduit. La toată această credinţă, răspunsul a fost „Nu”.

Continuare …

Nu călca pe acest drum!

Nu e nevoie să mai spunem că tânărul trebuie să se păzească a nu cădea în această cumplită strâmtorare. Nu călca pe acest drum! Alungă semnele care îl vestesc ‒ tristețea aceea fără sens și simțământul de singurătate. Împotrivește-te fățiș. Dacă te-ai întristat, nu te lăsa în voia visurilor, ci îndreptă-ți atenția asupra vreunui lucru de seamă și va trece.

Continuare …

Să nu ne cuprindă delăsarea!

O primejdie mare pentru viaţa duhovnicească o reprezintă delăsarea şi lenea noastră. Ele pot fi stări fireşti, izvorâte din firea noastră care lesne se istoveşte, dar foarte adesea sunt pricinuite şi de înrâurirea diavolească asupra noastră. După ce te-ai ostenit o vreme asupră-ţi, săvârşind voia lui Dumnezeu cu silire de sine către nevoinţă, pentru curăţirea sufletului nostru de păcate, de tine se poate apropia în chip nevăzut ispititorul şi începe, cu viclenie, să adune în cugetul tău astfel de gânduri:

Continuare …

Venirea la mărturisire este ca mersul la tribunal, sau ca mersul la spital?

În cartea lui Tito Colliander, Calea asceţilor, este redată o scurtă conversaţie între un monah şi un mirean. Mireanul îl întreabă pe monah: „Ce faci aici, în mănăstire?”. Iar monahul răspunde: „Cad şi mă ridic, cad şi mă ridic, cad şi iarăşi mă ridic”. Nu numai în mănăstire facem însă aceasta. Într-o lume căzută şi păcătoasă, un aspect extrem de important al personalităţii noastre este nevoia noastră de a fi vindecaţi, de a ne ridica după ce am căzut, nevoia noastră de pocăinţă, de a ierta şi de a fi iertaţi.

Continuare …

Împărtășirea deasă cu pregătire îmbogățește viața în Dumnezeu

,,Ideea că prin împărtășirea deasă omul poate înmulți viața sa în Dumnezeu e prețioasă. De fiecare dată omul trăiește cu sufletul într-un efort de întărire a legăturii sale cu Hristos din altă latură, într-un efort de a sfinți prin aceasta o altă latură a legăturii sale cu trupul, a legăturii sale cu semenii, într-un efort de a înfăptui prin fapte deosebite, cerute de alte și alte împrejurări, o altă și altă virtute. Dacă aceasta e preocuparea generală a vieții lui, ,,comunicarea” cu trupul Domnului și cu puterea Lui îl va susține de fiecare dată în acest alt efort.”

Continuare …

Creştinul trebuie să-şi încredinţeze călăuzirea duhovnicească unui preot pregătit în materie de credinţă

Creştinul trebuie să-şi încredinţeze călăuzirea duhovnicească unui preot pregătit în materie de credinţă, cu practică duhovnicească.
La mănăstiri, un asemenea îndrumător poate fi stareţul sau un duhovnic binecuvântat de către stareţ în acest scop.
Pentru mireni, un asemenea om poate fi atât preotul paroh de la cea mai apropiată biserică, cât şi orice alt preot cu care mireanul leagă relaţii de încredere reciprocă şi „colaborare” duhovnicească.

Continuare …

Omul bun are gânduri bune, omul rău are gânduri rele…

Când vede că sufletul nu s-a întărit încă în smerenie, Domnul îi retrage harul. Dar tu nu-ţi pierde curajul pen­tru aceasta: harul este în tine, dar ascuns. Obişnuieşte-te să tai gândurile de îndată ce se ivesc. Dacă însă uiţi şi nu le depărtezi de îndată, atunci adu pocăinţă. Sileşte-te ca aceasta să ajungă o obişnuinţă. Sufletul are obişnuinţe: cum s-a obişnuit, aşa va lucra apoi toată viaţa.

Continuare …