Omul simplu este fără răutate şi fără viclenie. El transformă în bine şi răul şi urâtul. Are întotdeauna gânduri bune pentru ceilalţi. Nu este prost, dar consideră că aşa cum gândeşte el, tot astfel gândesc şi ceilalţi.
Vino, lumină adevărată, vino, viață veșnică, vino, taină nerostită, comoară fără de nume, chip dincolo de orice înțelegere, bucurie fără de sfârșit, vino, lumină neînserată, așteptare neînșelătoare a celor ce vor aduce mântuirea! Vino, ridicare a celor căzuți, vino, înviere a celor morți, vino, Atotputernice, Care pe toate le-ai făcut și pe toate le prefaci numai cu voia Ta! Vino, Tu, pe Care atât Te-a dorit și Te dorește mult chinuitul meu suflet, Tu, Care m-ai despărțit de toate cele ale lumii și Care m-ai învrednicit să Te doresc pururea! Vino, suflarea și viața mea, vino, mângâiere a sărmanului meu suflet, vino, bucuria, slava și nesfârșita mea dulceață! (Rugăciune către Preasfântul Duh a Sfântului Simeon Noul Teolog)
Atât de iubitori de sine am devenit acum, încât nici măcar nu vrem să avem copii, ca să nu ne dăm osteneala să-i creştem. Multe mame, chiar şi creştine, preferă să lucreze, dar să nu crească copii, uitând cuvintele Apostolului, că femeia se mântuieşte prin naştere de fii, adică prin creşterea copiilor.
Ce înseamnă să-L cunoşti pe Duhul Sfânt, să ai Duhul Sfânt, să fii în El? Cel mai bun mod de a răspunde la această întrebare este să compari cunoaşterea Duhului Sfânt cu cea a lui Hristos. E de la sine înţeles că pentru a-L cunoaşte pe Hristos, a-L iubi, a-L accepta ca sens ultim, conţinut şi bucurie a vieţii tale, trebuie, mai întâi de toate, să ştii anumite lucruri cu privire la Hristos. Nimeni nu poate crede în Hristos fără să fi auzit vorbindu-se despre El şi de a Lui învăţătură.
Potrivit Sfântului Filothei Kokkinos, minunatul biograf al Sfântului Grigorie Palama, pe vremea când Sfântul Grigorie era un tânăr monah în Muntele Athos, i s-a arătat Sfântul Ioan Teologul şi i-a spus să se roage neîncetat astfel: „Luminează-mi întunericul, luminează-mi întunericul!“.
Duhule Sfinte, Atotputernice Dumnezeule, Mângâietorule Milostive şi Apărătorule Atotputernic, Dătătorule de Înţelepciune şi Lumină a Descoperirii, Care prin pogorârea Ta ai adus marginile lumii la singura cunoştinţă adevărată a lui Dumnezeu, vino şi Te pogoară peste noi, care plângem după Tine pururea, luminându-ne şi sfinţindu-ne, tămăduindu-ne şi mângâindu-ne cu mângâierea Ta! (Sf. Sofronie Saharov)
Înainte de a Se urca la Cer, Hristos le-a poruncit Ucenicilor ca, după înălţarea Sa, aceştia să se întoarcă la Ierusalim şi să aştepte acolo până ce vor fi înveşmântaţi cu putere din Cer. Aşadar, El le-a făgăduit Ucenicilor că vor primi Duh Sfânt, despre Care a vorbit în timpul vieţii Sale.
În această duminică, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh asupra Apostolilor, ca unul dintre cele mai mari praznice împărăteşti. Ea se numeşte în greceşte „Cincizecime”, deoarece este a cincizecea zi după Paşti. Icoana care descrie evenimentul utilizează acest cuvânt ca înscris, preluându-l din Noul Testament. Cuvântul apare în Faptele Apostolilor şi în Epistola întâi a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni.
Care este rolul Sfintei împărtăşanii în viaţa duhovnicească?
Biserica Ortodoxă a rânduit sâmbăta ca zi de pomenire a morţilor. Două dintre sâmbetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate însă, în chip special, pomenirii generale a morţilor: Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne – Moșii de Iarnă, și Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt – Moșii de vară.
Ce putere au rugăciunile pentru cei adormiţi?
Potrivit Sfinților Părinți ai Bisericii, a fi bolnav cu trupul și a-L slăvi pe Dumnezeu în boală este o dovadă a sănătății duhovnicești. Părinții nevoitori pun în lumină multe fațete ale acestui adevăr. După Sfântul Diadoh al Foticeii, răbdarea în încercările vieții și mulțumita adusă lui Dumnezeu în nenorociri reprezintă o a doua mucenicie. Boala este socotită atunci de Dumnezeu mucenicie, a cărei cunună omul o va primi, după cuvântul lui Hristos: „Cel ce va răbda până în sfârșit, acela se va mântui” (Matei 10:22).
Păcatul este la îndemână chiar și celor foarte drepți, iar pocăința nu este tuturor la îndemână, pentru că moartea este aproape și, înaintea ei, vine deznădejdea. De aceea, bine este să nu cădem; iar dacă se întâmplă să cădem, bine este să ne ridicăm. Iar dacă am căzut, să nu deznădăjduim și să nu ne înstrăinăm de iubirea de oameni a Stăpânului. Căci, dacă voiește, El poate să facă milă cu neputința noastră, numai să nu ne depărtăm de El și să nu ne tulburăm ori să ne descurajăm dacă, silindu-ne, nu izbândim să împlinim poruncile.
Lucrurile pentru care se cuvine să aducem mulțumită sunt fără de număr. Putem începe prin a-I mulțumi pentru binefacerile lui cele văzute, pentru faptul că ne-a adus pe lume și că ne-a izbăvit de atâtea ori de la moarte, fie că am fost sau nu conștienți de aceasta.
Oare nu este un semn al vremii noastre această zbuciumare, frământare, istovire, căutare şi neurastenizare a omului? Doctorii prescriu tuturor bolnavilor odihnă şi linişte. S-au făcut „case de odihnă” şi „staţiuni de odihnă” pentru oamenii neurastenizaţi; s-au inventat metode de odihnire, de relaxare, încât, parafrazând cuvântul Avvei Dorotei „omul de azi, mai mult decât orice, are nevoie de odihnă”. De ce nu o găseşte? „Învăţaţi-o de la Mine, Cel smerit, ne îndeamnă Domnul, şi veţi avea odihnă sufletelor voastre!”
Dar nu numai cele spuse până acum, îndatorează pe tot creştinul, care nu are impedimente, să se împărtăşească des, ci şi însăşi Dumnezeiasca Taină şi împărtăşirea, dacă ne gândim bine, ne atrage să ne împărtăşim des pentru că este un element esenţial al vieţii sufletului. Să vedem ce însemnează acest lucru.
In mijlocul zarvei şi batjocurii oamenilor, rugăciunea mea se înalţă către Tine, o, Împăratul meu şi Împărăţia mea. Rugăciunea este tămâie care neîncetat îmi tămâiază sufletul şi o înalţă spre Tine şi Te atrage pe Tine către el.