Altora care spuneau că nu au timp de rugăciune din pricina greutăţilor familiale şi a multelor ocupaţii, le spunea în mod repetat: „Dacă eu, în liniştea Katunakiei, spun o sută de rugăciuni pe zi, iar voi, în zarva oraşului şi a îndatoririlor pe care le aveţi la serviciu şi în familie, spuneţi trei rugăciuni, suntem egali”.
Scrisoare folositoare despre Postul Mare a bătrânului Selafiil Siberianul – uncenicul Sfântului Ierarh Luca al Crimeei
Rugăciunea oferită lui Dumnezeu în adevăr e nepieritoare. Acum şi atunci putem uita lucrul pentru care ne-am rugat, dar Dumnezeu păstrează rugăciunea noastră în veci. În Ziua Judecăţii, tot binele pe care l-am făcut în timpul vieţilor noastre va fi de partea noastră, spre slava noastră. Şi invers: răul pentru care nu ne-am căit, ne va osândi şi ne va azvârli în întunericul cel din afară.
Deosebirea, marea deosebire între noi şi Iisus, e că Iisus nu avea vină, pe când noi toţi avem vină. Şi iarăși, cea mai mare deosebire: Cel nevinovat, Iisus a primit crucea, n-a ocolit-o, nu s-a apărat de ea, n-a stricat nevinovăţia Sa, n-a ameninţat stăpânirea omenească ce-L răstignea, ci s-a purtat blând, ca Mielul lui Dumnezeu cu cei ce-L răstigneau, şi-L huleau după ce L-au răstignit.
Părintele Sofronie mărturisea cu tristeţe despre o realitate în care trăim: „Cel mai tragic mi se pare a fi nu faptul că oamenii îndeobşte suferă mult, ci faptul că mor fără a fi cunoscut pe Dumnezeu”.
Dacă duci lupta cea bună, Dumnezeu te va întări. Lupta care întărește neputințele noastre, lipsurile și greșelile noastre, este oglinda stării noastre duhovnicești. Cine nu s-a luptat nu s-a cunoscut pe sine însuși. Luați seama și la greșelile cele mai mici. Dacă vi se întâmplă, din neluare aminte, vreun păcat, nu deznădăjduiți, ci ridicați-vă degrabă, și cădeți la Dumnezeu, care are puterea să vă îndrepte.
Pentru unii, şiragul de mătănii (komboskíni) este un instrument de lucru, pentru alţii, un talisman. Din mijloc de numărare a rugăciunilor, metaniera a devenit substitutul acestora. Puţini trag de komboskíni cu folos, iar mulţi îl poartă pentru că este la modă. Toate aceste contradicţii întăresc înşelarea şi ne îndepărtează de rostul şiragului de mătănii.
Trebuie să învăţăm să ne rugăm. Nu să citim, să ne rugăm. Diferenţa este mare. Trebuie să ne rugăm cu simplitate şi firesc. Ca şi cum am rosti ceva. Să nu lăsăm niciodată ca citirea noastră să devină mecanică. Iar asta va reuşi numai cu osteneală. Multă osteneală. Muncă continuă şi neîntreruptă. Muncă cu răbdare. Muncă înăuntrul nostru.
Dumnezeu vede de aproape suferinţele copiilor Lui şi îi mângâie ca un Părinte bun. Pentru că, ce crezi, suferă să-şi vadă copilaşul Său chinuindu-se? Toate suferinţele şi lacrimile lui, Dumnezeu le ia în considerare şi după aceea răsplăteşte. Numai Dumnezeu dăruieşte în mâhniri adevărata mângâiere. De aceea omul care nu crede în adevărata viaţă, care nu crede în Dumnezeu ca să-I ceară mila Sa în încercările prin care trece, cade mereu în deznădejde, iar viaţa lui nu are niciun sens. Întotdeauna rămâne neajutorat, nemângâiat şi chinuit în această viaţă, dar îşi osândeşte şi sufletul său în cea veşnică.
Străduieşte-te să te simţi necontenit în prezenţa Lui, căci este de faţă şi nu este greu să-I simţim prezenţa, numai să avem inimă curată, credinţă şi dragoste.” O bătrână simplă spunea duhovnicului său: „Eu, părinte, sunt femeie proastă, fără ştiinţă de carte, dar îmi fac treburile mele ca înaintea lui Dumnezeu.
Fireşte că există. Căci dacă nu ar exista, nici nu ar avea rost să cerem binecuvântare ori să vorbim despre binecuvântare. Binecuvântat sau nebinecuvântat: aceasta face marea deosebire între oameni.
Când ne întoarcem către Maica lui Dumnezeu în rugăciunile noastre, ar trebui să înţelegem mai des decât ni se întâmplă s-o recunoaştem că orice rugăciune pe care i-o oferim înseamnă aceasta: „Maica lui Dumnezeu, L-am ucis pe Fiul tău. Dacă tu mă ierţi, înseamnă că pot fi iertat. Dacă îmi refuzi iertarea, nimic nu mă mai poate salva de la osânda veşnică”.
Mulți oameni, chiar dintre credincioșii care se spovedesc frecvent, nu abordează corect taină de-minuni-făcătoare și tămăduitoare a pocăinței, și în cele din urmă rămân netămăduiți. Fiecare păcat este o mică răzvrătire a omului împotriva lui Dumnezeu: se desparte de Acesta, se îndepărtează, părăsește Harul Bisericii, se înstrăinează și în final piere. Păcatul îl duce la autodistrugere, îl însingurează și îl strâmtorează pe om. Pocăința, așa cum am arătat, este un act reparator, care restaurează și readuce la frumusețea de odinioară.
Fii optimistm încrede-te fără rezervă în dumnezeiasca Pronie. Roagă-te necontenit, lasă-te în voia lui Dumnezeu, mulţumeşte-I pentru toate. Bucură-te dacă Domnul te-a găsit vredinc de încercare. Suferinţa este de trebuinţă şi pentru cel ce suferă, şi pentru mai binele lumii întregi.