Nu suntem necunoscători ai mărimii tainei, dar ştim că pentru sfinţire şi viaţă fără de pată ne cheamă Dumnezeu aici. Pentru aceea ne-a şi zis de mai înainte: „Fiţi sfinţi, că şi Eu sunt Sfânt” (I Petru 1, 16).
L-am rugat pe părintele Gherasim [Mikragiannanitul] să-mi vorbească despre valoarea rugăciunii, dar a refuzat, spunând că unele lucruri în viață sunt imposibil de redat în cuvinte.
Părintele Gherasim: E posibil să descrii în cuvinte ce simte o mamă atunci când aduce pe lume un copil? Sau cum ar putea să redea cineva în cuvinte sentimentele de fericire și tristețe pe care le simțim în drumul nostru pământesc atunci când trecem prin evenimente intense?
Când ești murdar, atunci te speli; când ești păcătos, atunci te spovedești și faci această curățire lăuntrică. La spovedanie se dau niște canoane. Canoanele nu sunt pedepse, ci niște mijloace de îndreptare. De pildă, unii au păcătuit cu trupul mult și atunci li se dau metanii, care sunt semn de mare pocăință, adică aplecarea capului, a frunții pe pământ, spunând acea rugăciune scurtă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Înmulțirea acestor metanii ajută la curățirea trupească.
Aşa e cu Hristos. E pe viaţă şi pe moarte, nu-i de joacă, nu-i de şagă, nu-i cu jumătăţi de măsură, nu-i cu fofârlica, uite popa, nu e popa, nu-i cu „să vezi că”, nu-i cu „ce putem face”, cu „împrejurările m-au silit”…
„Și totuși judecata este veste, veste bună. Ea cuprinde promisiunea că Dumnezeu va veni și-Și va aduna copiii și că nu va mai fi nici o suferință și nici un rău nu va mai exista. Dar este o veste bună și într-alt sens, mai surprinzător: din Biblie reiese limpede faptul că nu vom fi judecați după standarde omenești; măsura după care vom fi măsurați este afirmația severă și absolută a lui Dumnezeu că numai iubirea contează și, mai mult, iubirea neprihănită și deplin manifestată în chipul viețuirii noastre (Iac. 2).” (Mitr. Antonie de Suroj)
Astăzi este Duminica lăsatului sec de carne, iar Biserica noastră citeşte din Evanghelie pericopa Înfricoşatei Judecăţi (v. Matei 25, 31-46). Este o pericopa destul de răstălmăcită, deoarece îi creează omului o senzaţia de frică pentru că vorbeşte despre Ziua Judecăţii, care se va întâmpla „când va veni Fiul Omului întru slava Sa”. Omul se teme, şi din această pricină se ivesc înlăuntrul său simţiri negative. Dacă intrăm însă puţin în profunzimea lucrurilor, vom vedea că criteriul Judecăţii este Dragostea.
Dacă deznădejdea, care vine din neîncrederea în bunătatea lui Dumnezeu, este mare primejdie pentru mântuire, apoi încrederea nesocotită în dumnezeiasca milostivire este și mai vinovată și mai primejdioasă. Prin deznădejde, omul își taie orice putință de îndreptare, iar nesocotita încredere nu mai vrea să facă fapte bune și păcătuiește cu știință și cu voie liberă; amândouă sunt păcate grele împotriva Duhului Sfânt și duc la pieire veșnică.
Trebuie să fim cu sufletul treaz, adică activ, cu prestanță, cu prezență duhovnicească continuă la măsura la care o ai. Dar nu este permis să iei mâncarea cu lingura și să-ți ducă altul lingura la gură. Ai atâtea posibilități: înger păzitor, daruri de la Botez, darurile Duhului Sfânt…
Cuviosul ieromonah E., pustnic în Katunakia, obişnuia să spună această povestire:
Dacă ați ști cât de mult cer ajutor cei adormiți! Fiindcă după moarte nu există pocăință și ca oameni au plecat și ei cu pete și prihane și văzând că ajutorul celor vii împreună-lucrează și ajută mult la a se desăvârși și liniști, ei își doresc mult, cer și tânjesc să fie pomeniți de cineva. Cu dor așteaptă ca să se ridice vreun preot sau vreun creștin virtuos din neamul lor care să-i pomenească și pe ei.
“Cineva a fost întrebat odată: care este cea mai nenorocită stare in care s-ar afla un om? Răspunsul a fost: singurătatea.
Eu vă dau sfaturi pe care, uneori, s-ar putea să nu le aflați în altă parte. Când ești mâhnit, când ești necăjit, când ai ispite, nu te tulbura. Du-te la fratele tău și intră în vorbă cu el: „Ce faci, frate?”. Fără să-i spui că ai venit fiindcă ești tare neliniștit. Discută banalități. Tristețea se poate risipi și primești putere din puterea lui.
Cine, dacă nu o mamă, poate să transmită fiicei sale (viitoare femeie şi mamă) experienţa rugăciunii, experienţa dragostei dezinteresate pentru copiii ei?