Evangheliile sunt cărți la hotarul între omenesc și dumnezeiesc. Învățăturile lor sunt pe înțelesul omenesc, dar de așa fel că oamenii n-au putut ajunge nici înainte, nici după ele la putința de a le formula prin ei înșiși. Ele nu sunt de la oameni, dar au fost formulate pe înțelesul oamenilor. Aceasta le face unice în istoria scrisului, nu cum sunt unice toate scrierile prin faptul că vin de la oameni neuniformi, ci prin faptul că nivelul lor nu poate fi atins de scrisul niciunui om.
În toate doctrinele scrise de oameni se pot găsi afirmații contestabile. Cuvintele din Evanghelii sunt toate de necontestat în adevărul lor. Ele se dovedesc adevăruri reale prin neputința de-a fi clătinate, cum nu se dovedesc „adevărurile” niciunei doctrine pur omenești prin putința clătinării lor.
În aceasta se arată că ele sunt cuvintele unei Persoane care, deși a vorbit pentru oameni, deci a fost și om între oameni, a spus lucruri pe care nu le poate spune un om, deci nu le-a spus Cineva care a avut numai o minte omenească, ci și o minte mai presus de cea omenească, o minte supremă, chiar dacă are o înrudire cu cea omenească. Sunt cuvintele unei Persoane care a fost – și deci rămâne în veci – și Dumnezeu, pe lângă faptul că S-a făcut și om.
Pr. Dumitru Stăniloae, Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos, Editura Basilica, București, 2016