Tânjeşte sufletul meu după Domnul şi cu lacrimi îl caut pe El. Cum să nu Te caut? Tu m-ai căutat mai înainte şi mi-ai dat a mă îndulci în Duhul Tău cel Sfânt, şi sufletul meu Te-a iubit. (Sfântul Siluan Athonitul)
În Duminica lui Zaheu vameșul, numeroși credincioși au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii alături de obștea monahală a Mănăstirii Suruceni. Evanghelia acestei Duminici ne pune în faţă un personaj fascinant. Un vameș care, deși și-a făcut averea din „lacrimile săracilor”, percepând taxe exagerate, nu a găsit în bogăţie liniştea şi împlinirea. Avea nevoie de ceva mai mult, căuta altceva decât împăcarea conştiinţei cu standarde amăgitoare, propuse de cei din lumea celor care „se considerau drepţi”.
„Zaheu era păcătos, dar dorea să vadă pe Domnul. De ce? Pentru că bogăţia şi cinstea pe care le avea nu-l împlineau sufleteşte. Cu adevărat, bogăţia şi slava nu mulţumesc inima omului şi dorul după Dumnezeu nu poate fi împlinit cu cele trecătoare. Deci, pentru a putea vedea pe Domnul, în primul rând, omul trebuie să dorească după Dumnezeu, ca Zaheu; să-şi vie în simţire ca fiul cel risipitor”, menționează părintele Petroniu Tănase.
Bogățiile, onorurile, aprecierea acestei lumi nu sunt în stare să satisfacă setea omului de Dumnezeu, de veşnicie. Stând departe de izvorul fericirii, de Dumnezeu, oamenii trăiesc într-o aparentă fericire. Zaheu era mic de statură, dar mare în căutările sale. El ne învață să nu rămânem departe de cele duhovnicești, să luptăm cu mulțimea lucrurilor de care devenim dependenți și care ne împiedică să-L căutăm și să-L vedem pe Dumnezeu.
„Zaheu şi-a dorit „lucrul bun”, el a dorit să vadă şi să se apropie de Hristos. Zaheu este „scund” – neînsemnat, păcătos şi mărginit – totuşi, dorinţa lui a biruit peste toate acestea. El a „forţat” atenţia lui Hristos; L-a adus pe Hristos în casa lui. Aceasta este deci prima vestire, prima invitaţie: să conștientizăm ceea ce avem cel mai profund și adevărat în noi, să conștientizăm setea şi foamea pentru Absolutul Care este în noi, chiar dacă îl ştim sau nu. Atunci când ne abatem de la acest Absolut şi îl părăsim, dorinţele noastre ne transformă într-o „mistuire zădarnică”. Şi dacă dorim îndeajuns de profund, îndeajuns de puternic, Hristos va răspunde”, ne spune părintele Alexander Schmemann.
Ne apropiem de calea Postului, un prilej în plus de a lăsa căutările lipsite de sens și a ieși la drumul pe care Îl putem întâlni pe Hristos. Să cerem mila Lui, să renunțăm la iluzia superiorității și a propriei importanțe, la atașarea de bunuri și averi. Să ne deschidim inimile lui Dumnezeu, Cel care a venit să caute și să mântuiasca pe cei pierduți, dintre care cel dintâi sunt eu, și noi, și fiecare în parte.